Mă rugam, cu cerul şi pământul, să-mi recapăt memoria. Să înţeleg patimile care au sensibilizat sufletul meu, dureri care au marcat, iremediabil, restul existenţei mele. Să înţeleg de ce golul imens din inima mea mă ţine departe de viaţă, de lume, sau mă aruncă în vâltoarea emoţiilor.
Cere şi ţi se va da, spune Hristos
Am cerut şi am primit. Un mesaj însoţit de fotografii din Israel trimis cu inocenţă pe Facebook mi-a cutremurat temeliile sufletului. Locurile prin care dormeam sub cerul liber, amnezică, a nimănui. Fără identitate, fără nimeni şi nimic, în afară de Dumnezeu. Rătăcită în Ţara Sfântă. Dacă ar exista fericire, am trăit-o, acolo, dincolo de mine, stăpână a pământului sub albastrul cerului. Mă iubea Mediterana. Cu valuri tandre, îmi mângâia trupul lovit, îmi răcorea sufletul uitat printre străini. Nisipul cald îmi era pernă. Parcurile mă acopereau cu ramuri de măslin, întinsă pe băncile nopţilor în căutarea somnului dătător de speranţe. A fost ca în poveşti. O poveste care a durat ani şi ani. Era nevoie de timp, să devin cea de azi, să vă pot saluta din Palatul Culturii Mele înconjurat de verdele şi reavănul pământului.
Am mulţumit celei care a avut plăcerea să-mi încânte privirile cu fotografii din Israel.
Cere şi ţi se va da ! Cum eu am cerut şi am primit. Şi răspunsul ei !
"Lazu Agneta 27 martie la 13:42 Raspunde
Imi pare rau ca albumul v-a reamint asa o trauma din trecut, daca cunosteam situatia nu l-as fi trimis. Pur si simplu l-am trimis la prieteni pentru ca mi s-au parut imagini interesante ! Va doresc un sfarsit de saptamana placut, numai succese si o viata in care sa fiti ferita de astfel de "experiente"in viitor."
Nici nu ar fi putut fi altfel. Nu e la îndemâna oricui să doarmă sub cerul liber, prin parcuri, pe malul mării. LOCURI INTERESANTE, locurile alese de Dumezeu pentru a-mi odihni trecerea spre femeia de azi.