Club XXL - oameni exceptionali - mărimi excepţioanle - filiala Câmpulung Muscel

În anul 2000, după patru ani de mare succes al Clubului XXL mediatizat pe toate posturile tv şi în toată mass media centrală, nemaiavând din ce-mi asigura existenţa, a trebuit să plec în provincie. 

Clubul, nefiind o afacere pentru mine, pentru a supravieţui în Bucureşti, bolnavă, încă neputincioasă, la acea vreme, am trăit din banii obţinuţi din vânzarea bunurilor agonisite, până la vânzarea apartamentului pe care-l aveam lângă pasajul Mărăşeşti, la Piaţa Unirii. M-am despărţit cu greu de Bucureşti. Lăsam în urmă amintiri dragi, care mă legaseră timp de patru ani de cei peste 1000 de membri ai clubului. Ziua mea de naştere, 18 oct, 2000 m-a găsit în Câmpulung Muscel. Îmi este dor de micul orăşel din umbra Gruiului.

Primită omeneşte şi alungată câineşte, am trecut peste animozităţi şi păstrez o amintire frumoasă orăşelului care m-a găzduit un an.

Recunoştinţă primarului George Bălan, d-nei Mina Preoteasa- manager Complex turistic Muscel, directorilor fabricii ARO, d-lui Gheorghe Moraru - redactor şef al ziarului Muscel, d-lui Pristavu- manager Muscel Tv, pentru sprijinul acordat şi onoarea de a fi alături de noii membri ai Clubului XXL - filiala Câmpulung Muscel.

Mulţumesc membrilor Clubului XXL din Muscel, premiaţi de revista UNICA în concursul GONG SHOW pentru prezenţa inedită. Şi multe alte amintiri.

Mulţumesc şi directorului Casei de Cultură Tudor Muşatescu, care, pe o ploaie torenţială, m-a obligat să părăsec instituţia dotată de mine cu peste 1000 de cărţi din literatura română şi universală, canapea, maşină de cusut, măsuţă cu scaune, picturi, etc., după ce l-am ajutat să ajungă director. Ha, ha, ha ! PRM-ist, fiind, cum s-a văzut în funcţie, sub pretextul că vrea să-mi zugrăvească sala de pregătire, personal, mi-a transportat până acasă, în strada Fraţii Goleşti 14, toate obiectele cu care dotasem spaţiul în care aveau loc întâlnirile săptămânale ale membrilor Clubului XXL, pregătirea tinerelor talente muscelene. 

Mulţumesc şi primilor mei elevi pentru succesul avut pe scena artistică naţională, după numai 3 luni de pregătire. Primul grup PARDON

- Loc 1 Festivalul de Datini şi Obiceiuri Tradiţionale de Crăciun -Berevoieşti 2000.

- Invitaţi în emisiunea din ajunul Crăciunului, moderată de Teo, la ProTv,

- Recital pe scena Festivalului de muzică uşoară - Amara 2001, unde, cu 30 de ani în urmă, obţinusem Trofeul Amara. 

Mulţumesc, Gina Pavel, sora renumitului Marcel Pavel, pentru interpretarea de mare excepţie a compoziţiei mele "Pasărea albă", pe scena aceluiaşi festival. 

Mi-e dor de bulevardul Pardon, de aleea din parcul Pardon, străjuită de statuile marilor Ion Barbu, Tudor Muşatescu, Ion Negulici, Pardon, Petre Ţuţea şi alţii. 

Mulţumesc artiştilor plastici muşceleni -  membri ai Cenaclului I.D.Negulici, pentru onoarea de a mă primi în asociaţia lor. Amintirea  lor rămâne în " Albumul de pictură" al cenaclului, în paginile căruia se regăsesc şi câteva din picturile mele. 

Mulţumesc, Câmpulung Muscel. Aerul tău curat, splendoarea împrejurimilor tale, amabilitatea celor câţiva, şi nu numai, au contribuit la îmbunătăţirea stării mele de sănătate. 

Mi-e dor de elevii mei, de muşcatele rămase în apartamentul în care am locuit un an de zile chiar dacă plăcerea de a respira în apropierea Gruiului m-a costat peste 2000 de dolari, bani obţinuţi din vânzarea apartamentului meu din Bucureşti. Mi-e dor de strada Fraţii Goleşti, mi-e dor de oamenii de suflet, mi-e dor de Câmpulung Muscel, leagăn al limbii române, cum a spus iubitul meu Nichita Stănescu.

Primarul de atunci, Călin Andrei, PNL :) obtuz, misogin, certându-mă că mi-am permis să cumpăr locuință pe meleagul moșnenilor, m-a alungat din oraș, recomandându-mi să plec din Câmpulung, la rându-i, considerându-mă venetică. Altfel, poate şi azi, aş fi trăit în liniştea Muscelului. Cu sufletul frânt, am lăsat în urmă truda mea de un an, dragostea față de cei care m-au înconjurat cu prietenie și am acceptat invitația lui Tudor Sebastian, director Direcția  Culte și Patrimoniu Argeș. M-a numit director al Universității Populare Pitești. În Pitești, la recomandarea unor pensionari care-mi cunoșteau drama mediatizată de mass media, locuind cu chirie la familia Ștefan și Florina Alexandrescu, luam iar viața de la zero.