De ochii mi-i ridic spre cer,
Văd chip divin, făr' de mister.
Aripi ce-s demne doar de-un păzitor.
Când ochii spre pământ eu mi-i cobor,
Același chip divin stă scut patimilor.
Și aripi de oțel îl poartă-n zbor,
Spre marea-nvolburată ochii mei privesc ,
Sperând ca și acolo chipul să-l zăresc.
Văd doar o ancoră ce-ncet coboară dintr-un nor ,
E-o ancoră din aripi demne doar de-un păzitor.
Privesc sfios spre mine și-o liniște se-așează ,
Căci chipul cel divin cu sufletu-mi dansează.
Văd încă două urme pășind pe-al meu covor,
Sunt urme pure ,demne de-un înger păzitor .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.