vineri, 25 mai 2018

Elena Cesar von Sachse - DRACUȘORUL ALB-continuare II


Atât a aşteptat soţia, că de nervi scotea flacări pe urechi, nas şi gură.
- Păcătosule, cu cine ai făcut acest drac alb? Spune-mi imediat!
- Calmează-te, iubito - îi şopti el pe un ton împăciuitor, vroind să scape cu o minciună. Foarte galant îi sărută mâna şi zâmbindu-i, o vrăji pe drăcoaică. Aura îl găsi în acel moment de-a dreptul fermecător. Şi, pentru că era stăpânul minciunii şi al înşelătoriei, nu i-a fost deloc greu să mai adauge:
- Sunt sigur că Cel de Sus vrea să mă facă de râsul dracilor şi să stea între mine şi tine.


Ea îl crezu imediat, iar Stăpânul Iadului, mulţumit, ridică privirea-n sus şi cu o voce solemnă şi îngâmfată spuse plin de importanţă:
- Fă-l să fie negru!


- Păi, dacă s-a născut alb, de ce să-l fac eu negru?
- E o jignire. E o lezmajestate din partea ta.
- Lezmajestate? O jignire? Ciudate argumente ai ca să te scoţi basma curată. Te-ai jignit singur, ştii prea bine. Sau poate vrei cumva să-ţi împrospătez eu memoria? Ei bine, mama copilului este vrăjitoarea Xe... începu Stăpânul Cerului să silabisească un nume, dar se vede treaba că s-a razgândit:
- Ba, mai bine, descurcă-te singur. La urma urmei, e problema ta - şi raza cerească dispăru din Iad.
În momentul acela drăcuşorul alb îşi frecă ochişorii, se întinse şi căscă prelung, ca atunci când un copil a dormit foarte bine.
- Dar de ce faceţi aşa de mare gălăgie? Nu vede nimeni că sunt mititel şi obosit ? - şi uitându-se în jur spuse cu un ton nemulţumit.
- Ce întuneric e aici! Iar mirosul este atât de înecăcios - şi începu să tuşească prelung. Descoperindu-şi blăniţa albă, spuse încruntat:
- O să-mi murdăresc blăniţa în negreala asta.
- Tu unde crezi că te găseşti, tinere, în Paradis ? Ăsta-i Iadul, cu tot ce are el mai frumos. Poate ai auzit de el. Întuneric şi miros de pucioasă! Ce vrei ? Focul nestins trebuie alimentat.
Micuţul se făcu că nu-l aude, ignorândul. Se ridică în picioare, ieşi în afara coşului şi studie adunarea, punându-şi mâinile în talie. Faţa-i drăgălaşă arăta nedumerire. El obseră că toţi dracii, care-l priveau în tăcere, erau negri şi afumaţi. O bucurie drăcească îi lumină faţa când întrebă:
- Dar voi toţi sunteţi negri? Da’ ce negriii...
Descoperirea îl făcu să râdă cu mare poftă şi să spună încântat :
- Asta înseamnă că sunt un unicat! Aşa-i, tată? - şi-l privi pe tatăl dracilor întrebător, dar cu un zâmbet destul de ironic.
- Tocmai asta e problema, fiule, adică băiete - îşi recunoscu el vina de-a-i fi tată, fără să vrea. Aura, auzindu-l, simţi că o apucă din nou furiile, dându-şi seama că a fost cu neruşinare minţită.
- Niciodată nu e bine să fii altfel decât ceilalţi. E periculos - continuă Scaraoţchi, vrând să domolească îngâmfarea celui mic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.