duminică, 1 aprilie 2018

Marian Ilie - un simplu mesager, supărat şi el

Trăienel, băiatul tatii
Nici în lumea de dincoace, căreia la voi i se zice “de dincolo”, nu scap de trăznăile tale! Da, până aici au ajuns săgeţile îmbibate cu otrava vorbelor tale necugetate şi, odată cu ele,  focul încrucişat  al foştilor mei camarazi, pe care, după ce în urmă cu vro opt ani i-ai spintecat mişelelşte la pensii,
acum te-ai apucat să-i huleşti  batjocorindu-i la drumul mare, de parcă ai uitat că tu însuţi eşti fiu de fost ofiţer al Armatei şi că mama care ţi-a dat viaţă şi-a trăit bătrâneţile din pensia militară de urmaş rămasă după mine, tatăl tău. Da, mama căreia tu, zăntic cu înclinaţii de artist pus mereu pe stors lacrimi publice,  îi plângeai poetic moartea pe când încă trăia…

Tocmai dădu o raită pe aici un fost camarad de la unitatea din Bacău, căruia îi încredinţez să-ţi transmită scrisoarea de faţă. Sărmanul, după toate tracasările cu ciuntirea de acum opt ani a pensiilor militare botezate de tine ca "nesimţite", a fost mai-mai să dea bir cu fugiţii pe lumea astalaltă; a şi făcut câţiva paşi, într-o comă profundă, dar a auzit nu ştiu ce glas şi s-a răzgândit tocmai când puseserăm de-o discuţie, aşa, ca-n şedinţele BOB partid pe unitate ce le prezidam, în care la capitolul abateri disciplinare ale militarilor în termen  nu prea era şedinţă în care să nu se discute şi cazul tău, mereu altul şi altul, of, până aveai să fii admis la Institutul de Marină! Ca şi pe vremurile alea, am profitat de bunăvoinţa lui şi am scris în grabă rândurile astea, să ţi le încredinţeze la înapoiere. Poate te mai linişteşti, dracului, măcar acum, la bătrâneţe...

Sunt nervos de supărare, fiule. Ce păţeam la Bacău din cauza cazurilor tale repetate era floare la ureche faţă de ce mi se întâmplă zilele astea aici, decând cu noua ta cruciadă împotriva rezerviştilor. Ce-ai băiete, te-ai zărghit? Vin acum pe capul meu toţi pensionarii altădată purtători de uniformă şi mi se plâng că i-ai făcut "hoţi". M-am baricadat eu în iatacul meu de sălaş pe veci, dar nu-i chip să scap de bumerangul vorbelor tale, care se întoarce tot la mine. Mi-au lipit pe uşă o etichetă uriaşă pe care au scris: Aici se odihneşte TATĂL HOŢILOR”. Vezi bine, dacă militarii au fost hoţi şi tu le-ai fost comandant suprem, le-ai fost tătic, vor ei să zică. D-apăi, nu că n-ai fost pungaş la viaţa ta, dar cinstit nu te ştiu să fi fost în vreo împrejurare…

N-ai fost uşă de biserică, asta se ştie, nici în copilărie, nici în adolescenţă,  nici la Institut şi nici măcar odată devenit ofiţer de marină. Mai ales în ipostaza din urmă ţi-a mers buhul de bufurile pe care le făceai cu o nonşalanţă de se cruceau căpităniile porturilor lumii. Aşa au ajuns cei de la Constanţa să socoată că-i tocmai nimerit să facă din tine cel mai tânăr comandant de vas de mare tonaj şi de şi mai mare răspundere. Ce saci de cafea, ce baloturi de ţigări, ce videoplayere,  blugi, helănci şi alte marafeturi de încetăţenit pe sub braţul înarmat al legii, când , semnând acel zapis de înţelegere mutuală cu organele interno-externe Ochiul şi Timpanul tu însuţi ajunseseşi să reprezinţi însăşi Legea!

Iar dacă Armata, în lipsă de războaie, mai făcea aplicaţii şi pe tarlalele ori pe şantierele Patriei, trebuie să fii damblagiu la prostata creierului să înfierezi fenomenul cu o aşa mânie proletcultistă cum ai făcut-o tu, ocolind adevărurile dureroase din ziua de azi, când românii au ajuns să se hrănească cu alimente în proporţie de 80% din import şi nu se pot bucura măcar de o autostradă care să traverseze Carpaţii. Da, zurbagiul tatii, Transfăgărăşanul v-a rămas ca singura operă de artă în domeniu şi punct de atracţie turistică pe care specialiştii  drumologi de talie mondială il cataloghează drept cel mai spectaculos traseu de străbătut cu automobilul. Tu le-ai zis cândva românilor, arătându-le drumurile proaste de atunci “Aici sunt banii dumneavoastră!”. Banii lor s-au dus, gropile au rămas, iar o corporaţie precum Armata României de altădată care să mai străpungă munţii nu mai aveţi. Cu ce e vinovată armata aia, mă’? Pentru aşa o blasfemie, dacă ţi-aş fi în preajmă, zău c-aş da de pământ cu tine, zevzecule! Auzi la el, Armata a făcut atâtea sacrificii ca să înnalţe Patria, iar el tratează eforturile acelea deosebite drept un fel de destrăbălare în concediu fără număr fără număr de genul ieşirilor la mare şi prin cluburile de pierzanie bucureştene ale mezinei sale culegătoare de succesuri. Trimite-o, fiule, cu întreaga “oaste” de răsfăţaţi ai postdecembrismului autohton la cules porumb, că acum nu mai aveţi Armata care s-o facă! Şi să-ţi fie ruşine pentru stigmatul aruncat asupra participării Armatei în economia naţionala de dinainte de Împuscătură!

Apropo de împuscatură, cum naiba mai vine şi chestia aia cu “arma în pat”? Cum să acuzi cadrele militare de aşa ceva, lăsând să se înţeleagă că ar fi fost ceva caracteristic carierei şi ar fi ţinut doar de voinţa muschilor cadrelor militare? Singura astfel de împrejurare la care tu ai fost martor ţine de ceea ce s-a întamplat în ’68, când foştii parteneri de tratat de atunci, (parteneri şi acum, într-un alt tratat) , la chemarea lui “big brother” de atunci (acum răamas pe dinafară),  au pus de-o… primă…vară  specială la Praga. Ei, da, în zilele acelea eu veneam acasă înarmat. Cred că eram singurul care a dormit câteva nopţi cu arma în pat, între mine şi maică-ta – şi procedam astfel de teamă ca tu ori frate-tău să nu luaţi arma şi s-o vindeţi pe ţigări sau guma de mestecat. Vă ştiam în stare de o aşa tâmpenie şi-mi luam măsuri de precauţie, mă zevzecule!  Repet, cred că eram singurul cadru militar care a procedat aşa – şi asta numai din cauza ta şi a lui Mircel…

Care va să zică te legaşi de pensionarii purtători de uniformă, hai? Uiţi din ce bani ai crescut mare? Armata, MI-ul, Serviciile erau pe vremea aceea  un fel de corporaţii ale Statului, care  îi vegheau interesele cu mult mai multă dăruire decât se întâmplă în corporatiile transnaţionale care sug în ziua de azi sângele Naţiei.  Că, pungaş ce erai, te-ai pus în slujba uneia din cele de atunci ca să mai câştigi, acolo, un ban de cheltuială prin cârciumele tomitane, înţeleg, dar să nu uiţi că şi “îndemnizaţia” aia, primită de fiecare data în baza aceleiaşi Semnături Iniţiale, provenea din acelaşi fond destinat apărării intereselor Patriei pe care, prin recentele măscări aruncate pe sticla televizoarelor,  acum o huleşti.
Linişteşte-te, dracului, odată! Ce, plecând de lângă tine, Nuţica ţi-a luat cu ea şi minţile?
Du-te, măi tată, la mănăstiri şi închină-te, bate mătănii, bagă acatiste, că tare multe păcate ai mai adunat în cârcă! Mergi apoi la moşie la Nana şi vezi-ţi liniştit de viaţa ce-o mai ai de trăit! Ocupă-te de nepoţi şi las-o pe Nuţi să se răcorească şi ea prin tări mai calde până după naştere, că multe mai are şi ea de tras după dragostea cea năbădăioasă pentru un zănatic precum eşti! Odată răcorită, s-o retrage şi ea la Nana, la moşia vecină…

Sunt nişte fraieri pensionarii de la SRI care te-au “îndrumat” pe căile cele fără de pulbere ale mărilor şi oceanelor că nu ies să arate lumii ce poamă ai fost. Nu eu o spun, ci unul dintre ei, vecin de iatac cu mine aici, de unde, din păcate, n-are cum să mai iasă cu “denunţul” – după moda introdusă de tine. Că aşa scrie la noi, la intrare: “Lăsaţi orice speranţă voi care-aici intraţi!”  Noi, intraţii, am lăsat speranţa dincolo, laolaltă cu speranţa tuturor celor rămaşi încă afară. Trăienele, lovind în speranţa pensionarilor militari loveşti şi în mine, ca-n vestitul slogan” Dai în mine, dai în tine, dai în fabrici şi uzine şi nu-i bine, măi vecine”… la care un mucalit poet militar militant din generaţia voastră , din câte-mi spuse camaradul ce tocmai dadu raita pe aici, ar fi adăugat câteva randuri cu trimitere directă la persoana ta: …“nici pe drumuri de uscat, nici pe căile marine, unde scoase la mezat toată Flota - Pentru cine? Pentru cei ce-au înscenat revoluţii anodine, bogăţia ne-au luat ca s-o pună la ei bine, de-am ajuns un neam damnat risipit prin ţări străine, colonie de rahat, de furat fără ruşine ”…

Aşa că, dragul tatii, aruncă ţambalul ăla dogit, cu batistă cu tot, şi mergi şi-ngenunchiază într-un studio TV ca-n faţa unei catapetesme şi cere iertare pensionarilor militari şi tuturor românilor pentru ofensele aduse şi daunele provocate în netrebnica-ţi trecere prin viaţa lor, dându-I astfel şi Celui de Sus un motiv să te învrednicească cu iertarea Lui!