joi, 28 septembrie 2017

Marian Ilie: Dimensiunea universală a poeziei - Interviu acordat ziaristului Kadir Incesu de la cotidianul BirGün din Turcia -



Poezia este universală
De Kadir Incesu

La Editura USAR a apărut de curând volumul de versuri “Dalgaların hüznü”  (Tristeţea valurilor,  n.trad.) semnat de poetul Marian Ilie, absolvent al Universităţii Bucureşti, Facultatea de limbi şi literaturi străine, secţia Turcologie.
Printre altele, Marian  Ilie este autorul volumelor “Dreaptă dragostea mea  Mellactonia” (poezie, 2007), “A doua Scrisoarea III” (poezie, 2010), “Cântece din Prepeleac” (2011), “Lampa mea cu gânduri mov” (poezie, 2012) si  “Cuvintele, ah, cuvintele” (poezie, 2015).

Am purtat o discuţie pe tema poeziei cu Marian Ilie, care şi-a făcut o datorie din a traduce în română poeme ale lui Fazıl Hüsnü Dağlarca, pentru care a şi fost premiat la un festival international de poezie desfăşurat în România în anul 2012.
•    Ştim că interesul dumneavoastră faţă de poezie datează din anii de liceu. Cărui factor datoraţi acest inters şi pasiunea pentru scris?
Interesul meu faţă de poezie îşi are obârşia în copilărie. Mama şi tata iubeau mult muzica populară şi chiar cântau foarte frumos. Cu o astfel de moştenire am deschis eu ochii în viaţă. Textele cântecelor noastre populare sunt poezie. Indiferent de temă, cele mai multe încep cu versul “Foaie verde de…”, neapărat cu specificarea  numelui unui copac sau al unei plante. Copacul sau planta, în consonanţă cu tema cântecului, pot fi bradul, fagul, mărul, ori trifoiul, grâul, pelinul sau orice floare. Cuvintele unui cântec conferă mai multă greutate părţii muzicale. În sat la mine se cânta atât la munca câmpului cât şi de sărbători sau la petreceri. În plus, balade precum “Mioriţa” ori “Meşterul Manole”, care circulă de secole din gură în gură, îşi au locul între capodoperele literaturii noastre.
După ce am început să merg la şcoală am luat contact cu operele poeţilor noştri. În cadrul lecţiilor şi îndeosebi cu ocazia serbărilor şcolare ieşeam pe scenă, cântam şi recitam poezii. Iar la vârsta de 12 ani am scris prima mea poezie. La căminul cultural din sat se adusese aparatură de proiecţie cinematografică  şi rula câte un film de două ori pe săptămâna. Odată s-a defectat aparatul de proiecţie şi nu s-a mai dat film, fapt pentru care eu am scris o satiră dupa modelul poeziei populare şi am lipit foaia pe poarta căminului cultural. Ei, şi aşa primul şi singurul poet al satului unde m-am născut şi-a expus publicului opera.
•    Ne puteţi spune câteva cuvinte despre poeţii români ce v-au influenţat şi principalele direcţii pe care aţi resimţit această influenţă?
Satul meu avea o bibliotecă.  Sătenii - printre ei şi eu - citeau foarte mult, îndeosebi în zilele de iarnă. Pe de altă parte, un unchi al meu dinspre mamă profesor de limba şi literatura română avea şi el o bibliotecă  personală. Prin intermediul bibliotecii sale s-a legat o prietenie pe viaţă între mine si literaturile română, rusă, franceză şi italiană.  Primul de care am luat cunoştinţă  şi la care ţin cel mai mult a fost poetul Mihai Eminescu. Eminescu, cel mai mare poet al nostru, despre care aveam să aflu peste câţiva ani că a fost ultimul romantic al Europei, are ca teme predilecte în creaţia sa poetică frumuseţea naturii, copilăria la ţară, iubirea, ordinea din Univers, istoria poporului nostru. În anii de liceu aveam să aflu că Eminescu, poetul care a influenţat în bună măsură însăşi evoluţia limbii române, având o cultură vastă şi fiind un mare ziarist, a abordat aceste teme dintr-o perspectivă  modernă, ca şi maniera în care le-a tratat.
Există şi poeţi turci care v-au influenţat, care ar fi aceştia?
La absolvirea liceului, dată fiind pasiunea mea pentru literatură, bineînţeles că am optat pentru filologie, facultatea de limbi străine. Iar în ceea ce priveşte limba străină, la sfatul unui mare rebusist prieten, am ales limba turcă. În anii petrecuţi în Universitate, am luat contact îndeaproape cu literatura universală  şi  i-am putut lectura dintr-o altă perspectivă pe poeţii lumii pe care îi cunoscusem în biblioteca unchiului. Dându-mi seama că şi pe mine mă leagă ceva anume de poezie m-am apucat de scris. În cadrul unei întalniri a studenţilor facultăţii noastre cu marii poeţi Ana Blandiana şi Marin Sorescu am putut citi pentru prima dată din poeziile mele. La puţin timp după aceea aveau sa-mi fie publicate în revista literară Amfiteatru primele poezii. Primul poet turc de care am luat cunoştinţă în facultate a fost Cahit Sıtkı Taranci. Cele dintâi cuvinte turceşti cu care profesorul Nevzat Yusuf şi-a propus să ne familiarizeze au fost versurile poeziei lui Taranci intitulate “Ciudatul”, pe care am şi învatat-o imediat pe de rost. După aceea aveam sa-i întâlnesc pe poeţii turci moderni precum Nazım Hikmet, Yahia Kemal Beyatlı, Sait Faik Abasıyanık – fără să-i uităm pe clasicii  Yunus Emre sau Celaleddin Rumi. M-am îndrăgostit, pot spune, de Orhan Veli Kanık şi Fazıl Hüsnü Dağlarca. Poate şi pentru faptul că ei doi îşi au “fraţi gemeni” în literatura româna -  Marin Sorescu şi Nichita Stănescu, pe care eu îi iubesc nespus de mult. Mai ales în străfundurile  poeziei lui Stănescu şi Dağlarca cred că mi-am găsit propriul univers poetic.
•    Are poezia o dimensiune universală?  Ce credeţi despre interferenţele  ce izvorăsc din legăturile istorice şi de vecinătate dintre ţări?
Fărăp îndoială, poezia are o dimensiune universală. Mai précis, dacă nu luăm în calcul deosebirile de limbă, ca instrument, poezia este universală. Şi aceasta pentru că tematicile, simbolistica, tehnicile sunt universale, iar sentimentele, impresiile, gândurile pe care le generează sunt omenşti. Aşadar poezia este universală. Iubirile, suferinţele, visele, dragostea de natură, modul cum ne concepem viaţa sunt aceleaşi. În orice colţ al lumii trăiesc, oamenii iubesc, se supără, visează, protestează sau cad robi la fel. Şi eu consider că rostul artelor şi, în cazul nostru, al poeziei este acela de a reflecta energiile din oameni manifestate sub formă de vise, gânduri, sentimente, trăiri. Ca toate artele în general, poezia îi determină pe oameni să se apropie unii de alţii.
•    Dumneavoastră v-aţi tradus din română în turcă poeziile. Constituie un avantaj faptul că autorul însuşi îşi traduce poeziile într-o altă limbă?
Puţin mai înainte făceam referire la limbă. Poezia este o artă, iar instrumentul specific ei este cuvântul. Cuvintele işi au înţelesul lor, dar în poezie este foarte imporatantă şi ordonarea acestor inţelesuri. Forma în poezie vizeaza versurile, iar în interiorul versurilor lungimea, succesiunea, ritmul,  măsura. În aşanumita poezie clasică mai e şi rima de la sfârşitul versurilor… E greu ca atunci când traduci să găseşti răspunsul adecvat la toate cerinţele astea. Aşa cum afirma  şi Osman Bozkurt, “traducatorul trebuie să fie bine înzestrat în amblele limbi”. Însă nu e suficientă buna cunoaştere a limbii. Trebuie să stăpâneşti bine şi limbajul poetic, “poeteasca”, cum îi spun eu. Poezia nu înseamna doar scriere/citire, ci şi trăire. Mai concret, poetul bilingv trebuie să-şi “trăiască” în mod similar poeziile scrise în cele două limbi şi să-i facă pe cititorii cunoscători ai uneia din cele două limbi să “trăiasca” în mod identic aceeaşi poezie. Uneori poeziile nu se traduc direct, ci prin intermediul unei alte limbi. Fără îndoială, în  astfel de cazuri în poezile traduse nu se vor mai regăsi în întregime energiile originale.

Publicat in ziarul BirGun din 16.09.2017




KADİR İNCESU
Bükreş Üniversitesi Yabancı Dil ve Edebiyat Fakültesi/Türkoloji Bölümünü bitiren Romen Şair Marian Ilie’nin bir şiir kitabı “Dalgaların Hüznü” özgün adıyla “Trtisteţea Valurilor” Usar Yayıncılık tarafından yayımlandı.
Marian Ilie’nin ayrıca; Doğru Aşkım Mellactonia (2007), İkinci Mektup III (şiir 2010), Bostan Gözetleme Kulesinden Şarkılar (şiir 2011), Leylak Düşünceli Lambam (şiir 2012), Sözcükler Eyvah Sözcükler (2015) adlı kitapları bulunuyor.
Öğrencilik yıllarında ödev edindiği Fazıl Hüsnü Dağlarca şiirlerinin Romence’ye çeviri çalışması 2012 yılında Romanya’da gerçekleştirilen bir şiir festivalinde ödüle değer görülen Marian Ilie ile şiiri üzerine konuştuk.
•    Şiire ilginizin lise yıllarınızda başladığını biliyoruz. Şiire ilginizi ve yazma hevesinizi neye borçlusunuz?
Şiirle ilgim çocukluğumdan geliyor. Annem ve babam halk müziğini çok seviyor, güzel de şarkı söylüyorlardı. Ben böylece güzel bir mirasla açtım gözlerimi hayata. Halk müziğimizin sözleri şiirdir. Konusu ne olursa olsun, çoğu “Foaieverde de…” (Hey yeşil… yaprağı hey) dizesiyle başlar; mutlaka ağacın veya bitkinin adıyla beraber. Ağaç veya bitki, şarkının konusuna göre çam, kayın, elma ağacı veya yonca, buğday, pelin veya her türlü çiçek olabilir. Şarkının sözleri müziklerine fazla ağırlık verir. Köyümde tarlalarda olsun, otlaklarda olsun, bayramlarda, eğlencelerde olsun şarkı söyleniyordu. Halk şiirimiz de var. Yüzyıllar boyunca ağızdan ağıza geçen Mioriţa (Koyuncuk) ve Meşterul Manole (Manole Usta) gibi baladlar Romen edebiyatının şaheserleri arasında yer alır.
Okula başladıktan sonra bizim şairlerimizin eserleriyle temasa girdim. Derslerde ve özellikle okul bayramlarında sahneye çıkıp şarkı söylüyor ve ezbere şiir okuyordum. 12 yaşındayken de ilk şiirimi yazdım. Köyün kültürevinde sinema cihazı götürülüp her hafta iki defa birer filim oynuyordu. Bir anda sinema cihazı bozulunca filim oynamadı ve ben bu olayla ilgili olarak halk şiiri şeklinde bir hiciv yazıp kültürevinin kapısına yapıştırdım. İşte böyle, doğduğum köyün ilk ve tek şairi kendi eserini halka sunuyordu.
•    En çok etkilendiğiniz Romen şairler ile sizi etkileyen önemli yönlerinden kısaca söz eder misiniz?
Köyün kültürevinde bir kütüphane vardı. Özellikle kışın ben dahil köylüler çok kitap okuyorlardı. Öte yandan Romence dil ve edebiyat öğretmeni olan bir dayımın da kendi kütüphanesi vardı. Özellikle Romen, Rus, Fransız ve İtalyan edebiyatlarıyla hiç bitmeyen bir dostluğum doğmuştur onun kütüphanesinin aracılığıyla… İlk tanıdığım ve en çok sevdiğim şair Mihai Eminescu’ydu. Bizim en büyük şairimiz olan ve bir kaç sene sonra Avrupa’nın son romantik şairi olduğunu öğrenecek olduğum Eminescu’nun şiirlerinde köylü çocukluğu, doğanın güzelliği, aşk, kozmik düzen, halkımızın tarihi en değerli temalardır. Romence’nin dil olarak geliştirilmesini epeyce etkileyen çok geniş bir kültür sahibi ve büyük bir gazeteci olan Eminescu bu temalara modern bir görüş ve şekilde yanaştığını lise yıllarında öğrenecektim.
•    Etkilendiğiniz Türk şairler var mı, varsa hangi şairlerden etkilendiniz?
Liseyi bitirince, edebiyat tutkum nedeniyle tabii ki kati olarak yabancı dil fakültesini tercih ettim. Dil tercihim olarak, zekâlı ünlü bir bulmacacı dostumun tavsiyesi üzerine Türkçe’yi seçtim. Üniversite yıllarında evrensel edebiyatla yakından tanışarak dayımın kütüphanesinde tanıdığım dünya şairlerini yeni bir perspektif içinden okuyabildim. Benim de şiirle özel bir bağlantımın olduğunu fark ederek şiir yazmaya başladım. Yazdığım şiirlerimden ilk olarak büyük şair olan Ana Blandiana ve Marin Sorescu’nun fakültemizin öğrencileriyle bir görüşmesi sırasında okuyabildim. Az sonra ilk şiirlerim Amfıteatru edebiyat gazetesinde yayınlanmıştır. Fakültede tanıdığım ilk Türk şairi Cahit Sıtkı’ydı. Nevzat Yusuf hocamızın tanıştırdığı ilk Türkçe sözcükleri, hemen ezberleyebildiğim Tarancı’nın Garip Kişi şiiriydi. Sonra da Nâzım Hikmet, Yahya Kemal Beyatlı, Sait Faik Abasıyanık gibi büyük modern Türk şairleriyle rasgeldim – Yunus Emre, Celâleddin Rumî’leri unutmaksızın. Özellikle Orhan Veli Kanık ve Fazıl Hüsnü Dağlarca’ya aşık düştüm. Onların Romen edebiyatında çok sevdiğim Marin Sorescu ve Nichita Stănescu “ikiz kardeşleri” olduğundan dolayı belki. Özellikle Stănescu ve Dağlarca imzaladıkları şiirlerin derinliklerinde kendi şiir evrenimi bulduğumu sanırım.
•    Size göre şiirin evrensel yönü varsa bunun, ülkeler arasındaki tarihsel ve yakın komşuluk bağlarıyla karşılıklı etkileşimi hakkında düşüncelerinizi öğrenebilir miyiz?
Kesinlikle şiirin evrensel yüzü var. Daha doğrusu dil olayı ele alınmazsa şiir evrenseldir. Çünkü temaları, sembolleri, teknikleri evrensel, yaratılan duygular, düşünceler, izlenimler insancadır. Öyleyse şiir evrenseldir. Aşklar, üzüntüler, rüyalar, doğa sevgisi, hayat anlayışı aynıdır. İnsanlar Evrenin her ne köşesinde yaşarsa yaşasın aynı tarzda sever, sevinir, üzülür, rüya görür, protesto yapar veya köleleşir. Bence de sanatların ve şiirin maksadı insan içindeki düş/düşünce/duygu enerjilerini yansıtmaktır. Şiir dahil sanatlar insanları birbirine yakınlaştırır.
•    Şiirlerinizi Romence’den Türkçeye siz çevirdiniz. Şiirini başka dile şairinin çevirmesi avantaj mıdır?
Az önce dil olayına değiniyordum. Şiir sanattır ve onun spesifik aleti sözdür. Sözlerin kendi anlamları var ama şiirde anlamların düzenlendikleri şekil de büyük önem taşımaktadır. Şiir şekli dizeler demek ve bunların içinde boyut, sıralanma, ritim, ölçü demektir. Klasik denilen şiirde de dizelerin sonundaki uyak... Çevirirken tüm bu gerekliliklere uygun bir cevap verebilmek zordur. Osman Bozkurt’un dediği gibi çevirmen “İki dilde yetkin donanıma sahip”. Ancak dil ustalığı yetmez, benim “şairce” dediğim şair dilinde de usta olmalıdır. Yazmak/okumaktan fazla olarak şiir yaşanır. Yani iki dili bilen şair yazdığı şiirlerini iki dilde aynen yaşamalı ve iki dilden birini bilenleri aynen yaşatmalıdır. Bazen eserler direk olarak değil, başka bir dilin aracılığıyla çevrilir. Böylece çevrilmiş eserlerin orijinal enerjilerinden bir kayıp var mutlaka.
***
Pod de poezie între Turcia şi Romania
Articol publicat în ziarul BirGun din 22.09.2017

La Institutul Cultural Român Dimitrie Cantemir din Istanbul a avut loc o manifestare prilejuită de lansarea volumelor de poezie “Locul cu cocori” semant de Nevzat Yusuf Sarıgöl şi “Tristeţea valurilor” semnat de, Ilie publicate de Editura Usar Yayıncılık. La manifestare, derulată sub deviza “Chipul universal al poeziei” Nevzat Yusuf Sarıgöl nu a putut lua parte, din motive de sănătate. A participat însă Marian Ilie, în compania lui Emil Lungeanu şi Aureliu Goci.
În  deschiderea manifestării Osman Bozkurt afirma că aceasta “este, în contextul universalitatii poeziei,  o întâlnire a două culturi, nu doar a celor doi poeţi, ca persoane”, dat fiind faptul că “speţa umana populează în comun planeta”.  În cuvântul său directoarea Instiututului Cultural Român Dimitrie Cantemir Nadia Tunsu, si-a exprimat  bucuria de a găzdui o manifestare dedicată celor doi valoroşi  poeţi Nevzat Yusuf şi Marian Ilie şi le-a mulţumit celor prezenţi pentru participare.
Din partea  Editurii Usar Yayıncılık, Hasan Örnek a vorbit despre cele două volume editate şi le-a urat autorilor “în numele prieteniei şi frăţiei , fiţi bineveniţi”. Şi-au expus punctele de vedere privindu-i pe poeţii Nevzat Yusuf şi Marian Ilie  scriitorii poeţi Afşar Temuçin, Ayten Mutlu şi Ahmet Özer, precum şi Emil Lungeanu şi Aureliu Goci, veniţi din România. Poeţii Oya Aksu şi Ali Mustafa au recitat din creaţiile celor doi poeţi români.
S-a vizionat totodată un mesaj video transmis de Nevzat Yusuf, prilej cu care poetul Egemen Berköz a dat glas gândurilor sale despre Nevzat Yusuf Sarıgöl.