luni, 22 februarie 2010

Când Dumnezeu te mângâie





Eram stăpâna pământului de când lumea, într-o lume imaginară fără să vreau, marcată de amnezie, departe de tot şi de toate. Nu e uşor să trăieşti din mila providenţei, alături de oameni cu altfel de suflet trimişi de Dumnezeu pentru a împlini destine, în Tel Aviv, pe strada  Salomeea colţ cu blv. Ben Gurion, în cel mai sărac cartier Yaffo Atika, prin anul 1993 sau 1994.
Într-un colţ al clădirii fără geamuri la fereastre, uşi fără încuietori, am găsit o bucată de lemn în formă pătrată.



- Ahhh ! Simt să colorez această formă, spun românilor care se înduraseră să mă ţină pe lângă ei, biată fiinţă rătăcită în uitare. Habar nu aveam să pictez, dar sufletul meu avea nevoie de împăcare şi nu-i puteam refuza această bucurie. Neştiind ce avea să urmeze, într-o doară, am primit câteva tuburi de ulei şi pensule cumpărate, cred, mai mult din curiozitate, din partea prietenilor de suflet alături de care supravieţuiam. Cu o siguranţă greu de explicat, am început să întind culorile pe suprafaţa netedă a pătratului. Intensitatea lor mă ameţea. 
Nu aş fi înţeles acest inconvenient dacă nu aş fi simţit nevoia să colorez pătratul tăiat în lemn. Căutam o cale de împăcare împotriva dezechilibrului în faţa culorilor. Cuvintele ! Dialogul cu galben, roşu, verde, ruga făcută laturilor, unghiurilor de a mă ajuta să devin prietena culorilor şi ele, iubindu-mă, să nu îmi mai creeze acea ameţeală cu stări de vomă, culmea. În timp ce mă încăpăţânam în jocul pensulei îmbibată cu mult albastru, rosteam, ad-hoc: "Logica pătratului, sau Pătratul logicii. Niciun orizont nu e sfârşitul lumii. Veţi fi prietenele mele, culori dragi ":)





Cu timpul, am început să colorez alte şi alte forme, devenind o bună prietenă a cuvintelor, culorilor. 
Le datorez existenţa de azi, nemaidorind să mă dezrobesc de vechi începuturi.
Când Dumnezeu te mângâie... 
prin cuvânt şi culoare vezi viaţa mult mai frumoasă.