Gânduri dezbrăcate

Atunci… îți crescuse în ochi … o pădure. Îmbrăcată în toamnă cafenie lăsa, ici, colo, lumina să-și arunce razele la rădăcina copacilor. Privirea ta devenise un labirint. Până și cuvintele s-ar fi rătăcit, pătrunzându-l. Darămite speranțele, inima. Aș fi vrut să fiu un zâmbet înfrunzit printre crengile copleșite de amintiri. Eram doar zborul într-o aripă. Obosit, căuta un loc să-și poată odihni gândurile, tot acolo, sub cupola rezemată pe un gri încercănat peticind sacul poverilor.
 

Ai devenit o stranie culoare
Cu ochii de-ntuneric uşor întârziat
Mimat prin armonii amăgitoare
Stinse de-un zâmbet descentralizat

În toată desfrunzirea ta
Aleargă-n juru-ţi deziluzii
Descătuşat de gânduri şi opac
Clădeşti măreţe ziduri de confuzii

 Elena Toma