vineri, 18 mai 2018

Cristina Dana Preda - A FOST ODATA, NU DE MULT!


In copilarie, entuziasmul si energia noastra nu le avea nimeni. Zilnic, dupa scoala si lectii, ieseam afara. Toata lumea era a noastra, ne intalneam zeci de copii si stateam cu orele in parcuri si in curtea scolii. Pe atunci, curtea scolii era locul de intalnire al tuturor copiilor din cartier. Era tot timpul deschisa, aveam teren de baschet, fotbal/handbal, tenis, e drept ca cimentate dar nu conta.
Aveam pana si groapa cu nisip pt sarituri. In fiecare duminica, baietii jucau fotbal, in draci. Se auzeau de la 2 km strigatele lor. Noi, fetele, saream coarda de sute de ori pe zi, cu totii ne dadeam cu bicicletele, role etc. In curtea scolii petreceam ore, in fiecare zi. Acum, aceeasi scoala are portile ferecate si gard cu tepuse, ca la puscarie. In parcuri, toti pomii erau ai nostri, stateam ca ciorile catarati pe crengi, noi cica eram in OZN... Serile, pe la 7- 8, ne strigau mamele la masa, noi ne faceam ca nu auzim, abia pe la a treia strigare reactionam. Adica incepea corul bocitoarelor: aaaaa, mai stau 5 min, mai lasa-ma inca putin, te rog, te rog. Genunchii nu ni se vindecau niciodata, erau numai coji, de mancat, mancam toti de pe jos, ne cadea biscuitele, suflam de 2 ori si il bagam in gura. Guma de mestecat, ne-o dadeam de la unul la altul, asa, din gura, sau o lipeam sub banca si o luam iar la mestecat a doua zi. Pe langa joaca noastra permanenta, faceam mult sport la scoala. Din clasa a V a, am putut opta intre lucru manual si handbal. Asta pe langa orele normale de sport. Evident ca ne-am bulucit toti la handbal. Copii grasi sau obezi nu existau. La handbal, aveam un antrenor, Predescu, fusese antrenor la o echipa Confectia, sau cam asa ceva. Ne alerga de ne ieseau ochii din cap, dar noua ne placea. Guma de mestecat, daca ne prindea cu ea, ne-o lipea in par. Toti eram cu frezele ciuntite, caci numai cu foarfeca mai puteai rezolva problema. Daca era in ziua de azi, jumatate din profesorii nostri cred ca erau arestati, caci unii ne trageau de codite, altii ne dadeau pe directe cate o palma dupa ceafa, nu mai zic de baieti, ii ridicau de perciuni din banca si ii plimbau asa pana la tabla. Dar noi radeam, nu ne pasa. De mancat, parintii ne dadeau portii mici. Nici farfuriile nu erau asa mari ca astazi, gen platouri. Putin si gatit de mame. Tata ma fugarea toata casa cu cana de lapte, seara. Chiar acrit, ma forta sa-l beau, cica e bun... si il beam. Ce vreau sa va zic este de fapt un sfat pt parintii de azi. Lasati copiii sa stea afara, sa se joace, sa alerge, sa se bata, sa se certe, sa se impace, sa socializeze, nu-i mai tineti inchisi in case. Dati-le portii mai mici de mancare, culcati-i mai devreme, televizorul si calculatorul, putin si cu program fix. Telefonul, la fel, cu program. Asta daca vreti sa fie sanatosi la minte si la trup. Plus ca ii privati de amintirile copilariei, si e pacat, mare pacat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.