sâmbătă, 5 august 2017

În cușca vieții, după 52 de ani


Prin 2015, răsfoiam amintirile copilăriei, umbrită de neînțelegeri, marcată, dezechilibrată de tensiunea existentă între părinții mei. Căutam un loc să-mi pot odihni trecerea gândurilor. Sub acest impuls, am avut un vis. O voce mă striga. Ceața densă nu-mi permitea să văd nici la un metru. Glasul îmi părea cunoscut. Dau comandă creierului să m-ajute. Ăsta, nici una, nici două, detectiv original, nativ, ruginit de atâta stat degeaba, fericit că, în sfârșit, are și el o treabă, începe să deruleze anii copilăriei. Surprind vocea din vis, imposibil de confundat.