marți, 25 iulie 2017

PRIN ȘANȚURILE VREMII :)

A plouat, neicușorule, ca-n vremurile bune de vară, alea de demult. Rațele, gâștele bunicii trăiu momente de fericire. Exista o mare dragoste între noi. Pluteau pe luciul apei adunată-n șanț, colector original de apă, după torentul care răcorea pământul. Se scufundau, ieșeau la suprafață, iar se scufundau, dându-mi impresia că, neștiind să înoate, cereau, pe limba lor, ajutor să nu se înece. Intram după ele, îngrozită, protectoare, dornică să-mi simtă grija, dragostea, agitându-mă cum să le scot din apă, neștiind că erau în elementul lor. :) Banditele, măcănind fericite, se răsfățau, râzând de mine, prin apa până la genunchii de copil. :) Saturate de efort, se agitau, printre brațele mele întinse să le prind, să le scap de furia micilor valuri făcute în jurul lor.

Gașca plutitoarelor avea patru surate: două rațe : Lăcrămioara și Tristuța și două gâște: Lunatica și Dilia. Boboci fiind, eram îngrijitoarea șefă. Nu le pierdeam din vedere. După coada lor eram, vigilenă. Le recunoașteam după coloritul natural al penelor. Botezate, își purtau, falnic, numele, la ieșirea din șanț, ștrandul nostru natural :)
Am conceput o tehnică super, pentru a le scoate din apă.
Le chemam la masă. Ospățul oferit, felul principal : frunze de dovleac proaspăt culese din grădina bunicii. Pe butucul din colțul casei, tocam frunze de dovleac. Micuță fiind, la cinci anișori, barda părea grea, dar nu mă lăsam. Îndârjită, tocam, și tocam frunzele, adăugam mălai, apă, amestecam compoziția până ieșea un haloimis de toată gustarea. Apoi, pe marginea șanțului, cu picioarele înfipte în nămol, strigam, cât mă țineau bojocii: Boci, boci, bociiiiiii...
La auzul glasului, care chemându-le, nu le-a dezamăgit niciodată :) mă-nconjurau, frenetic. Aruncam, în mijlocul lor, amestecul prins în pumnii mici, râzând fericită că salvasem, de la înec,  cele mai bune prietene  :)
Acum, plouă, în draci. Nu mai am șanțuri, păsări, animale. Păsările, animalele m-au iubit întotdeana mai mult decât semenii. Vouă nu vi s-a-ntâmplat același sentiment ?
Elena Toma

Un comentariu:

  1. 33 Sanda Brutaru, Lavinia Alexe Ciobanu şi alţi 31
    Comentarii

    Mariana Visam
    Mariana Visam AI DREPTATE
    Îmi place
    · Răspunde · 2 ore
    Şterge

    Gabriela Panoza
    Gabriela Panoza D-na Toma,sunteti genială...chiar daca am amintiri frumoase din copilărie,nu am harul si hazul dv de-a le reda...vedeti fiecare individ cu o latura a lui spre ceva...si mie imi place foarte mult sa scriu,dar nu au acelasi farmec scrierile mele,merg spre dramatism majoritatea ...dar stiu care este cauza, insa nu pot sa o expun acum si aici...!
    Va multumesc !
    Mai astept sa citesc,sa pot sa ma destind putin...!
    Îmi place
    · Răspunde ·
    3
    · 2 ore
    Şterge
    Elena Toma
    Elena Toma vai, mi-ați amintit o întâmplare fericită. era în vremea când nu știam ce înseamnă GENIAL :) o voi scrie, vă mulțumesc. :)
    Îmi place
    · Răspunde ·
    3
    · 2 ore


    Tita Mizgan
    Tita Mizgan Este adevărat,necuvântătoarele ne iubesc necondiționat,de aceea și eu le iubesc nespus!Felicitări pt.frumoasa lectura,m-ați întors in anii copilăriei,mulțumesc!
    Îmi place
    · Răspunde ·
    1
    · 1 oră
    Şterge

    Titina Nica Ţene
    Titina Nica Ţene Sper sa le pui intr-o carte aceste minunate povestiri!
    Îmi place
    · Răspunde ·
    2
    · 1 oră
    Şterge
    Elena Toma
    Elena Toma la îndemnul dvs... așa voi face, m-am hotărât :)
    Îmi place
    · Răspunde · 3 minute
    Administrează
    Elena Toma
    Scrie un răspuns...


    Lavinia Alexe Ciobanu
    Lavinia Alexe Ciobanu Mi-e dor !!!😩
    Îmi place
    · Răspunde ·
    1
    · 54 minute
    Şterge

    Liberty Spac
    Liberty Spac Mi-ar fi plăcut să am și eu astfel de amintiri <3
    Îmi place
    · Răspunde ·
    1
    · 36 minute
    Şterge
    Liberty Spac
    Liberty Spac Închid ochii și mi-o imaginez pe Elena Toma mică, cu rochiță scurtă, tunsa castron, desculță pe șanțul din fața porții, purtatoare de băț, chemând cu vocea un pic răgușită "boci boci boci"..., ceva nu se leagă, vad un aer de autoritate, nu stiu unde a auzit ea " mânca v ar muma" si rostește apăsat cuvintele, alea micile nu o ascultă :) . Rochița este frez, cu un pliu în fața de sub platca, ce mi-a atras atenția este ca are mânecile lungi... :) <3
    Îmi place
    · Răspunde ·
    1
    · 30 minute
    Şterge
    Elena Toma
    Elena Toma frumoasă viziune :)
    Îmi place
    · Răspunde · 4 minute


    Angelo Anghel
    Angelo Anghel Bre, ce raie am colectat eu ...dintr un sant , chiar in fata casei, la bunica ! 2 saptamani miroseam ca un lac cu sulf !
    Îmi place
    · Răspunde ·
    2
    · 24 minute · Editat
    Şterge
    Elena Toma
    Elena Toma :)
    Îmi place
    · Răspunde · 4 minute


    Pantaie Carmen
    Pantaie Carmen Genială! Aștept cu drag "să vă citesc"! Oleacă de nostalgie, din ale trecutului, mă cuprinde, dar scrieți atât de adevărat..de parcă ieri a fost frumoasa copilărie! Mulțumiri, admirație, respect!
    Fotografia postată de Pantaie Carmen.
    Îmi place
    · Răspunde ·
    1
    · 21 minute
    Şterge
    Elena Toma
    Elena Toma mulțumesc de lectură...
    Îmi place
    · Răspunde · 3 minute
    Administrează
    Elena Toma
    Scrie un răspuns...

    Elena Toma
    Scrie un comentariu...

    RăspundețiȘtergere

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.