duminică, 18 iunie 2017

Marian Ilie: Lansez o provocare


Îmi fac mai întâi o cruce largă şi înaltă - o cruce catolica - apoi lansez provcarea: Andrea Bocelli - preşedinte al Comisiei Europene!
Nici noi şi nici Marele Artist nu ne-am imaginat vreodată că el, orb fiind, ar putea aspira la o astfel de demnitate - pe care, desigur, ar înnobila-o cu prezenta sa.
Dar un homosexual ce să caute, fraţilor, la conducerea celui mai prosper stat al unei Europe cu un declin demografic înspăimântător, care şi-a găsit tocmai în civilizaţia musulmană resursa de înmulţire întru salvare?! 
Dacă ar fi singurul caz în Europa l-am considera un accident politico-antropologic şi poate că ne-am resemna. Dar, din păcate, nu este. Islanda, o gâgâlice de popor pe o insulă împresurată de pe dedesubt cu lavă şi apă fierbinte iar de pe dinafară cu gheţuri, are în fruntea guvernului o lesbiană. Mai nou, Serbia - de data asta, îmi fac o cruce ortodoxă - si-a "tras" o lesbiană ca primministru, chipurile în semn de bunăvoinţă faţă de UE. 
Zău, nu m-aş fi aşteptat să trăiesc vreodată efectiv figura de stil folosită de mine în A doua Scrisoarea III  "Parlamentu-i Surda care dezaprobă ce zic muţii"...

"O lume nebună, nebună, nebună" era un film din anii adolescenţei mele. Altele erau însă pe atunci nebuniile lumii din acel film - şi, zău, erau nişte nebunii frumoase, ne înveseleau. Azi nebuniile lumii au căpătat alte aspecte şi alte dimesiuni. Civilizatia supradezvoltată, ajunsă suficientă sieşi, a Occidentului ce s-a hulpăvit secole la rând din bogăţile Orientului şi Sudului a luat-o pur şi simplu razna. Încet-încet Occidentul se sinucide administrându-şi otrava în  picătură chinezească, lăsând loc altor civilizaţii, pentru care Jertfa lui Iisus nu înseamnă nimic. Şi asta pentru că unii tartori trăitori în mijlocul creştinilor au ajuns la concluzia că Planeta Pământ este suprapopulată, că nu ne va mai ajunge apa şi hrana şi că e cazul să ne împuţinăm - noi, pământenii. 
Bine-rău, mă rog, dar de ce împuţinarea asta să înceapă tocmai cu civilizaţia creştină, care şi aşa se împuţinează şi care timp de două milenii a fost motorul dezvoltării omenirii? Şi de ce în timp ce altă civilizaţie, ramasă la stadiul medieval, se înmulteşte necontrolabil? Şi, mai ales, de ce împuţinarea creştinilor să fie contrabalansată în Europa cu populaţie aparţinând tocmai acelei civlizaţii? 

Sunt partizan al drepturilor omului decând mă ştiu. Ca şi al dreptului animalelor şi al tuturor drepturilor rânduite Lumii de Creator. Accept ideea ca în actul creaţiei exista diversitate, există şi rateuri, că pot fi întâlnite chiar şi creaţii contra naturii, pe care trebuie să le admitem alături de noi, în limitele bunului simţ. În fond bunul simţ ne obligă să acceptam ca norme sociale de bază pe cele ale majoritătii. Iar dacă istoria Lumii este plină de fapte contra naturii asta se datorează tocmai faptului că nu majoritătile au fost cele care au decis. O societate care se vrea avansată pe toate planurile nu poate fi decât aceea în care majoritatea populaţiei îşi are împlinite aspiraţiile, iar minorităţile de orice natură nu au decât să fructifice tot ce se poate fructifica şi în folosul lor - fie ele aspiraţii de ordin material ori spiritual. Dumnezeu este al celor mulţi, nu al uneia sau alteia din nenumăratele mulţimi minoritare existente - întâmplator sau nu -.printre muritorii Săi.   
Ca locuitor al Cetăţii individul nu trebuie să-i stânjenească pe cei din jur cu neîmplinirile sale - principiu valabil şi pentru minorităţi. În virtutea acestui principiu cred că lui Andrea Bocelli nu i-a trecut prin gând ideea să candideze la vreo funcţie de conducere pe undeva. Nici măcar mie, pânâ acum. Pun pariu ca nici voua.  Andrea se limitează la a cânta, fără să-şi imagineze cât de frumos ar răsuna glasul său în Parlamentul şi în Consiliul Europei. Ar putea să şi concerteze în toată Lumea - dacă e să-l luăm ca model pe Iohannis, care azi e în capitală, mâine la Sibiu, poimâine la Miami, tot pe drum, pe drum, pe drum...

Asadar, îmi fac o cruce catolică, una ortodoxă şi nu ştiu cum să procedez in cazul priministrului indian Varadkar, şi el gay. Despre regii, şeicii şi emirii arabi, cu haremurile lor... numai de bine... n-aş vorbi...

VIZITA SOC LA BUCURESTI SI SIBIU: Nevasta barbat a premierului luxemburghez va avea parte de onoruri oficiale in Romania?
Premierul din Luxembourg, Xavier Bettel, sosește vineri într-o vizită oficială în România la invitația președintelui Klaus Iohannis.Este primul demnitar din UE căsătorit oficial homosexual.
Premierul Luxemburgului, Xavier Bettel, s-a căsătorit cu partenerul său homosexual, devenind astfel primul lider al Uniunii Europene implicat într-o căsătorie între persoane de același sex.
Autorițățile române nu au precizat dacă Bettel va fi însoțit de soția sa bărbat, Gauthier Destenay, care a făcut recent deliciul presei la summitul NATO unde a apărut alături de soțiile liderilor țărilor membre.um
Și nici dacă acesta/aceasta va avea parte de onoruri oficiale în România.
Anul trecut președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au efectuat o vizită oficială în Luxembourg unde au fost primiți oficial de cei doi.
Bettel are 43 de ani, fiind premier din 2013, din partea unui partid de centru-dreapta. El s-a căsătorit cu Gauthier Destenay, arhitect belgian.
Parlamentul din Luxemburg a aprobat căsătoriile între persoane de același sex in iunie 2014, iar primul mariaj a avut loc la 1 ianuarie 2015.
„As fi putut sa-mi ascund homosexualitatea sau sa o reprim si sa fiu nefericit toata viata. As fi putut sa am relatii cu cineva de sex diferit si sa intretin relatii homosexuale in secret. Dar mi-am spus ca, daca vreau sa fiu politician, trebuie sa fiu onest, trebuie sa fii onest cu tine insuti si sa accepti ceea ce esti”, a declarat Bettel la televiziunea publica belgiana, cu putin timp inainte de casatorie.
Programul manifestărilor include vizita la Sibiu a lui Xavier Bettel, prim ministrul Marelui Ducat de Luxemburg.
“Sibiul și Luxemburgul vor sărbători împreună deceniul care a trecut de la succesul Programului Capitală Culturală Europeană. Nu puteam să marcăm acest moment fără partenerii și prietenii noștri luxemburghezi care ne-au invitat în 2004 să ne alăturăm lor în acest program. Vom sublinia cu această ocazie succesul Programului Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007, care nu ar fi fost posibil fără managementul strategic și eficient al primarului de atunci și Președintele României de astăzi, Excelența Sa, domnul Klaus Iohannis. Sunt onorată să fiu gazda acestor manifestări la Primăria Sibiu”, a declarat Astrid Fodor, primarul Sibilui.
Primăria Sibiu va fi gazda unei ceremonii în cadrul căreia directorul Teatrului din localitatea Esch sur Alzette din Luxemburg, Charles Muller și directorul Teatrului Național Radu Stanca, Constantin Chiriac vor primi decorația de Stat Meritul Cultural în grad de Ofițer din partea Președintelui României și respectiv din partea Prim Ministrului luxemburghez.

http://www.flux24.ro/vizita- soc-la-bucuresti-si-sibiu- nevasta-barbat-a-premierului- luxemburghez-va-avea-parte-de- onoruri-oficiale-in-romania/ 

Serbia are primul premier homosexual din estul Europei.


Președintele Serbiei la numit-o pe ministrul Ana Brnabic ca prim-ministru, ea devenind astfel prima femeie și primul politician homosexual care a ocupat rolul în țara balcanică foarte conservatoare, scrie the Independent.
Brnabic, care nu face parte din niciun partid, a devenit primul ministru de homosexual al Serbiei anul trecut. Numirea ei a reprezentat un adevărat șoc într-o țară care a înregistrat progrese foarte slabe privind drepturile comunității LGBT.
Președintele Aleksandar Vucic a anunțat, joi, că Ana Brnabic este nominalizarea sa oficială pentru funcția de prim-ministru desemnat. Urmează ca aceasta să formeze un guvern care să fie votat în parlament săptămâna viitoare.
Vucic a numit desemnarea ei ca premier drept „o decizie dificilă în interesul Serbiei și al cetățenilor săi”.
Brnabic este în prezent ministru al administrației publice. Numirea sa în guvern anul trecut a fost salutată de grupurile pentru drepturile omului ca fiind o decizie istorică pentru țara a cărei comunitate homosexuală continuă să se confrunte cu discriminare, hărțuire și violență.
Noul prim-ministru în vârstă de 41 de ani, a fost desemnată „femeia de afaceri a anului” din țara, a studiat în Marea Britanie și Statele Unite și vorbește perfect engleza și rusa.
Aleksandar Vucic, fost extremist reformat între timp, a promis că va îmbunătățească drepturile homosexualilor, ca parte a eforturilor de apropiere a țării de Uniunea Europeană.
Desemnarea lui Brnabic vine la doar o zi după ce Irlanda a devenit prima țară catolică cu premier gay după ce indianul Leo Varadkar a fost ales prim-ministru. Ana Brnabic va fi a doua femeie premier european lesbiană, după ce în 2010, premierul islandez Johanna Siguroardottir a devenit primul lider în exerciţiu din lume care s-a căsătorit cu partenera sa de acelaşi sex.

3 comentarii:

  1. La cateva replici primite pe e-mail de la prieteni simt nevoia sa mentionez ca eu vreau sa traiesc intr-o lume normala, condusa de oameni normali. Consider ca toti candidatii la functii de conducere ar trebui examinati medical si psihologic - ca sa nu mai traim intr-o lume plina de monstruozitati. LGBT-istii nu fac decat sa asmuta lumea impotriva lor, tot incercand sa-si impuna infirmitatile ca norma si sa se strecoare pana la cele mai inalte demnitati publice. Ce-ar fi sa ne hotaram noi fumatorii sa cerem drepturile, asa cum fac ei? Stiti ca aproape jumatate din populatia lumii este fumatoare? Daca excludem din calcul minorii, suntem mai mult de jumatate din votanti lumii - si cata discriminare la adresa noastra!

    RăspundețiȘtergere
  2. Autorul se declara pro drepturile omului, dar e contra automobilului ca ar omoari pe coana Mitza biciclista,ar insemna ca eu ,femeie care am iphone 7, sa nu particip la viata cetatii ca autorul are telefon cu manivela. Societatea trebuie sa aiba reprezentantii ei,fie ca sunt orbi,schiopi, cu silicoane ,ori cu papusi gonflabile,sau cu piercing in nas,important e ce ofera societatii,nu ce fac ei dupa perdele,daca asa a fost lasat omu pe pamant,gandac sau viermisor,trebuie sa traiasca printre noi.Autorul cam critica Europa si lauda repetat Bosforul,de parca numai baclavalele si sarailiile e prajituri,poalele in brau ar fi doar o rochie sexy,iar creme brulee e o frantuzoaica de zahar ars.

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonime/o, eu cred ca este deja prea mult ca ne conduc incompetentii-pungasi, care nu-si stiu decat de interesele clanului/lor. Ne-a mai condus ani buni un orb - care avea ochi, dar nu vedea dincolo de zidurile Cetatii PCR. Cum sa inteleaga un gay problemele complexe ale femeii sau o lesbiana problemele barbatului, intr-o societate CARE SE VREA a tuturor? Despre porunca de la Dumnezeu "Inmultiti-va" ce sa mai zic?
    A conduce o tara, un minister sau o institutie importanta a statului implica o serie de responsabilitati pe care putini sunt haruiti de Cel de Sus sa le poata indeplini performant. In lume exista bareme, teste psihologice petru asa ceva, iar in plus (ar trebui sa) se mai ia in calcul si CV-ul. Progresologii, nu mai dau doi bani pe chestiile astea verificate in istorie si au instituit moftul (sloganul cu drepturile omului) ca norma de baza. De-aia se duce omenirea de rapa. Dar mai pot ei sa vada alunecarea asta, cand isi sunt atat de suficienti lor insile?
    Un lucru poate fi facut de mantuiala de catre multi, dar la un nivel performant nu-l poate face oricine. In politica se cere performanta, iar asta implixa o seama de calitati, intre care normalitatea pe toate planurile este una de baza. Vad ce lucruri frumoase fac LGBT-istii in arta, ma tot intreb ce dracu cauta ei in politica si ma indigneaza zelul lor in a rasturna ordinea fireasca a naturii, proclamandu-se pe ei insisi ca fiind normalitatea si interzicand marii majoritati sa-si traiasca in liniste mormalitatea cea data de Dumnezeu!

    RăspundețiȘtergere

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.