sâmbătă, 15 aprilie 2017

NE-AU NĂPĂDIT IEPURAȘII, BRE !

Ce-o fi, FRAȚILOR, cu iepurașul ăsta, de Paști ? În copilăria mea, în satul bunicii mele, Alexandra, cea mai frumoasă femeie din sat, n-am pomenit, bre, de niciun iepuraș. Izmeneala asta îmi crează un mare disconfort. Ce ne trebuie nouă iepurașii, bre ? Lăsați-i acolo, în Germania, Franța, pe unde-or mai fi apărut în legendele ălora. S-au spurcat și românii la iepurași. Nu mai e loc de ei. Noi avem tradiția noastră. Satele noastre nu se umpleau de iepurași. Asta e evoluție, sau eu sunt ”prea ca la țară ”?:)

De Paște, mă primenea bunica. Mă lăia în copaia mare din lemn. Simt și acum usturimea săpunului de casă arzându-mi ochii. Pielea plină de praf era frecată cu o cârpă de unică folosință, he, he... De vreo două ori, în vacanțe, mi-amintesc, zâmbind, am luat și păduchi, de la fetele de pe uliță. Bunica și mătușa mea, Uca, după ce mă muștruluiau cum că iar m-am jucat cu alde a lui Monea, Cănel, care, știa tot satul, nu prea le aveau cu spălatul :) mă punea bunica cu capul în poală peste un ștergar și dăi, și dăi cu gaz, nene, țesălându-mi pletele-mpletite în codițe aurii :) cu pieptănul de os:)
În timp ce omorau la păduchi, ziceau că e bine dacă poposesc vietățile alea prin păr. Cică, nu apăreau decât la persoane alese, foarte speciale, așa cum eram eu la vârsta aceea, 6-7 anișori :) ” Vei avea noroc de bani, fa, maică”, parc-o aud pe bunica. :) Pe dracu. Săracă sunt și acum... Nema bani.
Bogăție, cât cuprinde, prin interioare, la mansardă, (creierul ), memeaca( mintea ) plină de lumină, dar degeaba, n-are cine -nțelege, bre. (Na, că-mi muriră lăudătorii :) ) Și fără comunicare, ești ca rătăcitul ăla, pe insula pustie, care vorbea cu papagalii. Nu mi-ar plăcea să vorbesc cu papagali, nici la propriu, nici la figurat, papagal :) Eram săraci, acolo, în căsuța cu grădina invadată de primăvara înflorită.
Revenind ! Vopsea bunica ouăle, făcea cozonaci, bunătăți de Paște, ca tot românul autentic, tămâia, aprindea lumânări, mergeam la biserică, ne rugam, apoi mă trimetea prin sat, cu împărțeala. Nu m-a-nsoțit niciodată vreun iepuraș. Nici măcar iepure :) Și nici în școlile urmate, noțiunea de iepuraș nu-mi amintesc să fi fost prezentă. Ce dor îmi e de păduchi, de jocul copilăriei nevinovate, de bunica mea, frumoasa cu ochii verzi.
Paștele era Paște. Curat, cu bucuriile primăverii, Învierea Mântuitorului, mai presus de iepurașii ăștia care au invadat orașele, internetul. Nu-mi place deloc. Sunt de modă veche, bre. Pașteți, fericiți. Lumină veșnică, vouă, oameni cu iubire de Dumnezeu. Odihnă veșnică bunicii mele, Alexandra, mătușii Uca. Fie-le țărâna ușoară. Doamne ajută, tuturor !
Elena Toma 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.