miercuri, 8 februarie 2017

Marian Godină : Sper să nu îmbătrânesc așa !

”Asta e prima pancartă cu un mesaj emoționant pe care o văd de acolo. E trist să vezi că un conflict între generații ajunge să se materializeze în stradă prin astfel de mesaje. Îmi e milă de aceşti oameni. Sper să nu îmbătrânesc aşa. Noapte bună!”
 Postarea de mai devreme, în care nu am jignit pe nimeni, mi-a adus zeci de înjuraturi, insulte şi blesteme, unii considerând că nu am respect pentru bătrâni pentru că mi-am permis să îmi aduc aminte de "moşu'" sau "baba" care spărgeau mingile copiilor din fața blocului.

Paradoxal, majoritatea înjurăturilor au venit tocmai din partea unor persoane în vârstă, cele pe care eu sunt obligat să le respect, doar pentru că sunt bătrâni. Nu contează că au îmbătrânit frumos sau urât, nu contează că bătrânețea le-a adus înțelepciunea sau că le-a adus în cap maşinării cu aparaturi de psihotronică de 7 sau 9 watzi, trebuie să îi respect pentru că sunt bătrâni. Ce dacă încerci să îi explici ceva şi îți zice "du-te dracu'" sau îți aruncă un popular "arză-te-ar focu'". E bătrân omul, trebuie respectat. Ce dacă n-a realizat nimic bun la viața lui, e bătrân, respectă-l.
Să ne înțelegem: bătrâni ajungem cu toții, iar asta nu e vreun merit de-al nostru, ci se datorează doar simplului fapt că timpul trece.
În altă ordine de idei, şi Vişinescu e bătrân. Când mai are vreo înfățişare la instanță, mergeți de-l pupați, voi ăştia respectuoşi.
PS: mulți gândesc la fel, dar dă bine în public să arăți că tu eşti ăla respectuos şi înțelegător. Eu am să scriu mereu exact ce gândesc, fie că dă bine, fie că dă prost. Măcar nu va trebui niciodată să țin minte ce am zis pentru a nu fi prins cu ipocrizia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.