vineri, 3 februarie 2017

Harry Ross - LIRICE


Credința

Credința în Cel de Sus
Ne-a îndepărtat credința în Om
Cu ochii lipiți de cer,
Nu  ne vedem semenul de lângă noi
Rugându-ne Domnului,

Disprețuim pe cel de alături
Frăția de altădată a pălit în fața Creatorului învelit în ceață și fum
Lumea să convertit la credință, nu din convingere, ci de teama pedepselor divine
Trebuie să coborâm pe pământ, să ne întoarcem la noi înșine  să  ne  dăruim stimei și iubirii aproapelui
Puterea cea mare este aici, în noi, în voința și sentimentelor noastre

Dovadă sunt copiii  care se nasc și cresc, florile care înfloresc, omul care  cu  mintea și forța brațelor a prefăcut Terra într-un rai sublim.
Omul este unicul creator al bucuriei, al fericirii și al iubirii între pământeni.
Aici e căminul  și viitorul nostru
Aici sunt pașii care ne vor duce la mereu și mereu la mai bine
Vom cinsti dumnezeirea, ca pe un simbol al Genezei, dar ne vom închina cu pioșenie în fața omului, Fratele și Domnul nostru.

Comoara pierdută

Mi-a  fost  furată cea mai nobilă dintre comorile  dăruite de sfânta natură: Vederea.
Mai păstrez un strop de lumină cu care văd, în zile senine,  pete de cer, contururi încețoșate,  și fețe umane. În rest, plutesc într-un haos fără ieșire, ca o pasăre cu aripile frânte, cu ciocul uscat și orbitele în care mai pâlpâie steluțe palide, însetate de lumină. Mă întorc  în gând la fosta mea lume în care străluceau fantezii  și idei, zâmbete și chipuri de zâne cu gropițe în obraji. Era o altă lume în care poezia și lumina țineau loc de toate bucuriile lumii.


Creierul

Nu l-am văzut niciodată
Habar n-am ce formă și ce culoare are,
Cum lucrează
Cum ajung la el
Lumea cuvintelor, a ideilor, a judecăților, cum se formează conexiunile și cum coboară de acolo pe rând cuvintele, frazele, mii de pagini ale unei povești.

Este uimitor ce avem în cap; un organism ultra complex care ne dirijează, ne dă sfaturi, ne ferește de riscuri și ne provoacă bucurii.

Creierul este cel mai înalt comandant al organismului, baza și structura care ne alimentează cu principii și judecăți, motorul care pune în funcție fiecare celulă vie, emoțiile, temerile, curajul, reacțiile în fața frumosului sau aspirațiile de azi și de mâine.

Orice superlativ este un palid compliment,  orice distincție nu poate răsplăti calitățile înmagazinate în creierul nostru cu miliarde de neuroni inteligenți

 Răsăritul mi se pare  un sublim omagiu adus omenirii de  pe pământ.

Lumină, culoare, un zâmbet feciorelnic

Zilei care intră pe fereastră

Dar și în inima noastră

Lumea a răsărit din rouă, picături de mărgele argintate

Poate era primul salut adresat primelor ființe aterizate pe planeta albastră

Să ne închinăm în fața fiecărui răsărit

și să ne rugăm ca el să deschidă diminețile lunii și porțile iubirii


E greu

E  greu să te reconstruiesc

Din cioburi

Ai fost şi ai rămas femeia mea ideală

Te-am divinizat şi aş vrea să te revăd

Precum ai fost atunci

Când te-am cunoscut

Voi recurge la imagini

Întipărite în creierul meu

Erai fragilă, rozalie

O inimă înveşmântată în poezie

Erai aeriană ca un puf de păpădie

Strălucitoare  şi aurie

Nu spun mai mult de teamă să nu stric imaginea născută spontan din fire de celofan


Avem nevoie

Avem nevoie unul de altul

Tot timpul

Zilele sunt amestecate

Cele însorite cu cele cenușii

și sentimentele la fel

dar iubirea nu ține de timp,

nici de conjunctură

Ea ne adună în același cerc

și ne ține împreună

Pentru că suntem creați de natură

Să trăim împreună

Fuga nu are rost

Cel ce aleargă e un prost

În suflet și în inimă

E loc pentru doi

Fie că tună ori cad ploi.














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.