vineri, 3 februarie 2017

George Filip, Canada - NINGE CU-NDURARE

când tună norii Dumnezeu e trist
şi-n jilţul Lui din ceruri iar ne ceartă,
că-n Eden prea ne facem de ocară,
iar fulgerele-s semne că...ne iartă.


adesea, când mă urc la cel Bătrân,
îi spun că nu sunt răi toţi pământenii,
că apă dau şi pâini – la călători,
precum făceau cândva – samaritenii.


îl îmbunez, că doar sunt fiul Lui,
iar el mă crede doar pe jumătate
şi când priveşte pe răbojul meu
vede-ncrustate multele-mi păcate.

desigur...am greşit, îl mint frumos,
că şi greşeala - nouă ne-a fost dată.
viaţa-i hotarul între plus şi minus;
aceasta ţi-a fost voia ţie - Tată...

pe noi - cu crucea-n spate ne-ai gonit
spre patru zări...de unde-o bate vântul
iar noi ne-am înmulţit - cum ai cerut;
copiii Tăi – am împânzit pământul.

nu ne certa că suntem regi sau blegi.
pe terra – şi săracii şi avuţii,
ne ducem goi-golaşi la ţintirim
şi-adesea...ne-nhămăm la revoluţii.

prin Eden prea ne facem de ocări,
iar fulgerele-s semne de iertare.
când tună norii – Dumnezeu e trist
şi ninge peste lume cu-ndurare...
februarie – 2017,
la Montreal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.