miercuri, 8 februarie 2017

Ana Olaru - Scrisoare adresată doamnei Mihaela Grindeanu

Doamna Mihaela Grindeanu, vă amintiți de celebrul episod al pixelului albastru care i-a tot zvâcnit în ochi, câteva săptămâni bune, președintelui Traian Băsescu? Dacă da, atunci știți foarte bine că ați fost folosită într-un scenariu de ”damage control” copiat la indigo din situația fostului șef al statului.

Vi s-a conferit rolul măgulitor de Maria Băsescu, în încercarea disperată a PSD de a mai salva ceva din imaginea de sclav de secol XVI a soțului dumneavoastră. Vi s-a conferit rolul de a vă umaniza soțul în ochii poporului care, de la bun început, nu a văzut în consortul dumneavoastră decât un roboțel pe post de bibelou, lângă Liviu Dragnea. N-ați reușit.
În orice scandal politic sau campanie electorală, cea mai mârșavă unealtă utilizată de actorii pieselor care ni se joacă prin fața ochilor sunt copiii. Pe care duneavoastră i-ați pomenit, ca să ne faceți să ne simțim prost că am fost cetățeni. Să știți că și pentru copiii dumneavoastră luptăm, că poate vor vrea să fie oameni de bun simț, și nu beizadele, precum majoritatea odraslelor de politicieni.
Spuneți că soțul dumneavoastră vrea binele țării și că pentru a ne face bine nouă s-a ”rupt” de lângă familia sa. Cu toată părerea de rău, s-a cam rupt degeaba. Eventual în două. Să-ți dorești să eliberezi hoții, violatorii si pedofilii din închisoare, să emiți acte noaptea, ca hoții, pentru ca penalii din partid să-și vadă liniștiți de hoție, nu prea se numește bine făcut țării.
Să minți cu seninătate, când sub geam îți stau sute de mii de oameni care știu că minți cu nerușinare, nu se numește bine făcut țării. În loc să ne trimiteți mesaje înduioșătoare, pe modelul Maria Băsescu, mai bine faceți-i un bine soțului dumneavoastră. Chemați-l acasă, lângă copii, lângă familie!  
http://stireacalda.ro/2017/02/07/scrisoare-adresatta-doamnei-mihaela-grindeanu/ 

6 comentarii:

  1. Ana, de ce nu lasi tu femeia in pace? Vorba D-lui Iohannis: Una-i una, alta-i alta. Las-o sa-si vada de farmacia deumisale, asa cum nimeni dinspre partea ei nu trimite mamei tale mesaje, nici de laudare nici de injurare si o lasa sa-si vada de treaba.
    Carmen T.
    Vad ca stapanesti gramatica limbii romane si presupun ca intelegi. Nu-i frumos ce faci. Cat despre ce faceti voi, in Piata, eu va indemn la calm si la rabdare. Nu-s locuri in inchisori, dar avem atati mafioti in libertate ca musai va trebui sa facem ceva cu justitia asta. Unii spun ca si Herr Iohannis si-ar fi luat casele alea pe cai neortodoxe. Pe astia de ce nu i-am crede, mai ales ca toti profesorii care mediteaza resping ideea ca din asta se poate agonisi o asa avere.
    Ce-ar fi ca voi in Piata sa strigati "Averile la control"? Eu sunt sigur ca un astfel de slogan i-ar aduna la un loc pe cei din Piata Victoriei si cei de la Palatul Cotroceni. Cand veti striga "Averile la control" eu te voi crede ca vrei pe bune binele tuturor copiilor din Romania. Sper ca iti dai seama ca sloganul asta ne-ar lamuri ce-i si cu Voiculescu si cu Dragnea si cu Iohannis si cu Basescu si cu Kovesi si cu Coldea si chiar cu noi ceilalti, care de care mai saraci.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Măi sfătosule.. ce te aia grija pe tine, de ce scrie Ana, de ce fac cei din Piața Victoriei ? v-ați obișnuit cu proștii, generația de rahat, care a trăit cu capul plecat în fața hoției, minciunii, trădării asupritorilor. Nu mai ține vrăjeala, nenică.. tinerii își apără țara, viitorul. Gata cu hoția, mârlănia.. practicile comuniste nu mai încap. E nevoie de conducători care iubesc poporul, cărora le pasă de viitorul României.

      Ștergere
  2. Sfatosul are 100 la 100 dreptate. De unde o fi având Johannis atâtea case?
    Mama mea, în cei 50 de ani, nici macar întreținerea la bloc nu-și permite sa plătească din banii de la meditații...
    E clar ca nu-i lucru curat, tinerii noștri trec cu vederea, nu vor sa vadă realitatea

    Ionescu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Măi dragă, ca să-l citez pe cel clasic în viață drag ție, vouă, pesedeii și aldiști...
      Părinții cuplului prezidențial au fost oameni cu stare, bre... au avut ce oferi, dărui copiilor, dar de nuntă, case, alea, alea...
      Cum nu ți- fi intrat în ochi bârna din conacul lui Dragnea, 7000 de metri, bugetar, casele lui Ponta, Hrebenciuc, Videanu, Berceanu, și toată cloaca politică bugetară, îmbogățită pe spinarea poporului ?
      Îți stă în gât averea lui Iohannis. Ce dracu, bre... ne iei de proști, chiar așa ? Dacă Iohannis nu ajungea la ședința de guvern, alde guvernul hoților ar fi dat ordonanța 13 și acum nu ai mai fi scris pe blogul meu, ai fi stat la taifas cu penalii eliberați întru salvarea penalilor Dragnea, Udrea, Bica , fata lui Băsescu, Tăriceanu și alții.

      Ce cracu, bre... nu mai aveți un stop de morală ?

      Ștergere
    2. Unde-i morala, Doamna Elena, in tara asta unde cei ce dorm si ziua la serviciu le fac zile fripte celor ce muncesc pana noaptea tarziu? Dvs. sunteti morala, daca le tineti partea adormitilor ?

      Ștergere
    3. În traducere, cum ar trebui să înțeleg mesajul ? Care sunt , bre, adormiții ăia ? Cei care ies în stradă, nu cred :)

      Ștergere

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.