sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Primul rom din România care cere să fie repatriat în India

 Ionel Sărac, un ''avocat'' din Cluj care oferă asistenţă juridică romilor în instanţă, a depus o cerere de azil în India. Ionel Sărac are 58 de ani şi aşteaptă acum un răspuns de la Ambasada Indiei. Cunoscut pe holurile instanţelor sub numele de ”avocatul ţiganilor”, Ionel Sărac este un personaj pitoresc.
El iese în evidenţă prin costumele stridente pe care le îmbracă sau prin pantofii care imită pielea de tigru sau de leopard. Ionel Sărac nu este avocat în puterea cuvântului, ci reprezentat legal, astfel că se ocupă numai de înaintări de cereri, depuni de concluzii şi solicitări de probe în instanţă.
El a fost condamnat recent la instanţa de fond pentru avocatură clandestină şi înşelăciune, dar achitat definitiv la instanţa de apel. Plângerea i-a fost făcută de o clientă: ”După ce am câştigat cauza, când să plătească onorariul de avocat m-am trezit cu o plângere penală pentru înşelăciune, cum că ea nu a ştiut că eu nu sunt avocat”.

După această experienţă, Ionel Sărac a depus o cerere la Ambasada Indiei, prin care solicită să primească cetăţenia indiană, şi o alta, la Ambasada României din India, unde să lucreze ca scrib sau consilier juridic, scrie stiridecluj.ro.

”Dacă îmi acceptă cererea de azil, o să învăţ şi limba lor în câteva luni. Să ştiţi de la mine că nu este lucru uşor să iei viaţa de la capăt la 58 de ani. Dacă trebuie să învăţ limba indiană, voi face şi acest lucru. Ştiu că şi acolo este greu, dar sunt dispus să încep totul de la zero”, a mărturisit ”avocatul”.

În cererea de repatriere, Ionel Sărac scrie că a auzit cu bucurie declaraţia ministrului de Externe al Indiei, Sushma Swaraj, de la un congres internaţional al ţiganilor, prin care îi cheamă pe toţi ţiganii acasă, şi că autorităţile române l-au tot şicanat din cauza apartanenţei lui la etnia ţigănească: ”Vă aduc la cunoştinţă cu sinceritate că, într-o dimineaţă, văzând ştirea transmisă de dvs. pe un post TV,  ştire constând în aceea că indienii ne vor în ţara mumă pe ţiganii de pe întregul mapamond, mi-au curs în mod involuntar lacrimile de bucurie”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.