luni, 16 ianuarie 2017

MARIN IFRIM : Eminescu e și mâine, e ca ora exactă. Ce țară mușamalizată…

Au trecut în calendarele lor ziua de ieri înainte de ziua de mâine. Ei, stăpânii
Ceasurilor cu cuc. Ies pe micul ecran și anunță numai creșteri, de parcă s-ar
Scărpina în izmene. Au și mustăți. Au tot ce trebuie să aibă cineva care imită
Concetățenii. Au și limba locului, încă din gimnazii, când deja învățau
Cum trebuie să moară capra vecinilor de pe alte planete. Politicienii spațiului

Dintre ei și ceilalți. Ai impresia că au șapte guri și patrusprezece luntrii pline
Cu 28 de buci ideologice. Ce țară mușamalizată. Ca la felinarele roșii.
Au trecut în calendar zilele lor. Au luat și timpul din cimitire, cu coroane
Cu tot. Și nu e nicio jale nicăieri, toată lumea electorală dansează Călușarii.
Se tropăie peste pământul țării. Cu cizme financiare. Cu voie de la cizmari.
Se schimbă nume de străzi. Totul curge prin balele lor, inclusiv istoria.
Cine sunt ei, vor spune cei care acum nu pot cuvânta nici măcar în gând. Vine
Vremea țipatului pe litere de vată. Vremea adevărului. Suntem mai dincolo
Decât înapoi și înainte. Statici. Cimitiroși. Nu avem voie să creștem dincolo
De păr și de unghii. O țara ratată secol după secol. Din motive de pridvor fără
Vedere spre limpedea junglă din jur. O țară în care numai turcii, rușii, nemții,
Austro-maghiaro-pitecii au făcut rele. Noi nu. Noi avem istorie. Unde o fi
Banca istoriei noastre? Academiile de azi sunt niște așezăminte pentru viitorii traci
Născuți dinspre Tisa. Și dinspre Roma indiană. Versuri. Nimic altceva. Silă și
Nimic mai mult. Nu se mai văd suflete. Doar izmenele acestora. România e a lor.
Nu și a lui Eminescu. Și nici a voastră. Au trecut în calendare ziua de ieri
Azi e ziua lui Eminescu. I s-a pus în spate o zi Națională a Culturii, o cocoașă.
O țară cu refuzul în sânge. Vorba lui Sorescu: ”Eminescu nu a existat…”
Eminescu e și mâine, e ca ora exactă. Se tropăie peste pământul țării. Cu cizme
Literare…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.