sâmbătă, 7 ianuarie 2017

Marian Ilie : Cu caşcavalul din traistă Dragnea o să le-nchidă gura

Aşa mi-am intitulat editorialul din dimineaţa asta, că tare m-am enervat. Văd că Găgăuţă sasul nu se mai astâmpără, are draci în cur, cum ar zice baba Safta din satul meu. S-au înroşit, dom’le televizoarele de comentat magistrala cuvântare a tovarăşului Găgăuţă la şedinţa cu activul de bază din justiţie, de mesajele din neant ale lui Ghiţă, de vremea asta infernală, de atentatul de la Fort Lauderdale, de câte şi mai câte, dar...
mai ales de neastâmpărul sasului, care, zău aşa, şi-a pierdut capul de neamţ şi s-a pricopsit cu tărtăcuţa de iudeotătar uitată la Cotroceni de predecesorul
său. Mai liniştiţi-l, măi euratlanti, pe Găgăuţă ăsta, că mă supăr detot, ies cu gaşca pe autostrada A1 şi nu-l mai primesc în Bucureşti. Să prezideze la Sibiu, acolo, Forumul ăla saxon şi să ne lase pe noi să trăim româneşte…
M-am enervat, dar mă bucur ca voi simţi la pungă efectul miraculos al măsurilor din
programul de guvernare al PSD. Şi mai  mult decât mine se bucură câteva milioane
de români, iar asta mă bucură şi mai mult. Parcă ieri vă întrebam de unde or să
scoată guvernanţii bănetul promis şi, iată deja pus pe tavă. M-am făcut că nu ştiu şi
de aia vă întrebam pe voi, dar eu ştiam răspunsul. Păi, nu vă spuneam eu că-mi
pare bine că PSD a caştigat alegerile? Că în programul lor se regăsesc câteva
segmente esenţiale "împrumutate" din programul cu care eu însumi am participat la
alegeri? Mai ziceam că n-or să impoziteze ei progresiv averile, cum propuneam noi,
şi vă lăsam în ceaţă...
Ei bine, hai să vă lămuresc. Tot secretul ţine de caşcaval. Are Dragnea în traista lui
de teleormănean campestru o roată mare de caşcaval umplută cu bănet. Am vazut-o
deja la una din ultimele lui apariţii televizate în campanie şi am recunoscut-o imediat.
Era roata de caşcaval a altui teleormănean, fugit cândva prin America - unde a
învăţat arta învârtirii şi umplerii caşcavalului cu bani - şi s-a întors acasă cu setea de
a face bani de să-şi îndestuleze bietul popor, rămas lefter după zvâcul decembrist de
acum 27 de ani.
Da, fraţilor, a învârtit Cojocaru ăla o roată mare de caşcaval în care a pus PIB-ul
României şi a zis: în cascavalul ăsta PIB-ul (adică veniturile realizate în Romania
anul trecut) este împărţit tare anapoda; prea mult (61%) se repartizează la patroni,
ca profit, în timp ce pentru salarii şi pensii mai rămâne un biet 27%, pentru ca statul
să-şi poata lua şi el porţia lui (taxe, impozite) de 12%. Nu-i bine, dacă-l comparăm cu
şvaiţerul elvetienilor, unde patronii se mulţumesc cu doar 38%, statul cu numai 3%,
iar salariaţii şi pensionarii se pricopsesc cu 59% din PIB. Păi, de ce să nu fie şi la noi
ca la ei?
Nu ştiu ce şi cum a făcut Dragnea de-i fură ăluilalt caşcavalul, da’ i-l fură şi se şi
duse cu el la televiziunea lui Ghiţă, să se laude la alegători. O fi fost caşcavalul lui
Dragnea de furat, da’ tare mândru se dădea cu el - şi zău că-i stătea bine. M-aş
bucura să văd că e în stare să facă din el şvaiţerul cu care s-a lăudat. Cred că şi
Cojocaru i-ar ierta furăciunea. Măcar că eu, ca să mă ştiu liniştit, îi propun lui
Dragnea să-l ia pe Cojocaru pe lângă dânsul, că ăsta ştie, dom’le, meserie. Că de la
americani a-nvăţat arta aşezării banilor în şvaiţerul ăla...
Iar ca să fiu cu adevărat liniştit, mai potoliţi-l şi voi pe Găgăuţă ăla!!
Marian Ilie




2 comentarii:

  1. Bre Domnu Marian, dumneata chiar ii crezi pe astia in stare sa faca ceea ce au promis? Vrei sa spui ca au inceput politicienii nostri de vaza sa se gandeasca si la popor?
    Adrian

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa tot fie vreo doi ani decand citeam pe Internet despre constituirea unui forum de genul unui tribunal international care si-a propus sa-i judece pe facatorii de Mare Rau ai Omenirii. Ni se dadeau asigurari ca se va face dreptate. Am crezut in posibilitatea unei astfel de intorsaturi in evolutia Omenirii, ca unica sansa a Ei de salvare. Simteam ca Dumnezeu nu-si va lasa de izbeliste minunata Creatie care este civilizatia noastra si ca isi va intoarce fata catre noi.
      Am crezut de la bun inceput in sansele de victorie ale lui Trump, dupa cum am crezut si cred si in sansa noastra de a ne vedea izbaviti. Vad schimbarile din Romania ca parte a procesului la scara planetara. In ciuda acuzelor ca as fi "rusofon", cum ma taxa acum un an un camarad gazetar, cred ca Putin este, alaturi de Trump, cel de-al doilea pol al noii configuratii a Lumii - o ordine cu adevarat noua, nu precum pretinsa "noua ordine mondiala" a globalistilor, care incepuse deja sa duca omenirea cu secole inapoi, in adancurile Evului Mediu. Cu certitudine, lumea trebuie sa ia o alta cale, sa evite falia imensa dintre bogati si saraci in care risca sa se prabuseasca.
      Asa cum remarcam inca din campanie, PSD a "imprumutat" cateva segmente importante din documentatia aferenta Constitutiei Cetatenilor. Sincer, m-as bucura sa vad aplicate cat mai multe din tezele, principiile si masurile proiectate de noi. PSD are, intr-adevar, forta si resursele sa faca ceea ce noi nu putem.

      Ștergere

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.