miercuri, 14 decembrie 2016

SCRISOARE LUI MOŞ CRǍCIUN

Mai e puţin pînǎ sǎ vii la mine,
Desigur, dacǎ poţi, de-oi merita,
Şi, Moş Crǎciun, te rog, mai fǎ-mi un bine,
Treci, mai întîi, pe la iubita mea.

 



Ştii unde stǎ, cǎci tu le ştii pe toate, ‒
Într-un apartament, pe-un bulevard,

Jos sînt copaci, dar şi maşini parcate,
Şi-aproape tot e-mprejmuit c-un gard.
Ea, Moş Crǎciun, e-o fire mai ciudatǎ,
Pe cît e de frumoasǎ-n exterior,
La compromis a fost predestinatǎ,
La pîngǎrirea celui mai sfînt zbor.
Nu mǎ-ndoiesc, cunoşti ce e-ntr-o viaţǎ
Legea iubirii aspre dintre doi,
Tu însǎ-ţi porţi sfinţenia pe faţǎ,
În lumea ta nu-s zoaie, nici noroi.
Aicea, pe pǎmînt, nu-i ambulanţǎ
Pentru acei cu sufletul bolnav,
Ei pot muri brutal, fǎrǎ speranţǎ
Sau vieţui-n registru foarte grav.
Aicea sînt trǎdǎri, sînt bani şi crime,
Doar la Crǎciun e-o lume de poveşti,
Unii iubesc sǎpînd în adîncime,
La temelia spaimei omeneşti.
Adu-mi deci, Moş Crǎciun, în dar o veste
De-acolo, de-unde ea mai poate fi;
Nu îmi e chiar iubitǎ, ea doar este
Un vis sfîrşit, ce-ar mai putea trǎi.
Poate c-o plînge vreun copil prin casǎ,
Cǎ vei mai întîrzia cu un minut,
Dar eu te-aştept c-un vin curat pe masǎ
Şi cu un scîncet sobru şi tǎcut.
Şi, Moş Crǎciun, de-o ninge des afarǎ
Şi renii tǎi spre noi vor alerga,
Fii bun, cînd vei ajunge, şi coboarǎ
În noaptea mea cea singurǎ cu ea.
(Din volumul “Duminica poemului mut”
Autor: Dragoş Niculescu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.