vineri, 23 septembrie 2016

Cristian Petru Bălan : Dublez tot infinitul ( sonet )

Dublez tot infinitul când meditez profund,
Clădesc un mare cosmos, când scormonesc înaltul,
Prin mine cresc spre soare și crinii, și bazaltul,
Dar freamătul din gânduri nu pot să mi-l ascund.

Iar visele ce mari mi-s ! Îmi fac din ele saltul,
Chiar de-mi lipsește forța să zbor peste miraje.
Nu pot... Că-n orizonturi văd roată doar baraje
Și mă-nfior... Și-n locu-mi aș vrea să fie altul !


Cad tot mai jos... Și-n beznă, de mine dau mereu,
Dar intru-n ea cu forță, umplându-mă de viață,
De raze, flori și coruri venind din Elizeu...

Ele-mi zdrobesc temerea cu-o forță preamăreață
Care, deodat', mă-nalță mai sus de Empireu !
Și-astfel, prin Providență, revin întreg spre viață.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.