miercuri, 23 martie 2016

Puşi Dinulescu - Scandalul de la Uniunea Scriitorilor


Ce șmecherie este cu uniunile astea de creație?
De exemplu, Uniunea Scriitorilor din România are mai bine de 2000 de membri. Dar oare câți din ei or fi citibili? Hai, să zicem, că o sută, dar, să fiu mai generos, uite, două sute…
Dar, atât!


Însă, la vot, nu reprezintă decât zece la sută! Şi iată cum într-o ditamai uniune de creaţie, balşoaie, nulităţile sunt la putere, prin numărul lor covârşitor.
În vremuri normale, au existat la noi două sindicate ale scriitorilor: Societatea Autorilor Dramatici şi Societatea Scriitorilor Români. Venind, însă, tancurile ruseşti, s-au distrus cele două sindicate şi s-a pus la cale, după sistemul sovietic de înglobare, aşa-zisele uniuni de creaţie, în care să fie băgaţi cu ghiotura oameni de geniu şi nătărăi laolaltă, cei din urmă fiind, desigur, mult mai gălăgioşi şi mai iuţi de picior sau chiar de mână.
După contra-revoluţia din după-amaza zilei de 22 decembrie 1989, care a gâtuit revoluţia din dimineaţa aceleiaşi zile, au ajuns haidamacii noului regim şi pe la Uniunea Scriitorilor.
După ce a fost devalizată întâi biblioteca, din care cea mai mare parte venea din biblioteca lui Mihail Sadoveanu, dovedind apetenţa pentru cultură, chiar şi a noilor veniţi, a fost luată-n primire şi superba casă sau palat mai bine-zis, cu graţioasele statui şi grădina mirifică din spate.
Azi, ce a mai rămas din fosta splendoare e un grup de băieţi deştepţi, refugiaţi într-un pod mizerabil. Dar domnul Manolescu, şeful acestui grup şi, pe cale de consecinţă, a acestei uniuni, face tot ce ştie el mai bine. Tenebros ca liliecii, se agaţă şi el, ca aceste anumale ale întunericului şi stă proptit acolo, cu o vitalitate de invidiat, mai ales dacă ţinem seama de venerabila lui vârstă de 77 de ani.
Aşa a făcut toată viaţa: unde s-a prins cu ghearele, a stat şi a ştiut să stea, ca un exponat într-un muzeu.
Dar Uniune Scriitorilor e importantă, fiindcă dă bani. De asta se mai şi ţine. Dacă eşti dat afară din Uniune, rişti să pierzi o parte din pensie. De fapt, nu Uniunea îţi dă, dar calitatea de membru al uniunii ţi-o dă.
Însă şi uniunea asta dă câte ceva şi care chiar nu-i de neglijat. Aşa-numitele indemnizaţii de merit sunt menite să te facă să scapi de sărăcie pe toată viaţa. Dar asta, numai dacă eşti omul lor.
Şi s-au băgat la şmecheria respectivă, bineînţeles şi mari scatofagi ai aşa-zis fostului regim, chiar membri aplaudaci ai fostului comitet central al P.C.R., cu care sprijin larg s-au impus ei şi în literatură, întovărăşiţi acum de alte nulităţi din tagma căţeilor cu limbă dulce şi pufoasă, plăcută baului unor auto-intitulate somităţi de azi.
Scandalul de la Uniunea Scriitorilor este, de aceea, îndreptăţit, iar faptul că a adunat aşa de puţini oameni, se datorează numai fricii de a nu pierde nişte bani, că, totuşi, orice om e om întâi şi pe urmă alte chestii, cum ar fi conştiinţa civică, şpiritul de dreptate şi alte marafeturi d-astea.
Oricum, orice nouă conducere a Uniunii Scriitorilor ar veni, n-ar putea fi mai rea şi mai hapsână decât cea de azi.
Puşi Dinulescu
https://www.facebook.com/pusi.dinulescu 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.