vineri, 22 ianuarie 2016

Sorin Samoilă, revedere, după 46 de ani, la Joia tineretului de altă dată, 21 ian. 2016

Anul 1970 avea să-mi producă o surpriză de proporţii uriaşe. La cei 17 ani ai mei, pentru prima oară ţineam în braţe un bebeluş de numai un an. Îmbrăcat în hăinuţele pe care le adusesem în dar, părea imaginea din reclamele pentru nou născuţi. Flori, mama lui, m-a primit, în vizită, cu tristeţea unui gând rămas neîmplinit, viaţa fiind mai puternică, destinul urmându-şi cursul, nestingherit de lacrima sufletului.
Aş fi vrut să-l înfiez, atât mi-era de drag, de scump, dar eram minoră şi legea nu mi-ar fi permis. Nici Flori, mama pruncului, nu ar fi fost de acord, dar eu visam cu dragoste la Sorinel. Joia tineretului de altă dată ne-a reunit într-un cadru festiv.  Am primit cel mai mare buchet de albe flori din  toată viaţa mea.
Sorin, la cei aproape 47 de ani, înalt, cărunt, m-a îmbrăţişat pentru a doua oară. Prima dată s-a-ntâmplat, din nefericire, în anul revenirii mele din Israel. Memoria afectată în urma accidentului de maşină suferit în Ţara Sfântă nu a reţinut momentul.

În anul 1995 ? nu ştiu exact anul, Sorin, aflând de la mama mea că am revenit în România, m-a căutat. Era deja căsătorit. M-a vizitat împreună cu Elena, soţia sa. Nu-mi amintesc cum a decurs acea întâlnire. Doar ei au posibilitatea să compare momentele, să -nţeleagă prăpastia care ne-a separat. Joi, 21 ian., 2016, după 47 de ani, cu lacrimi în suflet, împovărată de durerea înecată în bucurie, l-am strâns la pieptul meu, sărutându-i fruntea, ochii. Aş fi vrut să-i fiu aproape, la nuntă, la bine şi la greu, aşa cum pentru fiicele mele am nutrit sentimente, dar viaţa nu ne permite bucurii în afara celor destinate.
Viaţa e rotundă. Aseară ne-a reunit. Însoţiţi de familia Mirela şi Ion Chiş, parte din marea familie a sindicatului de la metrou(USLM). Sorin şi Elena Samoliă m-au onorat cu prezenţa. Sorin Samoilă este un instructor de seamă la Metrou.  Mecanic instructor, la Depoul Berceni... A fost electrician, ( ucenicul Elenei, care i-a devenit soţie) 
ajutor de mecanic, mecanic... au apărut şi prin reviste, împreună....
Aviz celor care circulă cu metroul :) 

Am lacrimi de bucurie.
Să-mi trăieşti, Sorinel.
Şi tu, scumpa mea Elena.
Vă iubesc... ca pe copiii mei.
Cuvintele sunt inutile.
Aştept să vă revăd.
Cu dragoste, 
mătuşa voastră, 
Elena Toma  




3 comentarii:

  1. Doamneee,chiar ca viata bate filmul !!!!...Ce e viata !!! Vorba ta , viata e rotunda ! Ce sa spun ?! Cat de tare e inima ta sa reziste la atatea emotii mari , mari !!! Sa fiti sanatosi cu totii , sa va umpleti de iubire inimile voastre !
    Silvia V.

    RăspundețiȘtergere
  2. Intr-adevar o revedere incarcata de emotie, bucurie si iubire. Ne bucuram ca am fost alaturi de prietenii nostri intr-un moment atat de special, am cunoscut oameni minunati, talentati, frumosi si primitori.
    Va doresc sa aveti multe, multe astfel de intalniri speciale si sa incercati sa recuperati timpul scurs si ca o mica completare ... noi nu suntem reprezentantii sindicatului de la metrou (USLM) ci facem parte din marea familie a metroului (sindicatul), a doaua noastra casa, unde la fel ca si aceasta poveste minunata, intalnesti intamplari si oameni deosebiti.
    Multumim cu tot dragul gazdei noastre Elena TOMA!
    Mirela CHIS.

    RăspundețiȘtergere
  3. mariana si Viorel23 ianuarie 2016, 11:59

    Elena a fost super fericita ! Sa va dea Dzeu sanatate ca ati avut timpul necesar pe care sa-l alocati pentru sufletul unei DOAMNE !Va mai asteptam cu mare drag la intalnirile noastre !

    RăspundețiȘtergere

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.