luni, 28 decembrie 2015

Scripturile evreilor sunt doar simple imitaţii ale unor mituri mai vechi


Va rataciti nestiind scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” – Iisus (Evanghelia dupa Matei 22:9) - foto David şi Goliat 

Evreii reprezinta probabil  poporul celebru din istoria omenirii. Daca nu pentru fapte vitejesti, macar pentru raspândirea istoriei lor prin intermediul Bibliei.
Conform acesteia, urmasii lui Avraam s-au stabilit întâi în Canaan, apoi s-au mutat în Egipt, unde s-au înmultit în mod considerabil. Fiind transformati de egipteni în sclavi, au plecat spre Canaan, condusi de Moise.
Dupa moartea acestuia, Iosua Navi a fost cel care a preluat conducerea grupului de israeliti, cucerind Canaanul. Prin 1047 î.Hr. s-a format regatul unit al Israelului si Iudeei, sub conducerea lui Saul. În timpul lui David, regatul a devenit o mare putere . Apogeul a fost atins în timpul lui Solomon, fiul lui David, care a transformat Ierusalimul într-o metropola. Conform traditiei, el a construit primul templu al lui Yahweh, zeul evreilor. Dupa moartea lui Solomon, regatul s-a divizat în doua parti, Israel si Iudeea. În anul 586 î.Hr., babilonienii au cucerit Ierusalimul, distrugând templul si deportându-i pe locuitori în Babilon. Poporul ramas în Iudeea s-a refugiat în Egipt. Persii au cucerit Babilonul si i-au eliberat pe evrei din robie prin 539 î.Hr. Întorsi în Ierusalim, acestia au refacut templul lui Solomon, care a fost distrus mult mai târziu de catre romani. În 332 î.Hr., Alexandru Macedon a cucerit Iudeea împreuna cu întreg imperiul persan. Dupa moartea sa, provincia a ajuns sub stapânire siriana. În jurul anului 162 î.Hr., iudeii s-au rasculat, reusind sa creeze un stat independent, regatul hasmonean, care a disparut în 63 î.Hr., când romanii i-au pus la conducere pe Irodieni, vasalii Romei. În anul 6 d.Hr. romanii au cucerit Iudeea, transformând-o în provincie romana. În anul 66 d.Hr. a izbucnit revolta iudeilor, care a durat patru ani si a dus la pustiirea Ierusalimului si distrugerea templului lui Solomon de catre romani. Din anul 135 d.Hr., romanii au schimbat numele Iudeei în Palestina.

Dar oare aceasta istorie este în întregime adevarata ? O parte din ea, mai ales începutul, a ajuns la noi prin intermediul Bibliei. O putem considera o certitudine doar pentru ca este scrisa în “cartea sfânta”? Sau avem nevoie si de alte dovezi, cum ar fi de exemplu descoperirile arheologice ? Este oare Biblia într-adevar cuvântul lui Dumnezeu ?

marduk
Marduk

Adevarata istorie a poporului evreu este diferita de ceea ce stim astazi. O mâna de sumerieni, în frunte cu Avraam, si-au parasit patria la porunca zeului lor, devenind nomazi. Dupa ce s-au plimbat prin Mesopotamia, Canaan si Egipt, s-au hotarât sa se stabileasca în Canaan, unde au trait alaturi de localnici. Dupa aparitia în regiune a hicsosilor în jurul anului 1550 î.Hr. urmasii lui Avraam s-au îndreptat catre Egipt, acolo unde unul dintre ei (Iosif) devenise vizir. S-au stabilit la marginea Egiptului, în Delta Nilului, în Avaris, fosta capitala a hicsosilor. Fiica lui Iosif (numit Yuya de catre egipteni), Tiye, s-a casatorit cu faraonul Amenhotep al III-lea prin 1337 î.Hr., devenind marea regina a Egiptului. Fiul lor, Akhenaton (numit Moise de catre adeptii sai), a scos din Egipt israelitii alaturi de adeptii sai egipteni. În desertul Sinai s-au amestecat cu triburile de madianiti, cu totii pornind spre Canaan. Acolo au sosit pe cale pasnica, amestecându-se cu populatia locala. Nu au fost niciodata o mare putere, Canaanul acelor vremuri fiind un teritoriu sarac, compus din mici orase si sate. În cazul în care au existat, “marii” regi evrei David si Solomon nu au fost decât capetenii ale câtorva sute de oameni. Nu aveau nici o religie stabila, adoptând zeitatile locurilor prin care au ratacit în perioada în care erau nomazi. Dupa ocupatia babiloniana evreii au fost deportati în Babilon, unul dintre cele mai dezvoltate orase din acea epoca. Mai mult ca sigur au fost impresionati atât de cultura babiloniana, cât si de religia acestora foarte bine organizata. Întorsi în Ierusalim, o mâna de preoti, în frunte cu Ezdra, au hotarât sa aplice ceea ce au vazut în Babilon, mai ales din punct de vedere religios. Adica sa aiba o religie bine pusa la punct, întocmai ca babilonienii.

Preotii lui Ezdra au adoptat calendarul lunar babilonian, lucru care se observa si astazi: lunile anului evreiesc au aceleasi denumiri ca ale babilonienilor antici. Au organizat preotimea dupa modelul babilonian. Probabil profund impresionati de templul lui Marduk din Babilon, au construit templul lui Yahweh dupa acelasi model. Ba chiar l-au adoptat pe Marduk ca zeitate suprema, renuntând la vechea lor divinitate. Cum orice religie bine organizata avea, pe lânga temple si preotime, scrieri sfinte, preotii lui Ezdra s-au pus pe treaba. Si-au creat propria mitologie, copiind parti din religia canaanita, babiloniana dar si persana, a lui Zoroastru. Cei întorsi din Egipt au completat cu parti din religia egipteana. Odata stabilite în mare povestile care sa completeze noua religie, preotii evrei le-au asternut în scris. În final s-au ales cele mai reprezentative scrieri care s-au compilat si completat, rezultând “sfintele” scripturi ce formeaza astazi Vechiul Testament. Ce dovezi sunt care sa sprijine ipoteza ca Vechiul Testament e format din legende babiloniene si egiptene ? Haideti sa enumeram câteva dintre ele:

– Cele sapte zile ale Genezei (sase în care Dumnezeu a creat lumea si una în care s-a odihnit) corespund celor sapte tablite de lut pe care a fost scris Enuma Elis, mitul babilonian al Creatiei. Varianta scrisa a Enumei Elis  dateaza din Epoca de Bronz. Evreii au avut acces la acest mit în timpul robiei din Babilon.

– Gradina Edenului se afla în Mesopotamia. Adica exact în locul în care traiau zeii mesopotamieni, conform legendelor acestora. Numele eden provine din cuvântul sumerian edin („casa zeilor”), ce a devenit edinu („stepa” sau „câmpie”) pentru babilonieni.

– Pomul cunoasterii din Gradina Edenului, din care au mâncat Adam si Eva, nu este un concept ebraic. Într-un mit sumerian, zeita Inanna i-a cerut fratelui sau, Utu, sa o ajute sa coboare într-o zona în care care cresteau pomi ai caror roade ar fi ajutat-o sa obtina cunoasterea sexualitatii. Zeul soare a ajutat-o iar Inanna, dupa ce mâncat din fructul pomului cunoasterii, a devenit zeita iubirii. De asemenea, si pomul vietii este “împrumutat” tot de la sumerieni. Pe o tablita de lut se pot observa Enki si primul om, Adapa, sezând la taclale în jurul copacului vietii. Nu lipsesc nici serpii din acel peisaj care ar parea copiat din Cartea Genezei, daca nu ar fi mai vechi cu câteva mii de ani decât scripturile evreiesti.

– Satan din Biblie provine din numele zeului egiptean Seth (ce mai era numit si Setan). Daca initial era privit ca o entitate neutra, pe alocuri chiar pozitiva, dupa întoarcerea evreilor din Babilon lucrurile s-au schimbat. Influentati de religia persana a lui Zoroastru, unde erau delimitate clar divinitatile benefice de cele malefice, evreii l-au transformat pe Satan în inamicul lui Yahweh si al oamenilor.

– Povestea lui Cain si Abel este o copie a legendei celor doi zei frati sumerieni, Enlil si Enki. În Biblie, pastorul Abel a fost ucis de fratele sau, agricultorul Cain. În Sumer, Enki i-a învatat pe oameni pastoritul iar Enlil agricultura. Desi Enki a condus singur Pamântul, fratele sau l-a ucis si i-a luat locul. Acelasi mit se întâlneste si la egipteni, unde pastorul Osiris, primul conducator al Terrei, a fost ucis de fratele sau, Seth, care i-a luat locul. Desi nu s-a ajuns la o traducere exacta a numelor celor doi fii ai lui Adam si ai Evei, raspunsul se gaseste în akkadiana. Abel înseamna „domnul apelor” (a = „apa” iar bel = „domnul”) iar Cain, „gura care acuza” (ca = „gura” iar in = „a acuza”). Sumerianul Enki, cel care a fost ucis de fratele sau, era zeul apelor. Babilonienii îl numeau Ea, care înseamna „casa apelor”. Enlil era cel care acuza de multe ori în fata zeului suprem, An, atât pe oameni, cât si pe fratele sau. Satan din Biblie, care provine din numele zeului Seth (varianta egipteana a sumerianului Enlil), era de asemenea un acuzator, principala sa atributie fiind cea de a aduce acuze sufletelor ajunse la judecata din fata lui Yahweh. Revenind la Cain si Abel, povestea în care cei doi au adus jertfe în fata lui Yahweh, iar acesta l-a ales pe Abel, este identica cu una sumeriana în care zeita Inanna, pentru a-si alege un sot, le-a cerut pastorului Dumuzi si agricultorului Enkidu sa-si prezinte roadele muncii lor. Fiind încântata mai mult de friptura decât de terci, Inanna l-a ales pe pastor.

– Numele celui de-al treilea fiu al lui Adam si al Evei, Seth, este fara îndoiala numele zeului egiptean al desertului si al furtunii.

– Legenda turnului Babel este, de asemenea, copiata din Babilon. Acolo se credea ca, în urma cu foarte mult timp, Marduk le-a cerut supusilor sai sa ridice un turn pâna la cer. Enlil nu a fost de acord cu acest lucru si a darâmat turnul, încurcând totodata limbile supusilor lui Marduk. Evreii nu doar au auzit legenda turnului în timpul robiei babiloniene, ci chiar au avut ocazia de a-l vedea. Regii Nabopalassar si Nabucodonosor al II-lea îl reconstruisera cu putin timp în urma, la porunca zeului Marduk. Locatia turnului biblic este aceeasi, tinutul Shinear fiind Sumerul.

uthnapistim
Utnapistim

– Potopul din Biblie este o copie a mitului Potopului din Mesopotamia. În Epopeea lui Ghilgames, o scriere akkadiana formata din mai multe legende si poeme sumeriene, Utnapistim este pamânteanul care, sfatuit de Enki, si-a construit o arca în care a adus câte o pereche din fiecare animal. Dupa Potop, el si familia sa au repopulat pamântul. Fara îndoiala ca, în timpul robiei babiloniene, evreii au avut acces si la acest mit.

– Itinerariul lui Avraam din Ur pâna în Canaan este în realitate al hicsosilor. Conform Bibliei, Avraam a plecat din Sumer în Canaan. De acolo, în Egipt. Apoi în peninsula Sinai si înapoi în Canaan. Hicsosii au venit din Sumer în Canaan, unde au stat o perioada pâna când s-au îndreptat catre Egipt. Au cucerit nordul Egiptului si l-au condus timp de aproximativ o suta de ani. Dupa ce au fost goniti de alianta printilor tebani, hicsosii au plecat catre Canaan, bineînteles prin peninsula Sinai.

– Moise nu a fost evreu, asa cum sustine Biblia, ci egiptean. În Biblie se spune ca fiica faraonului, când a gasit copilul printre trestii, i-a pus numele Moise (Mose în ebraica) deoarece, a spus ea „din apa l-am scos“. Însa el ar fi trebuit sa fie numit Mosui („cel care a fost scos”), nu Mose. În plus, daca a fost adoptat de catre o egipteanca si a fost crescut ca un print egiptean, era firesc sa fi primit un nume egiptean, nicidecum unul ebraic. Mai ales deoarece sunt mici sansele ca o printesa egipteana sa stie ebraica. Asa cum a observat si Freud, numele Mose nu provine din ebraica, ci din cuvântul egiptean mos, care înseamna copil.  Evreii ascund însa originea egipteana a celui mai important reprezentant al religiei lor, lucru remarcat si de parintele psihanalizei, Sigmund Freud.

– Este binecunoscuta povestea biblica în care Moise este lasat de mama sa într-un cosulet pe Nil, fiind salvat de fiica faraonului. În autobiografia regelui akkadian Sargon cel Mare (cca. 2270 – 2215 î.Hr.), acesta sustine ca mama sa era mare preoteasa în orasul Azupiranu, în timp ce tatal lui ramâne necunoscut. Dupa ce l-a nascut pe Sargon în secret, l-a asezat într-un cos de papura uns cu bitum si i-a dat drumul pe fluviul Eufrat, pentru a evita uciderea lui. A fost gasit de Akki, gradinarul regelui, care l-a adoptat. Ulterior, Sargon va deveni amantul zeitei Istar, care îi va acorda tronul. Pentru ca Sargon a trait cu mult timp înainte de Moise, este evident faptul ca povestea biblica este un plagiat al celei akkadiene, asa cum sublinia si Freud. Israelitii au aflat povestea nasterii lui Sargon în timpul exilului în Babilon. Iar când s-au întors în Ierusalim si au început sa-si scrie textele sacre, au inclus acea parte în legenda lui Moise. Pâna si faptul ca în Biblie ni se spune doar numele mamei lui Moise, în timp ce tatal ramâne necunoscut, este identic cu faptul ca doar mama lui Sargon era cunoscuta, în timp ce tatal lui nu. E posibil totusi ca ambele variante, a lui Sargon si a lui Moise, sa fie copii ale unui mit egiptean mult mai vechi. Dupa ce l-a nascut pe Horus, adevaratul mostenitor al tronului, zeita Isis l-a ascuns între trestiile de pe malul Nilului, pentru a nu fi gasit de catre faraonul uzurpator Seth. Seth, unchiul lui Horus si fratele lui Isis, îl omorâse pe Osiris si îi luase tronul. Auzind ca Osiris are un mostenitor, fara îndoiala ca ar fi încercat sa îl ucida si pe acela. Asadar, zeita si-a crescut fiul pe ascuns, pâna când acesta a ajuns destul de mare pentru a-si cere drepturile. Mama lui Horus, Isis, a fost ajutata sa creasca copilul de catre sora ei, Nephtys, sotia faraonului Seth, la fel cum sotia faraonului biblic a fost ajutata de mama copilului sa-l creasca pe Moise.

– Când Moise l-a întrebat pe Yahweh care este numele lui, zeul i-a raspuns: „Ehyeh asher ehyeh”, ce s-a tradus prin „Eu sunt cel ce sunt”. O propozitie fara sens, care probabil l-a bagat pe bietul Moise si mai mult în ceata. Dar daca propozitia este tradusa corect, adica „Eu sunt cel numit Ea”, afirmatia nu numai ca are sens, ci si indica identitatea dumnezeului biblic. Ea era numele babilonian al lui Enki, zeul-sarpe sumerian. Zeul nu i-ar fi spus lui Moise o propozitie ambigua, Tinând cont ca misiunea acestuia era de a-i convinge pe israeliti ca a fost trimis de catre zeul lor pentru a-i elibera. Ci, dimpotriva, si-a declinat identitatea pentru a putea fi recunoscut. Faptul ca numele zeului era cel babilonian demonstreaza ca evreii au aflat acest nume în timpul petrecut în Babilon, iar povestea biblica a fost scrisa dupa întoarcerea lor în Ierusalim.

– Cele 10 porunci ale lui Moise sunt copiate din Cartea Egipteana a Mortilor. Fiind faraon, Moise / Akhenaton a avut acces la aceasta carte fara îndoiala, probabil în perioada în care a fost preot la Heliopolis.

– Dupa 15 ani de cercetari, arheologul israelian Yohanan Aharoni a concluzionat ca în timpul lui Iosua Navi nu a fost cucerit niciun oras de catre evrei, deoarece acele orase mentionate în Biblie nu mai existau de mult timp. De asemenea, istoricul Mandfred Claus considera ca preluarea Canaanului pe cale militara este o poveste inventata. Arheologul Israel Finkenstein a constatat ca mai mult de 90% dintre cercetatori au stabilit de comun acord ca nu a existat niciun exod din Egipt al poporului lui Israel. Prin urmare, nici cucerirea Canaanului nu a existat . Ierihonul nu a fost distrus de Iosua Navi, ci cu mult timp înainte, prin 1549 î.Hr. La fel si cetatea Ai, al carei nume înseamna „gramada de ruine”. Cu toate astea, exodul a avut loc, dar nu în modul prezentat de Biblie. În realitate s-au folosit doua surse, ce au fost compilate într-o singura poveste. Una reprezinta cele câteva sute de israeliti amestecati cu egipteni si beduini madianiti, condusi de Akhenaton. A doua sursa o reprezinta exodul hicsosilor din Egipt. Dupa ce au fost goniti de catre printii tebani prin 1550 î.Hr., hicsosii au plecat în Canaan. Cum se estimeaza ca zidurile Ierihonului au cazut prin 1549 î.Hr., e posibil ca hicsosii sa fie cei care au cauzat acest lucru. De asemenea, exista probabilitatea ca tot ei sa fi cucerit si celelalte orase canaanite. Conform lui Manethon, hicsosii sunt cei care au construit Ierusalimul. Evreii au atribuit micului grup al lui Akhenaton faptele hicsosilor, rezultând astfel marele exod din Biblie.

circumcizie
Circumcizia la egipteni

– Circumcizia, legamântul sacru al evreilor cu Yahweh, nu a fost inventata  de Avraam. În realitate, egiptenii practicau circumcizia de mii de ani, lucru demonstrat atât de desenele din temple cât si de mumii. Asa cum remarca si Freud, cel mai probabil egipteanul Moise le-a adus evreilor acest obicei, nicidecum Avraam.

– Chivotul Legamântului, în care Moise ar fi asezat cele 10 porunci divine, este o copie a chivotului lui Sin (Enki), zeul babilonian al lunii. Se observa modelul babilonian al chivotului lui Moise prin faptul ca era decorat cu heruvimi (sfincsi), care în Mesopotamia si Egipt erau considerati paznici ai secretelor.

– Unul dintre epitetele dumnezeului biblic este El. Însa El era numele divinitatii supreme în Canaan. El este forma prescurtata a lui Ellil, numele dat de babilonieni sumerianului Enlil. Evreii l-au echivalat pe Yahweh al lor cu El al canaanienilor pentru ca, mai târziu, sa-l înlocuiasca. Sotia lui El era Asera. Biblia spune ca, în templul lui Solomon, regele Roboam a adus o statuie a Aserei. Regele Esra a îndepartat-o dar Manase a readus-o în locul ei traditional. Regele Iosua a exilat statuia din templu, dar ea s-a întors dupa moartea regelui. Asadar, pentru israeliti, locul Aserei era lânga Yahweh, asa cum pentru canaanieni era lânga El. Inamicul lui El erau fratele sau, Dagon, si fiul acestuia, Baal. În Biblie, cel mai aprig dusman al lui Yahweh era Baal, lucru subliniat cel mai bine în competitia dintre Ilie si profetii lui Baal. În capitolul cinci din Cartea întâi a Regilor, când filistenii au asezat chivotul lui Yahweh lânga statuia lui Dagon, zeul evreilor a distrus statuia zeului inamic. Asadar, evreii nu doar au copiat miturile zeilor altor popoare, ci chiar si divinitatile respective.

– Se presupune ca David si Solomon au domnit în secolul al X-lea î.Hr. Arheologul Israel Finkelstein sustine ca relatarile biblice despre domniile celor doi sunt fictive. David nu putea sa se lupte cu Goliath din Gat, deoarece respectiva localitate era distrusa de mai bine de un secol în acea vreme. Faptul ca Goliath era îmbracat ca un mercenar grec iar povestea prezinta elemente homerice, demonstreaza ca nu putea fi scrisa decât mult mai târziu. Pâna si Vechiul Testament este confuz în ceea ce priveste ucigasul uriasului. Daca în Întâia carte a Regilor David este eroul, în cea de-a doua ucigasul lui Goliath este Elhanan, un necunoscut. Când arheologii au descoperit printre ruinele unui fost oras al filistenilor o oala pe care era inscriptionat numele Goliath, au presupus ca aceea era o dovada a acuratetii povestii biblice. Însa acel nume inscriptionat pe oala nu demonstreaza decât ca a existat cel putin o persoana cu numele Goliath în rândul filistenilor, nu si ca acea persoana era de statura înalta sau ca s-a luptat cu David. În realitate, povestea luptei dintre David si Goliath este o preluare a autobiografiei egipteanului Sinuhet. Acesta era un curtean aflat în serviciul lui Nefru, fiica lui Amenemhat I din secolul al XX-lea î.Hr. Sinuhet povestea ca a fugit subit din Egipt, s-a luptat cu campionul Retenu, “un mare barbat din Canaan” si a revenit în final pentru a fi îngropat în pamântul natal.

– Acelasi profesor Finkelstein a demonstrat ca numele lui David si Solomon nu figureaza în niciun text contemporan extrabiblic si nicio descoperire arheologica nu permite acreditarea existentei lor. Nu exista nici macar o singura dovada ca în secolul al X-lea î.Hr. a existat un mare imperiu israelit, asa cum sustine Vechiul Testament. Faptele de arme ale lui David sunt în realitate cele ale faraonului egiptean Tuthmosis al III-lea. În Biblie, David s-a luptat la Raba cu amonitii si sirienii, apoi l-a batut pe regele din Soba, înainte sa-si întemeieze din nou domnia la Eufrat. Conform surselor egiptene, nu David ci Tuthmosis al III-lea este cel care, pe la sfârsitul anului 1469 î.Hr., a plecat cu armata în Canaan. S-a luptat cu sirienii si canaanienii în afara orasului Meggido. În timpul celor sapte luni, cât a durat asediul orasului Meggido, faraonul a locuit în Ierusalim. Dusmanii au reusit sa scape si s-au refugiat în Qades de pe râul Oronte, oras cucerit de faraon în 1461 î.Hr. Peste trei ani a trecut Eufratul si l-a învins pe regele din Mitanni. Thoth sau Tuth, prima parte a numelui faraonului, se scrie Dwd în ebraica, care e radacina numelui regelui David.

– Conform descoperirilor arheologice, în perioada domniilor lui David si Solomon nu existau în Israel nici monumente, nici scrisul. Ceea ce înseamna ca e imposibil ca David sa-si fi scris celebrii psalmi. Acestia au fost redactati mult mai târziu, dupa întoarcerea evreilor din Babilon. Nu stim exact daca autorul necunoscut al psalmilor i-a compus singur, dar stim ca cel putin unul, Psalmul 104, este copia unui poem compus de faraonul egiptean Akhenaton.

– Daca în vremea lui Solomon nu existau în Israel monumente, înseamna ca nu a existat nici templul lui Solomon. De fapt, nu exista nicio dovada ca ar fi existat acel Prim Templu. În realitate, evreii din Babilon, impresionati de maretia templului lui Marduk, aflat lânga zigguratul Etemenanki (turnul Babel), au construit templul lui Yahweh din Ierusalim dupa acelasi model. Pentru a nu fi acuzati ca ar copia templul lui Marduk, au sustinut ca acel templu era o reeditare a unuia mult mai vechi, cladit de Solomon. Nici macar legenda care spune ca babilonienii au distrus templul lui Solomon nu este originala. Cazut sub dominatie persana, Babilonul s-a rasculat în 482 î.Hr. Regele persan Xerxes a înabusit revolta si, ca pedeapsa, a ordonat distrugerea zigguratului Etemenanki, turnul Babel din Biblie.

– Nu exista nicio dovada ca ar fi existat regele Solomon. Dar daca a existat într-adevar, legendele din jurul lui sunt pure fabulatii. Întelepciunea cu care se presupune ca era înzestrat era necunoscuta popoarelor vecine contemporane. Scripturile au fost redactate în vremea lui Solon, unul dintre cei sapte întelepti ai Greciei antice. E posibil ca înteleptul Solon sa fi fost folosit ca model pentru personajul Solomon, fiind remarcabila asemanarea numelui celor doi. Daca întelepciunea lui Solomon a fost copiata de la Solon, faptele sale au fost „împrumutate” de la faraonul egiptean Amenhotep al III-lea, tatal lui Akhenaton. În Biblie, tatal lui Solomon a creat imperiul israelit iar el a mentinut relatiile diplomatice. În realitate, tatal lui Amenhotep al III-lea a creat imperiul egiptean iar el a mentinut relatiile diplomatice. Se spune ca Solomon s-a casatorit cu multe printese. Amenhotep al III-lea a facut acelasi lucru, casatorindu-se cu doua printese din Siria, doua din Mitanni, doua din Babilon si una din Arzawa. Solomon s-a închinat la Astarte si Moloch la batrânete. Amenhotep al III-lea a primit la batrânete o statuie a lui Istar (Astarte) de la regele Tusratta din Mitanni, pentru a se vindeca de durerile de dinti. Solomon a schimbat organizarea militara, introducând carele de lupta ca arma esentiala. Amenhotep al III-lea a organizat carele de lupta ca unitate separata de razboi. Solomon a unit Israelul cu alte parti ale imperiului, având doisprezece ispravnici. Amenhotep al III-lea a organizat imperiul egiptean în douasprezece sectiuni administrative. În timpul domniei lui Solomon, imperiul israelit a devenit tot mai fragil. Au aparut probleme în sudul Palestinei si în Edom, Rezon a cucerit Damascul iar influenta lui Solomon s-a diminuat în Siria. În timpul domniei lui Amenhotep al III-lea, imperiul egiptean a devenit tot mai fragil. Au aparut rebeliuni în sudul Palestinei si în Edom. Influenta faraonului a scazut în Siria iar regele hitit Suppiluliuma a amenintat nordul Siriei, inclusiv Damascul. Solomon i-a dat lui Hiram, regele din Tir, 20 de cetati din pamântul Galileei. Amenhotep al III-lea i-a dat lui Abimilichi orasele Tir, Huzu si Zerbitu din Galileea. Solomon a construit orase pentru provizii si garnizoane si a reconstruit orasele Hasor, Meggido, Ghezer, Milo, Bet-Horonul de Jos, Balat si Tadmor. Amenhotep al III-lea a reconstruit Hasor, Meggido, Ghezer, Milo, Bet-sean si Lachis. Solomon a construit zidul Ierusalimului, Primul Templu si un palat. Amenhotep al III-lea si-a construit un palat la Teba si temple în aproape toate orasele din Canaan unde avea garnizoane.

– Influenta babiloniana a scripturilor se observa cel mai bine în Cartea Esterei. Departe de a fi un adevar istoric, aceasta carte îi are ca protagonisti pe Estera (Ester în ebraica), evreica ce a devenit regina imperiului persan, si Mardoheu (Mordechai în ebraica), tatal ei adoptiv. Nu exista nicio dovada ca împaratul Xerses ar fi avut o sotie numita Estera. În schimb, nu încape nicio îndoiala ca numele eroilor evrei din Babilon, Estera / Ester si Mardoheu / Mordechai, sunt numele celor mai mari zei ai Babilonului, Istar si Marduk. Povestea a fost inventata ca explicatie pentru sarbatoarea Purim, autorul necunoscut folosind numele zeilor babilonieni probabil tot în semn de omagiu.

– Desi se sustine ca Biblia a fost scrisa de diferiti patriarhi, adevarul este cu totul altul. Toate scripturile Vechiului Testament au fost compuse si redactate de preotii lui Ezdra, dupa întoarcerea din robia babiloniana. Cei mai multi patriarhi nu cunosteau scrierea, asa ca nu aveau cum sa scrie respectivele texte. Cea mai aprinsa polemica se învârte în jurul Pentateuhului, sau primele cinci carti ale Bibliei. Desi se considera ca Moise este autorul lor, cercetatorii au demonstrat ca acest lucru este imposibil. Daca Moise le-ar fi scris, în primul rând ar fi trebuit sa le redacteze în limbajul hieroglific, tinând cont ca aceasta era singura scriere pe care o cunostea. În al doilea, ar fi vorbit despre el la persoana întâi, nu la a treia. Iar în ultimul rând, nu putea sa scrie despre evenimente ce au avut loc dupa moartea sa. Pe 16 ianuarie 1948, Secretarul Comisiei Biblice de la Vatican a recunoscut ca Pentateuhul lui Moise nu a fost scris de un singur autor, ci provine din mai multe surse diferite. Acele surse sunt preotii lui Ezdra care au modificat povestea lui Akhenaton pentru a se potrivi scopului poporului evreu.

moise si pentateuhul

– Yahweh al evreilor era Marduk al babilonienilor. Marduk i-a ordonat lui Nabucodonosor al II-lea din Babilon sa plece cu armata la vest, în Liban. Yahweh i-a poruncit sa atace Egiptul si Ierusalimul în 586 î.Hr. Sennacherib a subjugat Iudeea si a pradat Babilonul în 689 î.Hr., la porunca lui Marduk. Biblia sustine ca regele asirian a urmat poruncile lui Yahweh. În scrierile persane, Marduk i-a poruncit lui Cyrus sa cucereasca Babilonul, deoarece era suparat pe poporul sau. Conform Bibliei, Yahweh i-a poruncit lui Cyrus acest lucru, pentru a-i elibera pe evrei. Marduk a hotarât ca pustiirea Babilonului sa dureze 70 de ani. Acelasi lucru a hotarât si Yahweh pentru Ierusalim. E greu de crezut ca toti acesti regi ar fi ascultat poruncile mai multor zei. Regii asirieni, babilonieni si persi nu ar fi avut de ce sa urmeze ordinele unui zeu al israelitilor. Persanul Cyrus nu ar fi dat socoteala în fata babilonianului Marduk, când zeul sau suprem era Ahura Mazda. La fel si asirianul Sennacherib, al carui zeu era Assur. Cu toate acestea, ei au ascultat ordinele unor zei straini. De ce ? Pentru ca toate aceste divinitati reprezentau una singura. Marduk era Yahweh si Ahura Mazda. Acesta era zeul pe care evreii l-au adoptat dupa întoarcerea din Babilon, în încercarea de a avea o religie clar definita, dupa modelul babilonian. Acest lucru reiese foarte clar din Biblie: toti profetii Vechiului Testament, alaturi de Iisus si Ioan Botezatorul din Noul Testament, erau profund suparati ca evreii si-au uitat dumnezeul, alegând pe un altul. La fel au gândit si esenienii, care au preferat sa se izoleze de restul populatiei din cauza acestui sacrilegiu. O dovada în plus este folosirea de catre esenieni a calendarului solar, desi restul israelitilor îl adoptasera pe cel lunar. Zeul lui Moise, Aton, era o divinitate solara, pe când cel babilonian, Marduk, era lunara. În Noul Testament nu este folosit nici macar o singura data numele Yahweh. Iisus se considera fiul lui Dumnezeu, însa acel Dumnezeu era o zeitate solara, nicidecum Yahweh al evreilor. Trecerea de la un zeu la altul reiese si din modificarea simbolului israelitilor. De la steaua lui David, cu cinci colturi, s-a trecut la cea a lui Solomon, cu sase. Steaua cu cinci colturi reprezinta a cincea planeta din exterior catre Soare, adica Jupiter. Steaua cu sase colturi este a sasea planeta, adica Marte. Jupiter este echivalentul sumerianului Enlil iar Marte al lui Martu, numit Marduk de catre babilonieni.

– În Babilonul antic, Marduk era zeul suprem. Însa, alaturi de el, se aflau la loc de cinste tatal sau, Ea (Enki al sumerienilor) si mama sa, Istar (Ninhursag în Sumer). Desi a luat locul lui Enlil, acaparându-i titlurile si functiile, Marduk nu a facut acelasi lucru cu tatal sau, pe care l-a asezat alaturi de el, ca egal. În Mesopotamia, numarul 40 era al lui Enki, echivalentul titlului de Mare Print. În Biblie, numarul 40 este cel mai des folosit: Potopul a durat 40 de zile si 40 de nopti; spionii israeliti au explorat Canaanul timp de 40 de zile; Eli, Saul, David si Solomon au domnit câte 40 de ani; israelitii au ratacit în desert timp de 40 de ani; la 40 de ani, Moise a fugit din Egipt, s-a întors dupa 40 de ani pentru a-si lua poporul si a murit dupa alti 40; Moise a petrecut pe muntele Sinai trei perioade de câte 40 de zile si 40 de nopti; Otniel a fost judecator 40 de ani; sub Ghedeon au fost 40 de ani de pace; filistenii i-au asuprit pe israeliti timp de 40 de ani; Ilie a mers 40 de zile prin pustiu pâna la muntele Horeb; Isac si Esau s-au casatorit la vârsta de 40 de ani; Iisus a petrecut 40 de zile în desert; s-a înaltat la cer dupa 40 de zile de la învierea sa. Acesta este motivul pentru care 40 este cel mai des folosit numar din Biblie: ca omagiu pentru Enki, tatal zeului suprem Marduk / Yahweh.
 În concluzie, Biblia nu este cuvântul lui Dumnezeu, ci o carte scrisa de un grup de oameni ce încercau sa-si formeze o religie dupa modelul babilonian si egiptean. Asa se explica atât numarul foarte mare de erori cât si lipsa dovezilor arheologice cu privire la acuratetea întâmplarilor prezentate în scripturi. Privind lucrurile în aceasta lumina, câta încredere mai putem avea în învataturile scripturilor ? 
https://secretelezeilor.wordpress.com/2011/09/15/scripturile-evreilor/
http://www.mixdecultura.ro/2014/10/scripturile-evreilorun-fals-al-istoriei/?utm_campaign=shareaholic&utm_medium=facebook&utm_source=socialnetwork 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.