duminică, 13 decembrie 2015

13 dec. 1983 - Ultimele clipe ale lui Nichita Stănescu

Pe 9 decembrie 1983, vineri seara, poetul sosește la Drobeta Turnu Severin spre a participa ca martor principal la căsătoria prietenilor săi Ofelia Rotaru și Alexandru Condeescu, ceremonie la care ceruse insistent să fie prezent.

Este încântat de călătorie, dar mărturisește tinerilor care-l așteptau pe peron că este foarte obosit în urma nopților nedormite din cauza certurilor unor prieteni pe care până la urmă îi împăcase. Nevoia de odihnă nu era ceva neobișnuit, dimpotrivă, iar membrilor cenaclului literar din Severin li s-a spus că nu va avea loc nicio întâlnire cu atât de adoratul poet.
La cină, Nichita dedică un poem gazdei, profesorul Nicolae Rotaru, și se retrage devreme în camera sa, ceilalți urmărind programul televiziunii iugoslave. A doua zi deși se scoală târziu, are aceeași stare de somnolență și contrar obiceiului, cere multă cafea. La ceremonia din caderala pictată de Gheorghe Tătărescu, Nichita Stănescu participă ca la un recital muzical, vocea preotului Nicolae Jinga fiind într-adevăr extraordinară, cerându-i-se să repete anumite fragmente. Mai târziu poetul îi roagă pe profesorii din care era compusă formația muzicală să-l lase să deschidă petrecerea cântând la orga electronică pe care o stăpânea prin analogie cu pianul. Va executa ”Pe lângă plopii fără soț”, un fragment din Bach și un vals doar pentru tinerii săi prieteni. Va mai cere formației să cânte melodii sârbești (”Macedonia” pe care arată petrecăreților cum se dansează) și cântece ale prietenului său Fărcașu.
Nu bea mult, doar câteva pahare de vin. Spre seară este invitat de protopopul Crăciun, care locuia foarte aproape, să deguste un vin bisericesc și să admire câteva obiecte vechi de cult. Nichita stă cât să dicteze o poezie, ultima…. Ambele poezii scrise la Severin erau în contradicție cu buna sa dispoziție și privite retrospectiv descoperă ciudate premoniții ale stingerii. Aproape de ora 21 se retrage, nu înainte de a schița cu pașii săi greoi câteva mișcări de vals, el ”nașul” cu mireasa, nelăsând pe nimeni în ringul de dans alături de ei. Spune că-i va aștepta pe tineri căci are a le da niște sfaturi. Pe la 23.30 când aceștia se întorc acasă găsesc lumina aprinsă, dar poetul doarme netulburat. A doua zi, dumincă, stau cu toții în casă, Nichita nepărăsindu-și odihna decât la vremea prânzului.
Împreună cu soția sa, Dora, face plănuiește proiecte, vorbește despre predarea antologiei „Ordinea cuvintelor”, chibzuiește cum vor fi cheltuiți banii pe care ar urma să-i ia în urma unui premiu special despre are știre că i se va acorda în curând. Nichita decide să se întoarcă cu toții luni deși inițial se gândise să stea mai mult. Dimineața sunt cumpărate biletele, dar când se trezește, spre prânz, se plânge că nu se simte bine și nu vrea să mănânce nimic. Rămâne în pat până când pleacă la gară, dar într-o stare mult mai proastă față de ziua anterioară. Călătorește într-un compartiment de la clasa I și, întins pe canapea doarme tot drumul, însă agitat, cu dese întreruperi. Când ajuge la destinație, la ora 22.30, este dezorientat. Din nou este așteptat la gară de mulți tineri, pe care după ce îi salută, îi invită a doua zi la el pentru o întâlnire literară. Nu reușește să prindă niciun taxi, dar are norocul să ia o mașină de ocazie. Respiră greu, însă încă e volubil. Ajuns acasă, bea un ceai dintr-o cană de ceramică desenată cu flori albastre și se culcă, dar spre miezul nopții durerile din zona ficatului se accentuează.
- ”Mamă, respir greu”.
Doctorul Zeană, un prieten al său venit în grabă, cheamă salvarea. Poetul traversează la brațul Dorei grădina străjuită de arbori de plută (între care, desfrunzit, ”Copacul Gică” cel căruia îi dedicase o poezie) și urcă în mașină. La camera de gardă ajunge pe picioarele sale. I se face o injecție de rutină.
- Vă vom da sânge, domnule Nichita…
- Mai bine, mi-ai da tinerețea dumitale, doctore…
I se radiografiază plămânii însă developarea durează. Poetul respiră și mai greu. Doctorii suspectează un edem pulmonar sau o viroză brusc instalată.
- Stați culcat, domnu Stănescu!
- Nu doctore, prefer să stau așa! (în capul oaselor)
La ora 2 e întrebat
- Respirați mai bine?
- Respir, respir…
Peste câteva minute, marți 13 decembrie 1983, la ora 2 și 10, într-o cameră care nu era dotată adecvat pentru un pacient care avea probleme respiratorii, Nichita Stănescu își dă ultima suflare…
Odihnă veşnică, iubitul meu Nichita ! Elena Toma

Un comentariu:

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.