sâmbătă, 12 septembrie 2015

Elena Cesar von Sachse - Adevăr şi legende despre Sfântul Sebaldus

Unii au lăsat să se creadă că Sebaldus ar fi fost fiul unui rege viking, iar alţii că ar fi fost un simplu ţăran, care a dus o viaţă plină de evlavie, predicând oamenilor credinţa în Dumnezeu. Important este că acest om a rămas în amintirea generaţiilor următoare ca un exemplu viu. Se spune că încă din timpul vieţii el a fost considerat un sfânt.

Legendele Sfântului Sebaldus

1. Legenda sloiului de gheaţă

Era noaptea de Crăciun. Sebaldus trăia în pădure, departe de lume, dar pentru că gerul s-a înteţit din ce în ce mai mult, a fost nevoit să pornească spre oraş.
Prima casă care i-a ieşit în drum a fost a unui dulgher care făcea căruţe. Înfrigurat, Sebaldus a bătut în poartă:
– Cine-i acolo? a întrebat o voce răstită de bărbat.
– Fie-ţi milă de un biet bătrân bolnav şi deschide-mi. Simt că îngheţ dacă nu mă pot încălzi lângă un foc.
– Nu te pot ajuta. Nu am lemne.
Auzind dincolo de poartă vocea unei femei, Sebaldus o rugă şi pe ea:
– Rogu-te, femeie, înduplecă-ţi soţul să mă lase numai să aprind un foc.
Femeia făcu întocmai, dar bărbatul o ştia numai pe-a lui, nu şi nu.
Sebaldus a mai rugat-o o dată:
– Atunci fă bine şi cel puţin adu-mi un sloi de gheaţă de pe acoperişul casei, ca să pot aprinde un foc şi să mă încălzesc.
Surprinsă de această cerere, ea a insistat şi mai mult pentru a-şi convinge soţul:
– Bărbate, te rog din suflet, lasă-l înăuntru să-şi facă un foc. Nu te doare inima să nu ajuţi un om necăjit să se încălzească pe o aşa vreme geroasă? Ai auzit ce mi-a cerut? Să-i dau un sloi de gheaţă ca să aprindă focul! Bietul om, din cauza frigului precis aiurează...
Sebaldus a mai rugat-o din nou:
– Femeie bună, fă ce ţi-am cerut!
Ea deschise poarta, iar Sebaldus, în faţa tuturor care se adunaseră între timp, a aşezat sloiul de gheaţă pe pământ şi s-a rugat:
– Te rog, Doamne, fă-l cărbune, ca să se aprindă focul! Eu ştiu că numai prin el se va face minunea, ca să creadă şi ei în puterea Ta.
Dumnezeu i-a ascultat rugămintea şi a făcut ca din sloiul de gheaţă să izbucnească un foc puternic.
Atunci oamenii din casă s-au minunat şi ei de cele întâmplate şi s-au închinat, lăudându-L pe Dumnezeu. Iar bărbatul s-a ruşinat de inima lui de gheaţă, s-a rugat de iertare şi a fost iertat.
„Fie numele Domnului binecuvântat!”




2 comentarii:

  1. O povestire frumoasa care vine cu o pilda. Increderea si credinta sunt cele care transforma dorintele si aspiratiiile in realitate.

    RăspundețiȘtergere

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.