marți, 15 septembrie 2015

Corneliu Vadim Tudor : " Elena Toma, te vom apăra cu piepturile noastre "


Se ştie, orice şoc " repară " memoria afectată de varii motive. Din păcate, decesul omului deosebit care a fost CorneliuVadim Tudor mi-a amintit de o întâmplare tristă petrecută în urmă cu exact 20 de ani, anul 1995, când am avut privilegiul de a-i strânge mâna şi a-i mulţumi, personal, pentru gestul, unic, făcut pentru mine, în cele mai dureroase momente ale vieţii mele. Pe scurt...

În anul 1991, 10 iulie, la ora 19.20, aflându-mă pe trotuar, în localitatea Tiveria, Israel, m-a lovit o maşină. Omul potrivit, la locul nepotrivit. Şi spun asta, pentru că am salvat o viaţă, pentru a împlini destine. La marginea trotuarului se afla un coleg. I-am salvat viaţa, trecând eu, în locul lui, pentru a ocoli astfel o gropiţă apărută la picioarele mele. Constituţie fizică plăpândă, colegul meu, Strugurel, un instrumentist de marcă, dacă maşina l-ar fi lovit, ar fi murit pe loc. Fiind mai robustă, destinul m-a ales pe mine. M-am trezit făcută terci, aruncată într-un zid, cu un cer albastru şi feţe necunoscute aplecate asupra-mi. O durere teribilă îmi sfâşia trupul, sufletul. Strigam : Doamne, ai milă de fetele mele, Doamne, ajută-mi, nu mă lăsa ! M-am trezit la spital într-o cameră albă. Nu ştiam cine sunt, unde sunt, de ce sunt. A urmat un coşmar întreg.  

- Ruşine, spitalul Poria din Tiveria. Externată după numai patru zile cu specificaţia : Se externează sănătoasă, tratată clinic, cu diagnosticul : accident de maşină, traumă craniană şi multiple traume, ( fără a fi specificat care sunt multiplele traume, etc.), am fost aruncată în stradă, deşi memoria plecase-n vacanţă, habar nu aveam cine eram, unde şi de ce eram, pierdeam sânge, nu aveam stabilitate, echilibru fizic, hainele, bijuteriile, tot ce aveam dispăruse. 
Prin ce am trecut, după accident, obligată să rămân acolo din cauza mârşăviilor avocaţilor Mira Wolf, Paul Mossari, întărite de perversiunea doctorilor, Nissim Razon, Dan Mahler, a unui judecător, Duek, de la tribunalul din Tel Aviv, aflat în faţa unui dosar incomplet, ştie Dumnezeu şi cei care au fost martori la cele întâmplate, de-a lungul celor aproape cinci ani trăţi în Israel.

Dintr-un artist al Radio-Televiziunii Române, care plătea statului român cota de 800 de euro lunar, pentru contractul obţinut în Israel, iată-mă amnezică, cerşetoare, dormind pe malul mării, sau prin parcuri, intrând prin restaurantele de la malul mării pentru a cere de mâncare, ajutată, în ultimii doi ani, 1993 -1995 de muncitorii români veniţi în Israel pentru a lucra în construcţii. Unde se întâmplau toate acestea ? Nu, nu într-un film, nu într-un scenariu de film, ci chiar în ţara în care, înainte de accident, numele meu, fotografia mea, timp de trei, apăruseră în paginile ziarelor, revistelor israeliene de limba română, eu fiind, la vremea aceea, impresariată ARIA în contracte de colaborare cu Israel, pe linie culturală, artistică.
Nimeni, absolut nimeni nu s-a interesat de soarta mea. Cei de la ambasada română, proaspăt acreditaţi, în Israel, după aşa zisa " revoluţie ", nu erau dispuşi să-şi ştirbească relaţiile din cauza dramei unei românce.    
- Ruşine, ambasadorului, consulului, corpului diplomatic din perioada 1990-1995 din Israel.
M-aţi lăsat să pribegesc, amnezică, bolnavă, fără niciun ajutor, ani la rând, în timp ce revista MINIMUM a scriitorului Alexandru Mirodan urla, săptămânal, mesaje de încurajare, publicând şi un articol în care povesteam drama prin care treceam, ajutată de românii de suflet trimişi în calea mea de Dumnezeu întru ajutor.

În anul 1992, 29 mai, sau iunie, nu-mi amintesc exact,  ( am articolul pe undeva, dar nu am acum răbdare să-l caut, există şi în arhiva revistei ), în România Mare, Corneliu Vadim Tudor a publicat un articol :

      În Israel o artistă româncă se zbate între viaţă şi moarte.
  
Corneliu Vadim Tudor a fost singurul care, riscând să fie acuzat de antisemitism, a publicat în revista România Mare o scrisoare prin care, bolnavă, cu o cusătură pe cap de 19 cm, fisură craniană, fără echilibru fizic, amnezică, cu vederea afectată, rinichii deplasaţi, absenţa curburii cervicale, bazinul luxat, fără bani, fără puterea de a -mi câştiga existenţa,  ceream să fiu ajutată. Scrisoarea am scris-o la îndemnul unei românce, Beatrice, stabilită în Israel, care, la vremea aceea, 1992, mă îngrijea. Plecând în România cu probleme personale, Beatrice s-a oferit să caute un prieten, rudă, o cunoştinţă a mea, căreia să-i ducă mesajul meu. Singura fiinţă al cărei nume mi-a revenit în memorie, după zile întregi de încercări, răsfoind amintiri, a fost scriitorul maghiar de limbă română, Horvath Dezideriu. Acesta, citind scrisoarea mea, a mers la ambasada israeliană de trei ori, încercând să soluţioneze cumva venirea mea în România. NU a fost primit. Neavând alternative, s-a adresat lui Corneliu Vadim Tudor. Acesta a publicat scrisoarea. Evident, după apariţia ei, Vadim a fost acuzat de antisemitism, iar, la Tel Aviv, deşi nu aveam habar ce se întâmpla în România, uitasem demult trimiterea scrisorii, etc... am fost acuzată de asemenea, de antisemitism.

Cu ce greşisem eu, în toată acea frământare ? Mama, prietenii, colegii, cei care citeau presa română semnată de Corneliu Vadim Tudor, aflaseră de existenţa, drama prin care treceam, din revista România Mare.

- În anul 1995, avocata Mira Wolf m-a trimis în România să-mi fac analizele medicale, tribunalul din Tel Aviv refuzând să mă trimită la o comisie medicală pentru analize, consult, pentru a încheia chinul la care eram supusă. Urma, după spusele ei, să-mi facă chemare şi eu să revin în instanţa israeliană cu analizele efectuate la spitalul din Bucureşti. Ha, ha, ha.. ! Cacialma menită să mă scoată din Israel, după ce judecătorul Duek mă ameninţase că, dacă nu vreau să semnez încheierea dosarului pentru suma de 1700 dolari, va trimite poliţia să mă expulzeze din ţară. Aveam alternative, după ce dosarul meu fusese acceptat în instanţă, fără viza legală de şedere în Israel timp de doi ani după accident ? Am ajuns în România pe data de 12 aprilie 1995. Amnezică, singură, fără niciun ajutor, am uitat de analize, de tot şi de toate. Procesul aflat pe rol la tribunalul din Tel Aviv s-a încheiat, după câteva luni, în lipsa mea, fiindu-mi plătită suma de 1700 de dolari, drept despăgubire de accident, bani trimişi prin Banca Religiilor, în condiţia-n care, în contactele mele eram retribuită cu suma de 1300 de dolari, lunar. Ha, ha, ha.. iar judecătorul Duek a decis suma de 1700 de lei pentru infirmităţile de care am avut parte, pierderea sănătăţii, a familiei, a sănătăţii.
Ajutată de Horvath Dezideriu, am dorit să-i mulţumesc lui Corneliu Vadim Tudor pentru curajul de care a dat dovadă publicând scrisoarea mea, riscul asumat, aflând că domnia sa s-a interesat de situaţia mea.
Am ajuns la sediul PRM, undeva vis a vis de Athenee Palace, pe strada care ducea spre Piaţa Amzei. Într-o cameră înaltă, cu ferestre spre stradă, plină de activişti de partid, m-a întâmpinat Corneliu Vadim Tudor.
Mi-a strâns mâna cu putere, dându-mi convingerea unui suflet uriaş.
- Povesteşte, Elena, prin ce ai trecut în Israel, îmi cere Vadim Tudor.
Pe scurt, i-am relatat nedreptatea care mi se făcuse.
- Dă-mi toate actele, radiografiile, tot, tot, tot, Elena. Voi plăti eu deschiderea unui proces adevărat prin care să obţii ceea ce ţi se cuvine.
- Nu vă pot da actele, dle Vadim. Mă tem, şi nu doresc să vă fac niciun rău.
- Cum aşa, Elena ? De cine te temi  ?
- Dle Vadim, avocata Mira Wolf, ameninţându-mă cu moartea, m-a obligat să dau o declaraţie cum că nu voi povesti nimănui, în România, cele întâmplate la Tel Aviv. Poftim, uitaţi declaraţia scrisă, semnată de mine, am spus, arătând petecul de hârtie scris, semnat înaintea plecării din Israel, în biroul avocatei Mira Wolf din strada Ha'Biar 18, Tel Aviv.
- Te vom apăra cu piepturile noastre, exclamă Vadim Tudor, ridicându-se de pe scaunul de la birou.

Cuvintele, acum, sunt de prisos. Nu l-am implicat în problemele mele. Am rămas în România victimă nevinovată, minţită, trădată, nedreptăţită, obligată să plătesc tot eu spitalului IHILOV suma de 4880 de şekeli, cam 2400 dolari, la vremea aceea, pentru cinci zile de tratament, internată fiind la două săptămâni de la accident. Poliţia nu mi-a eliberat procesul verbal de constatare a accidentului, şi, neputând face dovada că m-a lovit o maşină, amenezică, neştiind, neînţelegând ce se întâmpla cu mine, am semnat plata spitalizării.
Ha, ha, ha...
Mulţumesc Alfred Rossenberg, Preşedinte Trust Media Presă Radio Televiziune Vocea României, pentru omenia care ne leagă ! Mulţumesc, Israel ! Mulţumesc, Ţară Sfântă, dragă sufletului meu, de care-mi este dor. 

Ruşine, spitalul IHILOV din Tel Aviv, ruşine, avocaţi, medici israelieni, ruşine Bituah Migdal - Societatea de asigurare cu care, am înţeles, am fost în proces. Ruşine şoferului care m-a accidentat. Nu m-a căutat niciodată, nu mi-a adus o felie de pâine, nu l-a interesat ce se întâmplă cu soarta mea ! Spun acum, după 24 de ani, trezită la realitate, aceeaşi iubitoare a Ţării Sfinte, cu respect pentru evreii, arabii, românii care, în acele momente, ani la rând, mi-au fost sprijin. Spun asta, cu tristeţea celor 24 de ani, pierduţi, prin care m-am strecurat, în lupta cu viaţa întru supravieţuire, ani care au trecut peste mine, fără sănătate, victimă a lipsurilor de tot felul, departe de dragostea fiinţelor dragi, departe de scenă, cântecul meu drag, viaţa mea, doar cu Dumnezeu deasupra.


Mulţumesc, Corneliu Vadim Tudor !
Dumnezeu să te odihnească în pace.
Fie-ţi ţărâna uşoară !
Cu aceeaşi preţuire,
Elena Toma 

4 comentarii:

  1. am retrait drama pe care mi-ai povestit-o de multe ori si din nou m-am intristat .Stima si respect pentru acest GOLIAT AL ROMANIEI . Niciodata nu vor exista cuvinte pentru a vorbi despre un asemenea TITAN .

    RăspundețiȘtergere
  2. Dupa ce moare un om,
    ne aducem aminte sa ii multumim.

    Pana acum,pe acest blog,
    poetul patriot n-a avut loc de altii ,carora
    le zornaie catusele pe la urechi
    si istoria ii va trimite la tomberon.in curand...
    Filip cel Bun

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Măi dragă Filip cel RĂU, ia citeşte matale mai atent, dacă tot pretinzi că şti să citeşti:

      " Se ştie, orice şoc " repară " memoria afectată de varii motive. Din păcate, decesul omului deosebit care a fost CorneliuVadim Tudor mi-a amintit de o întâmplare tristă petrecută în urmă cu exact 20 de ani, anul 1995, când am avut privilegiul de a-i strânge mâna şi a-i mulţumi, personal, pentru gestul, unic, făcut pentru mine, în cele mai dureroase momente ale vieţii mele. "

      Ce vor să spună "spusele" mele ?
      Nu l-am publicat pe Vadim prea des, dar am publicat unele materiale, multe materiale trimise de colaboratori şi nu numai sunt şterse, blogul are limită. Dacă tu nu ai citit cele publicate sub semnătura lui Vadim, e problema ta. L-am publicat chiar dacă nu -mi amintisem întâmplarea din 1995. Dar.. aşa-i nemu' românesc... Of !

      Ștergere
    2. ...Nici eu nu-mi amintesc sa fi citit ceva de Vadim pe blog,mai repede imi amintesc de Frau Drude de la azil ,scrierea LGJ...

      Ștergere

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.