marți, 10 februarie 2015

Harry Ross, Israel - Lirice - Viaţa ca un spectacol

În rai 
Mă întreb: 
câte suflete curate sunt astăzi în rai
și ce fac acolo
stau de vorbă cu Dumnezeu?
Despre ce vorbesc,
Ce gândesc,
Pe cine bârfesc


și cum stau rânduite

după rang sau puritate

contează  bună lor purtare?

o mai fi loc pentru alții

ori spațiul este limitat?

Întrebări naive a unui suflet

Care visează în chip firesc

La raiul ceresc;

Deși se știe că locul de veci nu este acolo,

Ci aici în infernul pământesc



 Viața ca spectacol

Viața e doar spectacol

Scena lumii se rotește

Oferind tuturor

O clipă de miracol

Sau o dramă nesfârșită

Viața e spectacol

Urcușuri și prăbușiri

Iubire, patimă și vis

Reîntoarceri din Paradis

La rupturi, vaiete, închisori

Ne dăm în spectacol de dragul artei

și al tumultului de a trăi

apoi vine apusul, lumina se îneacă în marea de dureri

Finalul e sfâșietor, scena lumii își oprește rotirea,

 iar tu marele erou al unui spectacol banal

Pleci într-un cosciug sărman

Spre altă lume, fără scenă, fără reflectoare,

singur, Între mulțimi

de anonimi


Aproape orb

 Deși-s aproape orb,

Încă mai scriu

De ce, nici eu nu știu

De vină-i condeiul nestăpânit

Care mă cheamă

Mă îndeamnă să rămân

Omul luminat

 Îl cert, îi spun:

De vină ești tu

Tu, cel blestemat

Se-nfurie, mă lovește

Mă și beștelește

Îmi reproșează că cel necuminte sunt eu,

Căci de  ambiție-s ros

Eu, doar eu, Harry Ross


Halte și gări

 Am trecut prin ele

Alergând

Sau în pas de melc

și greu mi-ar fi să revin

așa din senin

tot ce mi-aduc aminte că în multe din ele

bătea un vânt al inerției

un aer stătut din vremuri imemoriale

am aruncat priviri nedumerite

peste lume și ziduri scorojite

caut și azi prin amintiri

fețe, resturi, strigăte, lacrimi

și fâlfâiri de batiste

Atâtea halte și atâtea gări

Brăzdează viața

Apoi totul se șterge

Ca popasurile întâmplătoare


De mult

 De mult nu ți-am spus un cuvânt de alint

și totuși e soare, senin, norii se joacă pe cerul divin

marea te te invită  la poezie

lumea aleargă la cumpărături

copiii se hârjonesc la grădiniță

cucoanele caută rochii de lux

pe scurt, mergem tot înainte

uitând de necazuri și de boli



meriți nu unul ci multe cuvinte de catifea

pentru că tu însăți ești o floare printre flori

cum de am uitat de tine? Nu știu, sunt zile

când bătrânețea te ia de mână

și te duce pe cărări dosnice

șoptindu-ți la ureche măscări

atunci uităm că cineva, un mărgăritar de cleștar

așteaptă discret o mângâiere și un cuvânt de alint


Timpul

 E nimic în aparență

Invizibil și totuși prezent

Trece prin noi sau noi trecem prin el, asta încă nu e clar.

Ne ține în loc și ne mână din spate, se arată frumos, luminos

Când e primăvară,

Geros, nemilos, zurbagiu

Când e oarbă.

Mai are și o vară, are și o toamnă

Două anotimpuri confuze, calde sau ploioase, nehotărâte în caracterul lor

De am putea trăi în afară de timp?

O întrebare șugubeață

Legată de viață

Desigur am vrea, nu știu de am putea

Filozofăm în gol

De doi poli

Timpul e încă un mare mister

Nu știm ce vrea

De unde vineri și încotro o ia

știm ceva precis

nevisat în vis:

Ne mângăie  la suprafață,

Ne roade în adânc



 Și asta se întâmplă

 Da, se întâmplă des

Să nu vorbim aceeaşi limbă,

Să nu judecăm la fel

Să ne privim ca doi străini

Apoi uităm sau nu

Zidurile nu-s doar pentru case

Ci și pentru a despărți

sufletele

a-i învrăjbi

a stârni furtuni inutile

tu știi și eu știu

câtă otravă este în aceste ziduri

împreună suferim

și am vrea să fugim unul de altul

dar nu e cale cuminte



Calmul revine

Ca seninul după furtună

și iar e bine

până la viitoarea încăierare

mereu se ivește ceva de undeva

care ucide armonia

pentru o zi ori mult mai multe

să încheiem aceste versuri

cu un dangăt de clopot

semn al judecății drepte

al sufletului împăcat

cu ale vieții trepte



 Fascinație

O mare de apă tăcută

privirii plăcută

nuanțe nesfârșite de argintiu-bleu

valuri ce gonesc spre maluri, stârnind acorduri de Bhrams

În fond, nimic spectaculos

dimpotrivă, o atmosferă pioasă, demnă de rugă

și meditație

ca-n fața unui mit,

 o tulburătoare natură ne răscolește ființa:

Mare- apă, culoare,

Extaz în doze astronomice

Te desparți de un miracol sublim  și de neînțeles

Al cărui umbre te urmăresc,pas cu pas,

Într-o adâncă  taină

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.