luni, 23 februarie 2015

Cât de periculos este să reutilizezi o sticlă de plastic?


Numeroase persoane pastreaza sticle din plastic acasa, umplute cu apa, pentru a se hidrata pe tot parcursul zilei. Iar pentru ca recipientele nu par niciodata murdare, ele nu sunt spalate pe toata perioada in care sunt folosite.
Acest obicei poate fi o cauza a imbolnavirii organismului, din pricina prezentei unor microorganisme care supravietuiesc si se inmultesc cu usurita in acest mediu propice lor.

Expertii medicali, citati de sfatulmedicului.ro, au descris in detaliu acest fenomen in anul 2007, intr-un articol publicat in revista Gastroenterologie Practica. Specialistii au accentuat faptul ca producatorii de apa imbuteliata nu recomanda consumatorilor sa refoloseasca sticlele din plastic din pricina unui fenomen simplu: uzura acestor sticle, soldata cu deteriorarea materialului din care sunt concepute, ofera bacteriilor un mediu excelent de dezvoltare (in special in zgarieturi si crapaturi).

Mai mult decat atat, reutilizarea sticlelor din plastic poate conduce la contaminarea bacteriana atunci cand recipientele nu sunt spalate regulat si corespunzator (cu o solutie dezinfectanta usoara, foarte bine clatite cu apa calduta).

Pana si sticlele din plastic reutilizabile (care au fost fabricate special pentru a fi folosite in repetate randuri) predispun unui oarecare risc de contaminare, in doua conditii: nu sunt spalate corect in mod frecvent sau prezinta semne vizibile de deteriorare (si devin astfel un mediu propice inmultirii microorganismelor).

Un studiu derulat in anul 2002 si publicat in Jurnalul Canadian de Sanatate Publica a demonstrat ca sticlele din plastic pot fi un adevarat paradis pentru bacterii. Cercetatorii Universitatii din Calgary au prelevat 76 de mostre de apa din sticlele de plastic folosite de elevii unei scoli (unele dintre ele folosite luni in sir, fara sa fi fost spalate vreodata).

Savantii canadieni au descoperit ca aproape doua treimi din aceste mostre prezentau un nivel foarte ridicat de bacterii (peste limita maxima considerata inofensiva pentru organism).

Specialistii au concluzionat ca efectul de raspandire a bacteriilor din sticlele de plastic s-a datorat in special pastrarii acestor recipiente la temperatura camerei, perioade lungi de timp.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.