miercuri, 21 ianuarie 2015

Harry Ross, Israel : În 27 ianuarie este Ziua Internațională a Holocaustului

AUSCHWITZ
 

Eu nu pot să uit și nu pot să iert
O pată pe obrazul istoriei
Auschwitz nu-i o haltă banală,

O gară printre alte gări,
Auschwitz este epicentrul unui cutremur
Care încă zguduie conştiinţa lumii
Vin şi pleacă vizitatori,


Privesc înmărmuriţi

La munţii de oase,

La cuptoarele morţii,

La urmele  unui

genocid cumplit

Dar nu ştiu dacă şi înţeleg dimensiunea acelui dezastru

nemaiîntîlnit în istorie

Din cînd în cînd, apar replici

Ivite din neîmplinite răzbunări,

În Europa sau în alte ţări

ura contra noastră nu s-a potolit

Şi poate-n veci nu se va potoli

Noi, care am supravieţuit genocidului,

Sîntem priviţi cu suspiciune,

Unii acuzînd  un truc

Cîtă nesimţire, cîtă ruşine,

Cîtă neomenie a rămas

în cărbunii nestinşi ai urii!

De unde se vede că magnitudinea Holocaustului

Încă n-a fost corect percepută

Auschwitz n-a fost un episod Întîmplător,

Nici trecător,

El rămîne o pată  neagră pe obrazul istoriei

Şi nimeni, vreodată, nu o va  şterge


Moartea nu are dileme

 Nu ştiu de a avut vreodată. Poate.

Uneori îi ierta pe cei sărmani,  bolnavi şi neajutoraţi

Aici, nu! Moartea n-are dileme:

Îi urăşte pe toţi deopotrivă,

De speculaţii n-are vreme,

Nu pune întrebări, n-o interesează de eşti puternic

Ori sleit, de ai dreptul divin să mai trăieşti,

Niscai lucruri bune să făureşti,

De crezi în Cel de Sus ori Îl renegi,

De ai păcătuit ori eşti neprihănit,

Nimic n-o priveşte;

E dură, căpoasă şi feroce,

Neiertătoare, rea şi duşmănoasă,

Ştie că re de-a face cu un  neam urgisit de veacuri,

Supravieţuind, în chip miraculos.

Acum gata, s-a terminat!

Cu toţii pe ruguri, arşi să fie pînă la unul!

Moartea a primit această "nobilă "misiune

De la mai-marii din Berlin;

Ei au investit-o cu puteri depline

Să ucidă, fără milă,

Copii, femei, bărbaţi, bătrîni,

Nici numele să nu le rămînă înscris pe un răboj!

Aşa a făcut doamna cu coasa ei vrăjită,

Acum devenită

Mai tăioasă şi mai nemiloasă,

Căsăpind dintr-o izbitură

Şase milioane de evrei nevinovaţi,

Neapăraţi, de Dumnezeu uitaţi


Zero


Aici eşti un zero pe cerul absurdului

Nici măcar nu ştii de ce

Ai greşit? Nu!

Ai ucis? Nu!

Ai furat? Nu!

Eşti curat, neîntinat,

Dar ei te socotesc un jidan murdar şi vinovat

Te pun să plăteşti

Nu cu arginţi, ci cu viaţa:

A ta, a părinţilor şi copiilor tăi

Eşti oripilat, subjugat, dezonorat

Şi n-ai nici un mijloc de apărare

Nici cerul, nici pămîntul

Nici zidurile din jur

N-au urechi să te asculte

Te poţi jelui la infinit,

Dar e în zadar!

Eşti condamnat:

Vei fii ucis şi gazat

Hitler, călăul,  aşa a comandat.




Eu nu pot să uit şi nu pot să iert


Oripilat de tot ce s-a întîmplat,

Scormonesc cu îndîrjire

În munţii de cenuşă

Poate găsi-voi un ochi încă viu,

Un creier  încă meditînd,

o inimă încă bătînd.

Caut cu disperare ultimele silabe rostite de Bunicul înainte ca flăcările să-l fi mistuit

Scornonesc cu degetele sîngerînde, căutînd

Un semn de viaţă din multele care au trecut pe aici.

Răscolesc firele de cenuşă

În speranţa de a găsi o amintire

care să mă relege de cei iubiţi

Inuitil!

Totul e cenuşă, mornane de pulbere

Rău-mirositoare. Moartă

Ca  morţii arşi fără vină.

Renunţ să mai caut dovezi

Ele se află în viscerele mele, săpate în inima

Şi-n sufletul meu, martore ale celor ştiute

de atunci, de cînd eu însumi eram la un pas de moarte.



Mulţi au uitat genocidul.

Li se pare o fantasmă, un coşmar infernal

Şi nu vor să-l retrăiască iar şi iar

Eu încă vieţuiesc acolo,

Dumnezeu ştie cum

Văd cu ochii minţii faţa lividă

A fratelui meu inert.

Eu nu pot să uit şi nu pot să iert.



 Cînd nu voi mai fi


Mă gîndesc şi la acea zi

Cînd nu voi mai fi şi nici alţii

Din cei ce-au suparvieţuit morţii

De la Auschwitz

Atunci cine va mai ppovesti

Cine va mai auzi şi se va îngrozi?

Desigur copiii, nepoţii, urmaşii

Celor ce s-au dus în lumea neluminii

Poate ar trebui să scriu un testament

Ca un document, ca o rugăciune sfîntă

Pentru a săpa în inima fiecăruia un monument

În memoria celor pieriţi

Şi un cuvînt în memoria celor

Ce  născuţi după noi

Să nu uite, să repovestească celor

Ce n-au ştiut, n-au văzut

Ori n-au cunoscut genocidul

Că el a existat, ca un rug uriaş



Pe care au ars părinţii şi strămoşii lor

Şi să nu admită nimănui de a ne mai scuipa,

A ne  denigra

A spune orice cuvînt nesfînt

Despre cei pieriţi fără mormînt

Să fie cinstită în veci

Memoria acelor milioane

Exterminate cu nemilă şi  cruzime

Pentru  singura lor vină:

Erau evrei

 Din vol. AUSCHWITZ - ȚARA MORȚII, 2011     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.