vineri, 9 ianuarie 2015

Harry Ross, Israel - ÎNGERI ÎN JUNGLA UMANĂ



Proiectarea continuă a evenimentelor tragice sau dramatice, comunicatele sobre, dar cutremurătoare ale poliţiei despre cutare sau cutare individ care a pus la cale un atac la  persoană, un altul care a fugit din închisoare sau este un violator în serie, despre crimele şi actele de incest petrecute în familie, te fac să crezi că totul în această lume este putred. Ţi se face lehamite de atîtea erupţii ale răului.
Trăieşti efectiv cu sentimentul că hienele au invadat pămîntul şi acuş-acuş vor năvăli peste tine şi te vor sfîşia.

Departe de a fi aşa. În ciuda blestemăţiilor pe care oamenii le comit în proporţie de masă, se ivesc şi îngeri în această junglă umană. Şi nu puţini. Este drept că ziarele vorbesc rar despre ei, televiziunea nici atît, dar circulînd printre oameni, auzi de fapte bune, săvîrşite de îngerii din cer. E o metaforă care mi se pare potrivită. Copii gata să  se înece sînt salvaţi de persoane anonime, cu riscul vieţii. O doamnă, pe nume Sara, pe care o cunosc personal, vine de două ori pe săptămînă la un azil de bătrîni pentru a se întîlni cu fostele ei prietene, azi într-o stare de plîns. Şi nu vine cu mîna goală, nici cu taximetrul, ci cu autobusul sau pe jos, de la o distanţă apreciabilă.

Am auzit recent de o acţiune a unor tineri kibuţnici care s-au prezentat voluntari să se ocupe de un număr de persoane în vîrstă care nu se pot deplasa şi nu-şi pot procura singure cele necesare traiului. Cu ani în urmă, am cunoscut un domn care se ducea săptămînal la spitalul psihiatric din Acco pentru a întîlni fiica unei doamne stabilită în străinătate. Nu era tocmai o plăcere să te învîrţi într-un loc unde pacienţii aveau  purtări ciudate, dacă nu chiar agresive. Şi totuşi se ducea, risca pentru că simţea de datoria lui să aducă acelei fete cu dezabilități puţină căldură şi lumină din căldura şi lumina sa proprie.

Fiinţează pe întreg teritoriul ţării organizaţii de binefacere care se ocupă de oameni săraci, de femei ultragiate, de fiinţe care nu au un acoperiş deasupra capului. Cei care sînt iniţiatorii acestor acţiuni nu se afişează la televizor, nu dau interviuri la ziare, nu fac caz de omenia lor, dar sînt prezenţi acolo unde o inimă cere ajutor. Se interesează de sănătatea şi starea materială a neajutoraţilor, sacrifică timp şi bani ca să uşureze vitregia soartei. Ar merita să se infiinţeze  un organism guvernamental care să aibă evidenţa acestor îngeri ai bunăvoinţei, să li se spună numele, să ni se arate chipurile lor şi, eventual, să fie decorate la anumite ocazii.

Scriu aceste rînduri pentru că eu însumi uit adesea că printre mormanele de gunoaie omeneşti sînt suflete caritabile, fiinţe pure şi blînde care nu aşteaptă recompense, nici scrisori demulțumire, simt doar datoria de a fi pentru semenii lor bolnavi sau nevoiaşi o adresă, o mînă de sprijin, un cuvînt de alinare.

Nu ştiu exact cum stau lucrurile în alte ţări. Poate mai bine, sau mai rău. Egoismul şi-a întins tentaculele peste întregul glob. Mila nu mai este un sentiment la modă. Dar ştiu că aici printre evrei, ar trebui să fie mai multă frăţie şi compasiune, să  dăruim dacă nu  bani, măcar tandreţea unor suflete cauzei semenilor noştri pentru care viaţa a produs numai suferinţe.

Pentru aşa ceva nu e nevoie de apeluri, emisiuni televizate sau petiţii cu rugăminţi. E nevoie, pur şi simplu, de omenie, de dăruire, de înţelegere – sentimente pe care poporul evreu le-a avut în diaspora şi e obligat să le aibă cu atît mai mult  aici, în ţara sfîntă a lui lui Israel.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.