miercuri, 10 decembrie 2014

Harry Ross, Israel - AVENTURĂ NOCTURNĂ - Fantezie epică


Întâmplarea asta n-ar fi avut loc, dacă în acea zi de joi, între 3 şi 4 după amiază, Nunu şi Dudu nu s-ar fi întâlnit cu Siso, un fel de rege neîncornat al  învârtelilor dubioase din cartier, dar şi un ins căruia îi plăcea să se ţină de farse.


-  Măi băieţi, tocmai vă căutam. Am pentru voi o chestie haioasă de tot. O să râdeţi în hohote, când o să auziţi. Trebuie să sustrageţi de la primăria locală o farfurie cu furnici. Ei, cum vă sună?

Nunu şi Dudu s-au uitat unul la altul de parcă nu s-ar fi cunoscut şi au început să râdă. Nu pricepeau subtilitatea propunerii, dar  li se păru că  sună a glumă şi trebuie musai să se amuze.

-    Nici o problemă,  zise Nunu, vrând să pareze. Câte furnici sunt în farfurie?

-   Nu ştiu, nu le-am numărat. Poate un milion sau un trilion. Problema nu este numărul, ci subtilizarea. Aveţi trei sutare,  bani peşini, dacă treaba se face. Ne-am înţeles? Uite doi poli arvună.

Nunu a luat banii, i-a pus bine în buzunar şi era gata să plece. Ce şi-a zis? Până una alta, au bani să se cinstească. Misterul se va dezlega pe urmă, nici o grabă. Siso scoase un fluierat scurt, ca de tren, atenţionîndu-i  pe complicii săi :

-   În sala de festivităţi a primăriei s-a deschis o expoziţie de pictură. Ceva original. Ceva teribil şi fenomenal. Numai simboluri. De toate categoriile. Lucrările sunt ale unor pacienţi şi medici de la Spitalul psihiatric. Între exponate, este un tablou care reprezintă o farfurie cu furnici. Am, văzut-o, mi s-a oprit  respiraţia. Şi nu numai mie. Am pentru ea un client cât se poate de serios. La noapte, vă strecuraţi în sală şi-mi aduceţi pictura asta. Este tot ce mă interesează. Fiţi atenţi, am spus pictura asta şi nu alta. Acum sunteţi liberi. Cei doi plecară, fiecare cu gândul lui. Nunu, care era învăţat cu furtişagurile, nu-şi făcea griji. Ştia că misiunea este posibilă, pe când Dudu, mai fricos din fire şi deloc tentat de asemenea isprăvi, stătea şi judeca dacă e bine să se vâre acolo unde e primejdie sau e preferabil  să tragă un pui de somn. Se ştia un leneş sadea şi de câte ori putea să  se eschiveze de la o "misiune", o făcea.  Până la urmă s-a înţeles cu Nunu că vor studia chestiunea la faţa locului şi dacă e să şmanglească tabloul fără riscuri, o vor şmangli, dacă nu, nu.

       Seara, după ce s-a întunecat şi prăvăliile din urbe îşi traseră obloanele, cei doi golani au ieşit, chipurile, la o plimbare, aruncând o privire curioasă în direcţia  primăriei. Sala era chiar la parter, descoperiră un geamlâc deschis şi au hotărât ca la noapte să dea lovitura. Riscurile erau minime. Aşa au făcut. Pe la unu noaptea, echipaţi cu nişte lanterne de buzunar, au intrat în sala de festivităţi, n-au fost observaţi de nimeni, era foarte simplu să rezolve furtul, încă prea simplu, la prima vedere. Trebuia doar să descopere tabloul cu pricina, să-l desprindă din cui şi valea! Mînuiau lanternele  ca doi spioni, nu  ca doi hoţi.

   Aventura asta i-a întrodus pe eroii noştri într-o lume unde n-au mai umblat şi care nu putea fi decât o lume a simbolurilor. Căci, trebuie să spunem, expoziţia pur şi simplu i-a năucit. Mergând de la un tablou la altul, descopereau imagini care îi lăsau mască de uimire . Minute în şir stăteau cu ochii holbaţi, cu gura căscată, cu mintea buimăcită, vrând să dezlege ceea ce era pentru ei cu totul de neînţeles. Iată aici, în faţa lor este acum un exponat care înfăţişează un cap de femeie. Parte din faţă este acoperit cu un ochi uriaş, pe partea opusă,  două buze roşii din care se prelinge un strop de sânge. Alături, un alt tablou: un şal verde înfăşurat pe un stâlp de telegraf flutură în bătaia vântului. La rădăcina stâlpului, o grămadă de seringi moarte. Mai încolo, altă imagine abracadabrantă: un pod ridicat în aer care leagă două zdrenţe de nori. Dudu şi Nunu căutau cu disperare tabloul cu furnici. Nu se ivea. L-a înghiţit pământul. Cineva l-o fi furat înaintea lor.

              -  Uite aici, zise Nunu, descoperind un tablou complet negru, în care se scălda un con de lumină, ceva ce semăna cu o coajă de banană. Asta e. Dudu nu vedea furnicile. Că-s milioane, susţinea celălalt. Ceea ce străluceşte e marginea farfuriei, îşi dădu primul cu părerea. Dudu protesta, nu poate arăta aşa o farfurie cu furnici. S-a încins între ei o discuţie întreagă. Unul susţinea că în lumea artei, nimic nu este conturat, doar sugerat. Celălalt, mai terestru, ţinea morţiş să mai caute, trebuie să fie undeva şi farfuria aia cu furnici. Mergeau din loc în loc, luminând cu lanternele picturile care aduceau cât de cât cu ceea ce căutau. Pe o pânză de mici dimensiuni, era un soi de natură moartă. Într-o farfurie, tronau câteva fructe descompuse, inundate cu muşte. Mii de muşte. Parcă se şi auzea  bâzâitul lor. S-au oprit amândoi, studiind îndelung "opera" respectivă. Ce vroia să spună oare? Desigur ceea ce se vedea cu claritate. Nişte fructe descompuse, devorate de muşte. De ce muşte şi nu furnici? Poate erau furnici deghizate în muşte? Mai ştii! După îndelungi deliberări, au părăsit exponatul, căutând mai departe ceea ce li s-a cerut. Dar tabloul nu se arăta nicăieri. În schimb, se perindau în faţa lor imagini tulburătoare, desprinse parcă de pe creierul acelor pacienţi nebuni sau detracaţi

               Vagabonzii noştri, pierduţi în vălul unor exponate atât de bizare, au uitat, la un moment dat, ce căutau. Şi ce idee, să faci o expoziţie publică pentru nişte pictori amatori şi scrântiţi? Şi cel care a organizat era oare şi el nebun? Sau mai era ceva, un substrat abscons neidentificat? Era greu să se dumirească. Un lucru le era clar: nu se putea ca toţi aceşti autori să fi fost dezaxaţi mintali. Dar ce anume i-a îndemnat  să se pună pe pictat? De ce nu s-au apucat de altceva? Oare pictura este o meserie atât de uşoară şi atractivă încât poate s-o practice orice nebun? Curiozitatea i-a îndemnat să mai caute. Au luat exponatele de la capăt. Treceau de la unul la altul, înmărmuriţi de ce vedeau. Simboluri, evident. Toate acele plăsmuiri ale fanteziei erau simboluri, vroiau să sugereze ceva lumii. Dar ce? Că toţi suntem nebuni? Că lumea în întregime s-a dezaxat şi se îndreaptă spre haos?

                Vagabonzi, vagabonzi, Dudu şi Nunu se simţeau, la un moment dat, prinşi ca într-un chingă din care n-aveau scăpare. Deja ar fi dat înapoi lui Siso avansul  îndoit numai să se vadă scăpaţi de aici. Ce tablou cu furnici, ce prostie căutau ei acolo? Se aflau într-o lume anapoda, o lume a spaimei şi dezechilibrului. Trebuia să fugă de aici şi cât mai repede.

              Când s-au văzut afară, la aer, se simţeau eliberaţi de o obsesie tulburătoare. Trecând pe lângă portar, observară că acesta dormea, rezemat de tocul porţii, iar pe o măsuţă din faţa lui era o farfurie cu ceva rămăşiţe de mâncare pe care se plimbau în voie şiruri nesfârşite de furnici. Rămaseră amândoi tablou. Aici era ceea ce căutau. Dar cum de a ajuns tabloul respectiv pe masa portarului? A ieşit pe şest din sală şi s-a oferit drept hrană pentru un biet flămînd?

-   Ai creion şi hârtie? întrebă Dudu pe Nunu.

-   Creion da, hârtie ba.

Dudu găsi în fundul unui buzunar un şerveţel vechi, îl despături şi din câteva linii abile, desenă figura portarului, rezemat de uşorul porţii şi măsuţa cu farfuria şi furnicii. Nu arăta rău, dar nici grozav. Oricum, erau salvaţi. Se vor duce acasă, vor transpune totul pe o bucată de pânză, o vor înrăma şi gata, se vor prezenta la Siso cu ea. Dacă nebunii ştiu să picteze, ei, ca oameni cu scaun la cap, nu? Aşa făcură. Dar norocul nu le-a surîs. Siso, mult mai şmecher decât ei, le-a spus că totul a fost numai o cursă. Nici vorbă de un tablou cu furnici în expoziţie. Vroia doar să-i pună la încercare pe amicii vagabonzi, să vadă cât sunt de cinstiţi şi  ce sunt în stare să facă pentru bani. Râdea cu gura lui ştirbă şi trăgea câte un pumn în umărul complicilor lui potenţiali.

- Măi, sunteţi proşti ca noaptea. Aţi vrut să mă păcăliţi? Tocmai pe mine? Păi pentru asta trebuie să vă mai naşteţi odată. Dar ştiţi ce? Nu vreau banii înapoi,   rămân, ca arvună,  în contul unei lovituri viitoare pe care o voi anunţa la timp. O lovitură mare, băieţi. Înţeles? S-au despărţit fără o vorbă în plus, golanii luând-o spre cârciumă, Siso spre treburile lui.

Dudu şi Nunu, aşezaţi în faţa a câte unui pahar de bere, erau cu gândurile duse undeva departe,în lumea aceea a simbolurilor, unde nimic nu era adevărat şi totuşi răscolitor de trist. Din ziua aceea,  în capul lor s-a răsturnat ceva. Deşi nu înţelegeau ce anume, se simţiră mai singuri, mai nestăpâni pe ei, catapultaţi pe o constelaţie, de unde Pământul părea mai curînd cenuşiu decît albastru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.