miercuri, 26 noiembrie 2014

Nu le place România Mare | Maghiarii refuză să sărbătorească Ziua Națională pe 1 Decembrie



Conducerea Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), consideră că ar trebui aleasă o altă dată pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României, care să fie acceptată şi de membrii comunităţii maghiare. 

Preşedintele executiv al PPMT Sfântu Gheorghe, Bedo Zoltan, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că ziua de 1 Decembrie are semnificaţii diferite pentru români şi maghiari, prin urmare ar trebui stabilită o altă dată pentru marcarea Zilei Naţionale care să aibă o semnificaţie comună.
‘Părerea mea şi a organizaţiei pe care o reprezint este că nu e bine pe 1 Decembrie să sărbătorim Ziua Naţională. Pentru români este zi de sărbătoare şi aveţi ce sărbători, dar pentru noi, nu, mai ales că nu avem aceleaşi drepturi (…) Ar trebui aleasă altă dată, sunt destule date comune (…), ar fi un pas spre normalitate să fie aleasă o altă dată în care să sărbătorim împreună. Dar asta nu înseamnă că nu respectăm Ziua naţională, că nu-i respectăm pe români, dar nimeni să nu aştepte să sărbătorim şi noi pe 1 Decembrie’, a spus Bedo Zoltan.
Şi liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care este primar al municipiului reşedinţă de judeţ, a declarat în repetate rânduri că membrii comunităţii maghiare ar putea sărbători cu bucurie Ziua Naţională doar în două condiţii – dacă s-ar alege o altă dată în locul celei de 1 Decembrie sau dacă s-ar acorda autonomie teritorială ‘ţinutului secuiesc’, aşa “cum s-a promis la Alba Iulia în 1918″.
Întrebat ce altă dată ar putea crea consens, Antal Arpad a răspuns că, spre exemplu, foarte potrivită ar fi ziua Revoluţiei din 1989, scrie Agerpres.
sursa stiripesurse.ro