miercuri, 26 noiembrie 2014

Harry Ross, Israel - Dulce pasăre a singurătăţii


 
Au avut multe ciondăneli în decursul căsniciei. Ea, Malvina, îl învinuia pe el şi invers, el, Marcus, pe ea. Caractere diferite, maniere deosebite, cei doi nu se înţelegeau, dar nici nu se lăsau pradă disperării. Duceau jugul căsniciei înainte, de parcă aşa era scris în cartea destinelor.. Căsnicia scîrţîia, dar nu se lăsa ucisă. El credea în viitorul unei singurătăţi de aur.
Nu mărturisea nimănui acest crez, dar spera că într-o zi va rămîne singur şi lumea toată va fi a lui, numai a lui. Se va scălda în singurătate, va visa fericirea singurătăţii,  singur va mînca, singur se va gospodări, va fi liber de orice constrîngere, nu va avea cu cine să se certe, să discute în contradictoriu. Trăiască singurătatea, zicea domnul soţ, aşteptînd cu răbdare moartea ei. S-a întîmplat şi asta. Malvina suferea de un cancer mamar şi pe nesimţite, pe neştiute, a făcut o metastază. Nu se putea salva. El a condus-o pe ultimuil drum, fără să verse o lacrimă. Era ziua înmormântări, dar şi a libertăţii visate.

Nimeni din familie nu ştia ce are el în suflet. Practic, n-avea decît o resemnare proiectată de mult. Acum e singur-singurel, priveşte pereţii, lampadarul, televizorul, patul dublu, covoarele cam roase, podeaua nespălată, geamurile aburite de praf, totul ar trebui aruncat la gunoi şi aduse mobile noi. Nu se îndura să cheltuie ultimii bani economisiţi. Prefera singurătatea cu toate mizeriile ei. În sinea lui, era fericit. Tot ce şi-a imaginat despre singurătate, părea acum realitatea împlinită. Putea să danseze, să vorbească orice, să cînte, să stea în cap sau într-o rînă, nimeni nu i-ar fi făcut nicio obiecţie. Starea asta de independenţă îi dădea un sentiment suprem de satisfacţie.

Aşa a trăit Marcus al nostru multe luni. Singurătatea a devenit un soi de personaj. Îl aştepta în poartă, îl conducea prin toate cotloanele casei, îl însoţea la masă, nu-l părăsea nici noaptea în somn. Dar se pare că nici singurătatea nu-i o mare scofală Te plictiseşti de ea, aşa cum te plictiseşti de orice altceva.  Se gîndea la Malvina. Avea destule păcate, dar era un suflet de om, uneori se arăta sensibilă şi drăgăstoasă. În pat se dăruia fără niciun calcul. Şi totuşi, nu era pe gustul lui. De la început, căsnicia asta avea ceva straniu, neînchegat, străin de firea lui. Pe atunci, ea era însă tînără, avea acel ceva care plăcea oricărui bărbat. Cît a ţinut* Puţin. Deveni totul rutină, plictis, bombăneală. Malvinei nimic nu-i plăcea la el şi nici lui la ea. Erau doar monumente umane care locuiau sub acelaşi acoperiş, fără o relaţie caldă, omenească. Dacă ea zicea că e verde, el zicea că e roz, dacă el zicea  alb, ea spunea  oranj. În fond, n-avea importanţă culoarea acelor lucruri, important era să nu fie de acord unul cu altul, în nicio privinţă.

Se puteau despărţi. Ea nu s-ar fi opus, dar el se îndoia că o altă femeie ar fi altfel. Pentru el, toate femeile aveau acelaşi cusur:  se cramponau de propriile lor idei şi nu cedau de acolo nici un milimetru. Se împotriveau bărbatului, indiferent dacă ceea ce voia el era bun sau rău. Personalitatea nu le permitea să fie de acord în nimic. Marcus s-a săturat de căsnicie ca de mere acre, şi totuşi o suporta pentru că împărţirea bunurilor l-ar fi ruinat. Ce era să facă dacă se tăia în doua casa, masa, patul, perdelele, motocicleta sau biblioteca. Preferea tovărăşia decît pierderea. Ştia că totul e o chestiune de timp şi de răbdare. Iată presimţirea lui s-a adeverit. Ea a murit, el a rămas cu toate cele cumpărate 'ntr-o viaţă. Dar nici singurătatea nu-i mai este pe plac. Parcă ar vrea-o şi parcă nu. Se ducea zilnic în centru unde era un grup de vîrstnici întruniţi în aşa zisul Parlament local. Se vorbea numai politică. Ce partid e bun şi care este rău, cine conduce guvernul: primul ministru sau ministrul apărării. Ce ne aşteaptă în cazul unui război cu Iarnul? Cine scapă, cine moare? Subiecte deloc vesele, dar incitante. Marcus asculta, medita, se întorcea la singurătatea lui şi se simţea bine. Asta dură o zi-două, apoi reveni la Parlament , auzi acolo de un club unde se joacă şah şi remi. Nu ştia niciunul din ele. Ştia table. Juca adesea cu răposata. Jucau ore întregi. Fiecare cîştiga şi pierdea, acolo nu erau certuri, nici contraziceri.  „Răposata – de-ar mai trăi, se gîndea Marcus, am juca iarăşi”.

Anii n-au schimbat nimic în singurătatea eroului nostru. Fiecare zi era la fel. Gătea singur, curăţa singur, vorbea singur. Obosea de multe ori de atîta singurătate. Nu şi-a imaginat că omul totuşi are nevoie de un tovarăş. A cumpărat un căţel. Da, animalul îi aduse o anume varietate în viaţă. Era drăguţ, jucăuş, inteligent. Marcus parcă îşi regăsi ceva din cheful de viaţă. Pleca la plimbare cu căţelul, făcea ocoluri mari în jurul casei, apoi revenea mulţumit. Cît ţine plăcerea unei asemenea tovărăşii? Uneori mult, alteori puţin. Marcus se plictisi şi de cîine. Căuta o anume distracţie, ceva care să-i umple timpul. Avea televizor, se uita la filme din care nu înţelegea mare lucru, se uita la jurnalele de ştiri enervante, la jocuri sportive, obosea de atîta privit. Se întorcea din nou la singurătatea lui. Stătea întins în pat, se uita la plafon, mereu acelaşi cu care dialoga în gînd. Adormea, se trezea noaptea tîrziu, dădea o raită prin casă, se întorcea în pat.  Somnul îi pierise. Se gîndea la viaţa lui de om singuratec. Avea sens? Nu, nu avea niciun sens. Nici cu femeia n-avea viaţă, acum n-are nici atît.

Am povestit acest caz nu pentru a-l condamna pe Marcus. Avea obsesia singurătăţii, credea că aceasta este suprema fericirii a libertăţii. Într-un fel era. Nimeni nu-i dicta, nimeni nimic nu-i cerea.  Dacă ar fi fost mai tînăr cu vreo douăzeci-treizeci de ani, ar fi făcut oare altfel? S-ar fi însurat, ar fi făcut copii sau alegea singurătatea? Nu ştia. Dilema asta îl frămînta, îl măcina, îi lua toată liniştea. Dar avea o ocupaţie. Parcă era mai puţin singur.

Un comentariu:

  1. Mda....sunt atatia Marcus-I !!! ... si din ce in ce mai putine Malvine ,insa ...nu stiu daca din pacate sau din fericire...Stiu ,insa , ca singuratatea in doi e mai greu de suportat decat singuratea unuia . In tot cazul...ata de trist idealul lui Marcus...si atat de las ca nu a "luptat" singur de la inceput ,pentru el.
    Multumesc Harry Ross , multumesc Elena Toma !

    o eva

    RăspundețiȘtergere

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.