joi, 18 septembrie 2014

Harry Ross, Israel - GÂNDURI REBELE

Prieteni și prietenii 

E trist când crede o fiinţă că prietenia-i de unică  folosinţă.
X
Prietenia poate fi într-un singur sens, în ambele sensuri sau fără nici un sens.
X

Aduci în casă un amic şi te trezeşti cu un rival.
X

Dintr-o prietenie alterată se naşte o duşmănie curată.


 Nu te miri când un amic te părăseşte, ci când revine şi se căieşte.

X

Între două femei, un bărbat e un spin, ce iscă adesea  doar venin.
X

O prietenie  veche e ca o mobilă veche: preţioasă, dar pe la canturi…roasă

X

Indiferent de câţi prieteni ai, duşmanii-s totdeauna mai numeroşi.

X

Când împrumuţi bani unui prieten, rămâi şi fără bani, şi fără prieten.

X

Prietenia dintre două vedete,  ţine până la primul triumf al uneia din ele.

X

Prietenii vin şi pleacă, adversarii veşnic rămân.

X

Cine-i prieten cu toată lumea, trebuie să-şi găsească unul numai pentru sine.
X

Prin firea sa, omul e prietenos, prin instinctul său, e cârpănos, prin aviditatea sa, e păcătos.
X

O prietenie din copilărie se păstrează nealterată, dacă amicii se văd din joi în paşti, o dată.
X
Doar pe câmpul de bătălie se leagă prietenii ce nu cunosc rupturi, nici invidii.

X

Amiciţia care se leagă la băutură ţine până la bătătură.

X

Un duşman, care peste noapte îţi devine amic, e suspect de un…şiretlic.

X

În afaceri, nu-s  nici protejaţi, nici fraţi. Doar câştiguri... uneori curaţi, alteori furaţi.

X

Cu un amic nu faci socoteli. Dai şi ce n-ai, și n-aștepți ploconeli

X

Nu poţi  iubi pe toată lumea, căci nici lumea toată nu-ţi poartă simpatie.

2 comentarii:

  1. Va salut, Domnule Harry, bine v-am regasit pe blog! Scuze ca intru cu asa intarziere, dar, vedeti bine, e de luptat pe multe fronturi, iar cand intru pe acest blog am de facut fata la... a-fronturi - ca sa folosesc si eu jocul de cuvinte, ca in aforismele domniei voastre - niste perle carora jocul de cuvinte sau folosirea rimei le da un luciu aparte. Ma bucur ca nu ne-ati uitat si reveniti mereu printre noi, cu aerul acela aducator de mireasma de cedru. Nu va uitati ca noi ne mai impungem pe aici, pe blog - pe scena politica este cu muuult mai dura disputa. Mergem insa inainte...

    RăspundețiȘtergere
  2. Primit pe e-mail...

    "Multe mulțumiri și urări
    numai de bine, Harry Ross"

    RăspundețiȘtergere

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.