joi, 27 februarie 2014

Florentina Loredana Dalian - Seara XXL : Cu satul în capitală. Sub... aceeaşi lună

Vineri, 21 februarie 2014, începând cu orele 18, a avut loc în Bucureşti, la Hanul Negustorilor, o serată literar-muzicală, însoţită de expoziţie de pictură, în cadrul căreia a fost lansată cartea „Aceeaşi lună peste sat” de Florentina Loredana Dalian. Despre volum au vorbit scriitorii: Titi Damian, Gabriel Dragnea şi Passionaria Stoicescu. Actriţa Doina Ghiţescu şi poeta Carmen Tănase au citit fragmente din carte, iar solista Ioana Marin a interpretat muzică populară. 
Au fost expuse picturi de Ana Ranete.
La eveniment au fost prezente şi alte personalităţi artistice:

poeta Victoria Milescu, poeta Florina Isache, pictorul Valeriu Stoica, împreună cu ucenicele sale: Tania Moroianu, Maria Iacob şi Ana-Maria Vasilescu.
Evenimentul, organizat de Elena Toma şi Marian Ilie, având ca parteneri media Ziarul „Naţiunea” şi Fundaţia „Andrei Mureşanu”, a mai cuprins şi recitaluri de poezie, harpă (Alina Danciu) şi flaut (Cristina Răducan), într-un program coordonat de domnul Romeo Tarhon. Serata literar-muzicală a făcut parte din cadrul Serilor XXL, organizate săptămânal.
Mai multe informaţii, fotografii, aici :
http://www.florentinadalian.blogspot.ro/2014/02/cu-satul-in-capitala-sub-aceeasi-luna.html 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.