joi, 23 ianuarie 2014

Gl.bg.(r) Florian Caba: Gaftone Ioan, reper pentru ofiţerii din armata română - MUNTELE ŞI OAMENII SĂI


Merită lecturată analiza efectuată de un mare iubitor de creste apline, un pătimaş al munţilor, care nu aveau secrete pentru el, îi erau prieteni, se contopea cu ei. Cât timp a comandat B.17 V.M.,  în fiecare an, pe trei ianuarie, după un exerciţiu de alarmare începând cu ora 04.00, pleca în marş, pe schiuri în fruntea a peste 500 de soldaţi, majoritatea cu două luni de armată dar...
instruiţi foarte bine ca luptători în munte şi schiori, echipaţi de luptă, de la Vatra Dornei la Rotunda, peste vârful Omul din masivul Suhard, cale de aproape 50 km, pe zăpada de peste 1 m, troienită în mare parte, iar la lăsarea întunericului intra în tabăra de instrucţie Rotunda cu întregul efectiv, lăsând serviciul medical în şomaj tehnic. În mijlocul soldaţilor unităţii emana dărzenia, voinţa, determinarea, mândria de a fi vânător de munte şi a servi în subordinea comandantului-model, colonel Ioan Gaftone.
Toată stima şi respectul, domnule colonel, aţi fost şi sunteţi un reper pentru ofiţerii din armata română.
Gl.bg.(r) Florian Caba    


MUNTELE ŞI OAMENII SAI
Muntele este un spatiu sacru ,plin de taine ,pericole si de posibilitati de salvare .Muntele este un partener de viata cinstit ,corect si previzibil daca reusesti sa intri in dialog cu el .In egala masura este un ucigas nemilos daca ii incalci regulile .Recenta catastrofa aviatica a scos in evidenta mai multi actori in confruntare cu muntele .
Primul subiect colectiv ce si-a individualizat puternic profilul este omul muntelui in general si in mod special motul.Darz ,atent cumpanit,cu infatisare aspra ca muntele ,curajos ,cu un limbaj zgarcit si foarte precis,omenos, solidar motul ne-a aratat este tot atat de demn ca si pe vremea lui HOREA.El ne-a aratat ca muntele nu poate fi imblanzit si  stapanit decat de oamenii muntelui.Omul muntelui este in confruntare permanenta ,ziua ,noaptea vara , iarna cu muntele si este propriul lui salvator .Salvarea in munte este pentru omul muntelui viata lui.El are intuitia muntelui,citeste corect semnele muntelui si miroase ca fiara unde viata este in pericol.Profilul lui moral ,comportamental si atitudinal a fost accentuat de evenimentul nefericit la care am fost martori.Motul a plecat sa salveze vieti tot asa cum ar fi plecat si la nunta .Ei au simtit ca fiara padurii pericolul in care erau semenii lor si au trecut la actiune fara ordine si proceduri institutionale. Omenia este procedura de supravietuire in munte.Chemarea lui Horea si Duhul Iancului sunt inca vii si le-am vazut manifestandu-se prin acesti oameni.Lor nu le-ar conveni sa ii laud si ca om al muntelui ma inclin respectuos in fata lor .
Al doilea subiect colectiv ce s-a individualizat puternic este cel al profesionistului de vocatie .
El este cel care face din profesia lui un mod de a-l sluji pe Dumnezeu,se pune in serviciul celorlalti,isi risca viata pentru a darui viata ,se jertfeste pe sine pentru a salva alte vieti,moare dupa exemplul lui Hristos ca sa invinga moartea .Pe umerii lor se sprijina inca edificiul national,TARA,PATRIA ,ROMANIA.In acest eveniment nefericit Dumnezeu a facut sa se intalneasca oamenii adevarati intre ei .Taranii moti si profesionistii.Dumnezeu a facut ca Adrian si Aura sa moara printre oameni ca ei, sa fie priveghiati in intunericul padurii ,in acest spatiu sacru de oameni care stiu ce este sacralitatea ,sfintenia si omenia .Este poate cel mai mare onor pe care divinitatea l-a intermediat pentru cei doi eroi.
Al treilea subiect ce s-a reliefat a fost viteazul de cafenea .El este nepotul celui care nu a luptat la Cotul Donului dar este totusi eroul bataliei .De pe asfalt ne da lectii de orientare in spatiul muntos in conditii de vizibilitate redusa si noaptea .El ne explica cum trebuie reportate coordonatele carteziene sau geografice pe hartile turistice care nu au astfel de retele .El ne povesteste despre precizia localizarii unui punct in munti ,in padure dar fara sa stie ca un grad din coordonatele aratate de aparate in teren masoara 111 km pe meridian si 80 de km pe paralela 45.El este indignat si moftangiu dar nu stie ca orice harta in munti si in padure, noaptea nu foloseste decat la aprins focul.Viteazul de cafenea stie tot.
Al patrulea subiect cu un comportament pe care personal nu mi-l pot explica este ARMATA.
Armata nu a actionat pentru salvarea Aurei care era soldat si se pregatea pentru meseria de salvator in campul de lupta.Armata are pregatirea si dotarea pentru salvare si cautare.Vanatorii de Munte au pierdut ocazia de a arata ca sunt urmasii Diviziilor de cremene.Comportamentul   Armatei in fata Aurei, ranita in munti este de neexplicat .Cine sa-ti dea ordin sa-ti salvezi ranitii ?Asta face parte din codul moral al armatei. Ranitii nu se parasesc si mortii nu se abandoneaza  .Asta stie orice soldat si mai ales caporalii .Camaraderia  coeziunea si solidaritatea ostaseasca s-au ratacit oare si ele printre proceduri si institutii.S-au aciuit oare printre vitejii de cafenea ? Doamne fereste!
Pana la terminarea razboiului dintre institutii e bine sa ne amintim versurile lui Octavian Goga .
Eroii nu mor niciodata
Razboiul lor in noi si-l poarta
Si azi de dincolo de moarte
Ei ne  mai cer o judecata.
Gaftone Ioan ,consilier judetean

2 comentarii:

  1. Care institutii, dragi camarazi? Citez din postarea pe acest blog sub semnatura mea:
    "Autoritațile implicate - adunături de indolenți pe care doar incompetența i-a recomandat pentru funcțiile în care au fost unși. Aparatura din dotarea lor - o aglomerare de fierătanii achiziționate printr-o încrengătura de contracte tipic mafiote, cu Ghiță (EtCo), ASESOFT (EtCo), PSD (EtCo), RomaniaTV (EtCo) EtCo etc.
    Într-un cuvânt, ExtraCompania. Așa s-a distrus Romania... http://stiriflux.ro/index.php/special/item/282-exclusiv-sos-ul-aeronavei-r%C4%83t%C4%83cit-intre-institu%C5%A3ii"

    RăspundețiȘtergere
  2. Cum ar putea sa arate o Armata aflata inca la cheremul marelui Gaga Oprea? Vazui ca fu uns interimar la Interne - si mi-e teama ca liberalii vor pierde astfel si Internele. UltraPartidul trebuie sa controleze tot, prin Gaga - biciul lui Satan pe pamant romanesc...

    RăspundețiȘtergere

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.