duminică, 8 decembrie 2013

Geolog: De ce protestele nu se îndreaptă și către celelalte companii care lucrează pentru gaze de șist?

Profesorul Corneliu Dinu, fost decan al Facultăţii de Geologie de la Universitatea Bucureşti, a declarat într-o intervenție telefonică la Digi24 că în cazul Chevron este un protest cu o „țintă precisă”. El s-a arătat mirat de ce nu se manifestează și împotriva celorlalte companii care lucrează tot pentru gaze de șist, în acest moment, în România.

„Pentru că s-a discutat foarte mult despre respectarea mediului, a procedurilor, a legislației de mediu, vreau să vă spun că ceea ce se întâmplă cu Chevron, care acționează pe niște perimetre în țara asta, se întâmplă cu toate companiile care au concesionat perimetre în țara aceasta sau în orice altă ţară. Vă asigur că toate procedurile de explorare sunt uniforme în aproape toată lumea. Sunt obligați să respecte toate procedurile de mediu”, a spus prof. Corneliu Dinu, fost decan al Facultăţii de Geologie de la Universitatea Bucureşti.

„Fracturarea hidraulică este o metodă care se aplică de multă vreme în industria de petrol, inclusiv în România, de peste 50 de ani. E comun același tip de procedeu și pentru zăcămintele convenţionale și pentru cele neconvenţionale. Că se face la diferite scări, că se face la diferite adâncimi, ele urmează aceeași procedură – se introduce un fluid sub presiune și se fracturează roca, să crească factorul de recuperare. La zăcămintele neconvenționale este absolut obligatorie, pentru că, altfel, nu curge gazul”, a explicat prof. Corneliu Dinu.

„De ce în România toate protesele se îndreaptă împotriva Chevron și de ce nu se îndreaptă și împotriva celorlalte companii - românești sau străine - care lucrează în România tot pentru gaze de şist. De ce nu se face un protest comun, și împotriva Romgaz, Petrom, Sterling și Gaprom și așa mai departe. Sunt mai multe companii care lucrează în momentul de față și explorează pentru gaze de șist”, a spus fostul decan al Facultăţii de Geologie de la Universitatea Bucureşti.

În opinia lui, compania Chevron este o „țintă precisă”.

Corneliu Dinu a adăugat că este interesant de văzut cum operează o companie care este lider mondial în explorarea și exploatarea gazelor de șist.

Acesta a mai explicat că fracturarea hidraulică se referă la acțiunea unui tip de rocă, iar presiunea este cu atât mai mare cu cât adâncimea este mai mare și același procedeu se referă și la gazele convenționale și la cele neconvenționale. În plus, el a spus că fisurarea și fracturarea hidraulică sunt același lucru.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.