marți, 2 iulie 2013

Mirodanisme, "La Avrum", Israel

Mirodanisme. Acest cuvânt NU există decât în dicţionarul inventat de mine determinată fiind de situaţii, împrejurări, alături de alte cuvinte rostite ad-hoc, sprijin... în edificarea unor întâmplări din vremuri demult apuse. Ar părea că nimeni nu mai are nevoie de amintiri. Chiar aşa, după amar de ani, la ce bun ? Carpe diem ! Dar parcă nu poţi, atunci când, din senin, apar în jurul tău semne pe care nu le poţi ignora. Şi cum poţi privi spre viitor, dacă NU îţi înţelegi, rezolvi trecutul ? Surprinzător, cuvintele readuc în memorie faptele, elocvente lecţii de viaţă menite să-ţi îndrume calea spre adevăr.
Mirodanisme... este legat de numele lui Alexandru Mirodan,
redescoperit după 22 de ani, printr-o întâmplare. Fericită, nefericită !?! Nu ştiu ! Între 1991- 2013, numele Alexandru Mirodan fusese şters din memoria mea. Uitasem seara lui 1977, etajul 21 al hotelului Intercontinental, bărbatul distins pentru care   "Romanţa mea de despărţire" cântată la cerere îmi oferise prilejul de a schimba tot cuvinte cu distinsul scriitor, jurnalist, Alexandru Mirodan. Accidentul de maşină suferit în Israel, în 1991, ştersese identitatea mea, viaţa de până atunci, o altă lacrimă continuă. Poate Dumnezeu o fi decis întâmplarea tocmai pentru a mă-ndepărta de triste, cumplite amintiri, care atârnau de sufletul meu precum piatra de moară pusă la picioarele existenţei ce te trage în jos fără şansa de a reveni la linia de plutire.
O întrebare venită din Israel, poate pentru a mă ajuta să descopăr lumina, mă trimite, de câteva zile, în labirintul întunecat al întâmplărilor. Morman de hărtii, dosare, acte decolorate de timp, radiografii, fotografii acoperite de praful uitării zac acum sub privirile mele, nedumerite ca mine, parcă jenate ... cum de nu mi-au putut fi de folos niciodată ? Dar... iată, le-a venit şi lor ceasul să-şi spună cuvântul îngropat de uitare. 
Mirodanisme ... aşa se intitulează un tablou pictat special cu intenţia de a-l oferi dlui Alexandru Mirodan, pe atunci, când în revista MINIMUM, domnia sa avea grijă să -mi ureze " însănătoşire grabnică", deşi sănătatea mea era distrusă pentru totdeauna... iar domnia sa ştia acest crunt adevăr. Era amabil, poate, în virtutea amintirii mai sus răscolite. Aştepta să-l caut, să-i mulţumesc ? Nu ştiu. Acum, privind fotografia picturii MIRODANISME, l-aş fi întrebat dacă am reuşit să-i dăruiesc tabloul, pe atunci...  
Din păcate, Al. Mirodan s-a grăbit să plece dintre noi. Dincolo de albastrul care-L ascunde pe Dumnezeu privirilor, acolo unde JUDECĂTORUL mai trage o linie în dreptul păcatelor, Al. Mirodan veghează, trimite semne.  Regretă, probabil, că o reclamă pe care a publicat-o în revista MINIMUM, prin care invita publicul să mă asculte cântând într-un program artistic, la scurt interval de timp după accidentul suferit în ziua nefastă 10 iulie, 1991, a decis hotărârea unui judecător într-o instanţă care m-a condamnat, nemeritat, la o viaţă moartă, lăsându-mă fără niciun ajutor, pe drumuri, incapabilă să-mi pot asigura existenţa, incapabilă să mai pot fi OM, femeie, mamă, artist. 
Dacă nu te-ai fi grăbit să pleci, Mastre, acum, te-aş fi întrebat, de ce jurnalistul Al. Mirodan s-a rezumat, prin revista MINIMUM,  doar la a-mi trimite salutări şi urări de sănătate, fără să mă fi căutat, să afle ce se întâmpla cu mine, ştiind, " la vremea aceea ", că, amnezică fiind, dormeam pe malul mării Mediterana, prin parcuri, acoperită de boscheţi, cerşetoare într-o ţară, în care numele meu şi fotografia mea, înainte de accident, apărea în reclamele de mii de dolari, în paginile ziarelor şi revistelor israeliene de limbă română, inclusiv în revista MINIMUM, reclame care anunţau sosirea mea în Israel, pentru a încânta sufletele cu programe muzicale ? Doar fuseseşi anunţat că eu NU mai puteam profesa, ajutată să supravieţuiesc de către evreii, arabii cu suflet bun şi muncitorii români aflaţi în Israel, trimişi de Dumnezeu în calea mea să-mi fie sprijin. Probabil, mi-ai răspunde, Mastre, că nu ţi-a plăcut cum ţi-am cântat "Romanţa mea de despărţire" , deşi, în anii tinereţii, pentru interpretarea de excepţie, am obţinut premii în peste 15 festivaluri naţionale de muzică uşoară, plus apariţia în emisiunea concurs "Steaua fără nume ", care m-a consacrat pe scena artistică.

Îţi mulţumesc, Alexandru Mirodan. Dumnezeu mi-a purtat paşii aproape de Budeasa, locul tău de naştere. Despre mine, află, NU am mai putut profesa, din acel 10 Iulie, 1991. Trăiesc, din mila bunului Dumnezeu, care a avut grijă să-mi trimită în cale oameni de suflet. Din puţinul lor, primesc, lunar, cât să trec ziua de mâine, dacă îmi este sortită. Nici nu doresc mai mult. Am dăruit, la rându-mi, prin faptele mele, tot ceea ce am sperat că semenii ar face pentru mine, la nevoie. Să te odihnească bunul Dumnezeu. 
Poate ne va fi dat să ne regăsim, dincolo de noi.  Mă iartă, chiar regret dispariţia ta. Voi publica fotografia tabloului MIRODANISME, în amintirea ta.
                                                                  - va urma-
1 -

Alexandru MIRODAN & MIRODANISME, la "MINIMUM" 

http://www.elenatomaxxl.blogspot.ro/2013/07/alexandru-mirodan-mirodanisme-la-minimum.html 

2 -

Alexandru Mirodan : " Romanţa mea de despărţire " 

http://www.elenatomaxxl.blogspot.ro/2013/07/alexandru-mirodan-romanta-mea-de.html 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.