miercuri, 8 februarie 2012

Elena Toma:La Şarpele Roşu, cândva ! Dom'le, ce viaţă era !

LUMEEEEE... vă amintiți ȘARPELE ROȘU ?
"Şarpele Roşu a fost o cârciumioară care a ființat într-o singură încapere de cam 10x6m , pe lângă Piața Gemeni. Așezat, ca orice birt serios, la o răscruce, Str.Eminescu / Str.Galati, a fost ridicat la nivel de reper cultural de către boemia bucureșteană și nu numai. Aici se găseau, regăseau, unii pe altii, actori, muzicieni, publiciști, regizori, jurnaliști, nume de marcă ale cinematografiei, teatrului, etc. ”Nebunii frumoși ai marilor orașe”, vorba lui Fănuș Neagu.
Consumau puțin, trăncăneau mai mult și, în mod special, ascultau muzica interpretată cu măiestrie de ași ai genului lăutăresc autohton, folclor, romanțe. Era super. Te uita Dumnezeu pierdut în fumul amintirlor.
Bucate alese, tradiționale, băuturi renumite, vin, bere, răcoritoare, la prețuri accesibile, demne de un șarpe roșu. Friptura cât talpa piciorului, sarmaua, ardeiul umplut cât pumnul, micii dolofani erau specialitatea casei.
Titani ai scenei teatrale și cinematografice, pigmentau serile încărcate de cântece de altădată, fum și nostalgie.
Am petrecut câteva nopţi de weekend, împreună cu membrii Clubului XXL, dornici să mai chefuiască după întâlnirile noastre, unice, la crama Hanul Manuc sau discoteca Km.0, în perioada 1996 - 2000, când Club XXL devenise de notorietate într-o Românie care-şi purta paşii pe drumul democraţiei. Fericită să-mi regăsesc colegii instrumentişi, din vremea când apăream în emisiunile tv, am cântat la Şarpele Roşu, spre deliciul membrilor Clubului XXL dar şi al mesenilor Adriana Bahmuţeanu, Florin Călinescu, Ştefan Bănică jr., şi mulţi, mulţi alţii. Pe scena mică deasupra căreia era afişat "Filarmonica Șarpele Roșu", sub privirile lui V.Ilici Lenin, care zâmbea din tabloul fixat pe peretele ce mărginea scena, am cântat alături de Nelu Ploieşteanu, Andrei Mihalache, acordeon, Marius Mihalache, ţambal, George, zis Şunculiţă, basist, şi numele clarinetistului, acum, îmi scapă. Deși nu aveam un chior în buzunar, mă străduiam să fac rost de bani, pentru a-mi plăti consumația: o fripură, o cafea, un pahar cu vin, comandate după miezul nopții, oră la care ajungeam hămesiți, obosiți fleașcă, după ore petrecute la clubul nostru. Rezervam câteva mese din timp, se dusese vestea cum că grăsunii și alți membri ai Clubului XXL se adună sub streașina Șarpelui. Nu se cădea friptura, la ora aceea, dar, lihnită, vai de mama mea, îmi ploua în gură de poftă, Așa că... mă sacrificam și comiteam. Luam microfonul și-ncepeam să cânt. Nu o puteam face la valoarea de altădată, sechelele unei întâmplări nefericite marcându-mă pe viață. Melodii de inimă albastră, îndrăgite, cunoscute. Era bestială atmosfera. Lumea aplauda, cânta odată cu mine, în timp ce țambalul se umplea de bani, prin bunăvoința consumatorilor dornici să mă răsplătească.
Din suma strânsă, luam și eu, acolo, cât să-mi plătesc consumația. Restul lăsam colegilor, drept amintire, chit că aveam de plătit abonamnetul telefonic, întreținerea apartamentului, etc. Nu mai conta. Eram fericită, retrăind momente demult apuse, din vremea când, pe scenele internaționale și cele bucureștene, în emisiuni radio-tv, glasul meu răsuna, fericită să pot fi mesagera cântecului spre sufletul omenesc. Din păcate, accidentul de mașină suferit în Israel, 1991, a pus capăt carierei mele artistice. Trauma craniană și multiplele traume m-au ținut departe de scenă, viața mea apunând nemeritat, fără niciun ajutor, fără a mi se face dreptate, din partea statului israelian. Un fel de ” și regulată, și cu banii luați”, am rămas o pată de culoare repetabilă în viața bucureșteană. De ce mi-am amintit tocmai acum ? Fotografia lui Marius Mihalache, muzica interpretată de acest tânăr, căruia i-am prevăzut o carieră de succes ascultându-l la Şarpele Roşu, emoţia provocată de ploaia de vară care-mi bate la fereastră, ropotul ei vibrând odată cu Palatului Culturii Mele, garsoniera în care lociesc, toate acestea şi nu numai au deschis poarta nostalgiei.