miercuri, 14 septembrie 2011

Cătina – Ginsengul românesc - Ghizela Vonica


Expoziţia temporară Cătina – Ginsengul românesc este a doua expoziţie din cadrul proiectului Plantele – panaceul sănătăţii, ce a debutat în  aprilie 2010 la Muzeul de Istorie Naturală. Această expoziţie are ca scop informarea publicului larg privind principiile unui mod de viaţă sănătos, apropiat de natură în care plantele reprezintă nu numai hrana ci şi remediu. Maxima „eşti ceea ce mănânci” şi - a dovedit viabilitatea în prezent mai mult decât în trecut în condiţiile în care terapiile clasice nu mai vindecă bolile.
Tema expoziţiei este cătina albă (Hippophaë rhamnoides L.), deoarece această plantă medicinală şi alimentară, întâlnită în flora spontană a României, s-a redescoperit a fi foarte valoroasă. Este una dintre plantele cu întrebuinţări multiple şi valorificabilă în întregime (fructe, frunze şi rădăcini). În expoziţie, vor fi etalate atât produsele naturiste obţinute din cătină dar şi remediile pentru care sunt recomandate în medicina umană şi animală. Alături de produsele din cătină – aliment şi medicament – sunt etalate, din patrimoniul Muzeului de Istoria Farmaciei, flacoane farmaceutice, presă de plante, percolator pentru obţinerea tincturii, mojar cu pistil, etc. Produsele naturiste comercializate pe piaţă la acest moment şi produsele pe bază de cătină oferite spre degustare completează tematica acestei expunerii. Informaţiile genrale cu caracter medical referitoare la intrebuinţarea produselor naturiste pe bază de cătină sunt oferite de medicul pediatru, Dr. Ramona Ţeposu de la Spitalul Orăşănesc Agnita. Menţionăm că demersul acestei expoziţii se doreşte a fi unul educaţional şi informaţional pentru publicul vizitator şi nu poate suplini consultaţia medicului. - muzeograf Ghizela Vonica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.