luni, 30 mai 2011

Constantin Enciu - Mic la stat, 'nalt la sfat - Elena Toma


 Nici în visele mele cele mai optimiste nu credeam să ajung vreodată în preajma celui care a sădit cuvinte în inima purtătorilor de frumos spre sufletul omenesc. Aveam doar 14 ani şi eram îndrăgostită lulea de Nichita Stănescu, alt învăţător, care îşi îndruma cuvintele să iubească, şi nu se lăsa până când silabele lor nu începeau să bată... văzându-i inima. La vremea adolescenţei eram îndrăgostită şi de proful meu de Istorie, dl Drăguţ, căruia îi datorez şi cariera muzicală, pe lângă pasiunea pentru Istorie, materie inclusă în examentul de bacalaureat. Am trecut examenul cu nota 10, la Istorie, nota 9, la Lb. română şi 5, aşa de trecere :))) la Lb latină. Dar iubirea mea pentru Nichita m-a urmărit toată viaţa, întrebându-mă care dintre profesorii lui au reuşit să-l arunce printre cuvinte, până l-a uitat Dumnezeu şi, drept răzbunare, Nichita, la rându-i, a ridicat cuvântul la înălţimi ameţitoare. Ziua de 28 mai, 2011, mi-a adus, pe lângă lanul de maci primit în dar de la bunul Dumnezeu, 
vezi link

http://elenatomaxxl.blogspot.com/2011/05/ratacite-printre-maci-elena-toma.html


 şi răspunsul la întrebarea care mă frământase o viaţă. Prilejuită de dubla lansare de carte semnată Cristian Petru Bălan, întâlnirea cu prof. Constantin Enciu m-a fascinat. 
În discursul domniei sale, în care prezenta cărţile altui elev la "categorie grea", dl. Cristian Petru Bălan, a amintit şi alţi elevi ai săi, printre care...  
                                         Toma Caragiu şi Nichita Stănescu.

O imagine inedită, prof. Constantin Enciu, în vârstă de 93 de ani, alături de elevul său, Cristian Petru Bălan, în vârstă de 75 de ani. Entuziasmul cu care-i priveam mi-a trădat emoţia înlăcrimată şi ea văzând Transatlanticul, cum este poreclit dl Bălan, înalt :))) până la 1.87 h, aplecat asupra dlui. Enciu, la numai 1.55 înălţime.
Mândru de elevii săi, amintind şi de Nichita Stănescu, dl. prof. Enciu a comentat cărţile Răzbunătorii şi Eminescu şi universul folcloric românesc, cu şarm, delicateţe, indulgent, pe alocuri. Nu s-a sfiit să-i atragă atenţia elevului său, acolo unde domnia sa considera că Transatlanticul ar fi putut mai mult, mai bine. Emoţionat, dl Bălan, zâmbind, îl asculta, încuviinţa, aidoma elevului, la ora de Lb. română. 
 - Când ne mai vedem ? îşi  întreabă elevul ...dl. prof. Enciu
- Când eu voi avea 93 de ani şi dvs. să îmi fiţi alături, răspunde dl. Bălan.

Mi-au dat lacrimile, privindu-i, ascultându-i, în ropotele aplauzelor mulţimii printre care se aflau şi alţi  elevi ai dlui. prof. Enciu veniţi în sala Casei Sindicatelor din Ploieşti pentru a-şi sărbători fostul coleg, prieten, acad. prof. Cristian Petru Bălan. 
Gândul m-a dus la motto-ul Clubului XXL, club al oamenilor excepţionali- mărimi excepţionale, pe care l-am înfiinţat în anul 1997, la Bucureşti, în dorinţa de a readuce în centrul atenţiei persoanele excepţionale marginalizate de societate. Timpul, întâmplările trăite au confirmat ceea ce eu spusesem despre frumuseţe :
              Adevărata frumuseţe nu are vârstă, greutate, înălţime. 
                                 Ea este spirit ce dăinuie. 

Foto - Ile Sima - Piteşti

Un comentariu:

  1. http://www.max-media.ro/aniversare-importanta-la-colegiul-national-i-l-caragiale-din-ploiesti.html

    RăspundețiȘtergere

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.